Open Culture ne-a făcut un pustiu de bine când a scos la suprafață singurele două înregistrări cu vocea lui James Joyce, altfel cine știe când ajungeam la ele! De multe ori (în majoritatea cazurilor, când mă ”tortura”) m-am gândit cum o fi fost scriitorul acesta, cum suna el ”pe viu”. Și chiar nu-mi vine să cred ce voce avea, m-a surprins. 

Se pare că îi suntem datori pentru cele două înregistrări Sylviei Beach, cea care a publicat Ulise și fondatoarea Shakespeare and Company din anii  ’20. Ea ar fi insistant ca James Joyce să accepte să fie înregistrat citind din operele sale și, mai mult decât atât, tot ea i-a convins pe oamenii de la studioul HMV (care aveau gramofon) din Paris să o ajute cu înregistrarea – oferind la rândul ei sprijinul financiar pentru serviciile oferite de studio, dar și promisiunea că numele acestuia nu va apărea pe înregistrare (acest lucru se întâmpla în 1924, când Ulise era cenzurat din pricina obscenității).

Astfel, prima înregistrare a avut loc la Paris în 1924. James Joyce a citit, cu dificultate, din Ulise. Din notele Sylviei Beach aflăm niște lucruri extrem de interesante:

Joyce himself was anxious to have this record made, but the day I took him in a taxi to the factory in Billancourt, quite a distance from town, he was suffering with his eyes and very nervous. (…) But the recording was an ordeal for Joyce, and the first attempt was a failure. We went back and began again, and I think the Ulysses record is a wonderful performance. I never hear it without being deeply moved. Joyce had chosen the speech in the Aeolus episode, the only passage that could be lifted out of Ulysses, he said, and the only one that was “declamatory” and therefore suitable for recital. I have an idea that it was not for declamatory reasons alone that he chose this passage from Aeolus. I believe that it expressed something he wanted said and preserved in his own voice”.

Deși Sylvia Beach a fost mulțumită de înregistrarea de mai sus, prietenul ei, filosof și lingvist, C.K. Ogden, a dorit, cinci ani mai târziu, să repete experiența deoarece pe cea din 1924 o considera foarte slabă calitativ. Așadar, cea de-a doua înregistrare a avut loc în 1929, într-un studio de la Cambridge. James Joyce a citit atunci din Finnegans Wake – de data aceasta i-a fost și mai greu, întrucât vederea îi slăbise și mai mult; a fost ajutat de Ogden care i-a fotografiat și mărit textul destul de mult pentru a-l ajuta în lectura acestuia.

(Transcrierea textelor poate fi găsită și aici)

Mi se pare cu adevărat minunată atât povestea din spatele înregistrărilor, determinarea scriitorului irlandez în ciuda problemelor de sănătate, cât și faptul că iată, astăzi, la atâția ani distanță, putem să-l ascultăm (chiar dacă înregistrările sunt cam slabe). În plus, vocea sa este complet diferită de ceea ce-mi imaginam: mult mai jucăuș și mai puțin scorțos decât credeam.

 

Surse: openculture.compublicdomainreview.orgubu.com

Sursă imagine principală

 

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *