De curând, a apărut la Editura Tracus Arte, în traducerea Iolandei Prodan, Timp cu poeţi morţi, o antologie din poezia lui Ko Un, un celebru poet sud-coreean şi mondial, nominalizat de multă vreme la Premiul Nobel pentru Literatură şi deţinătorul unor distincţii naţionale şi internaţionale de prestigiu. El a fost şi unul dintre invitaţii de marcă ai Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (recent încheiat), în cadrul căruia am avut ocazia să-i prezint volumul, la lansarea de la Biblioteca Centrală Universitară.

afis ko un

Destinul lui Ko Un – născut în 1933 – se confundă, s-ar putea spune, cu însuşi destinul de poet: Ko Un a trăit mai multe vieţi într-una singură, şi fiecare a fost marcată de un moment anume în evoluţia sa poetică. Supravieţuitor al războiului coreean din anii ’50 ai secolului trecut (în care i-au murit mulţi apropiaţi, iubita, colegi de generaţie) şi al mai multor tentative de sinucidere, Ko Un s-a retras, spre sfârşitul războiului, într-o mănăstire, unde a devenit călugăr budist. După ani de practică a meditaţiei Seon (budismul zen coreean), după ani de călătorii prin ţară şi în insula Jeju (unde a predat limba coreeană şi artă), Ko Un renunţă la ascetism şi se întoarce în viaţa socială (la Seul) ca militant, în anii ’70 manifestându-şi opoziţia faţă de regimul militar şi alăturându-se luptei pentru drepturile omului şi mişcării muncitoreşti (înfiinţează Asociaţia Scriitorilor pentru Exercitarea Libertăţii, în 1974). Ca urmare a acestui militantism politic şi social – ce transpare şi în poezia sa din epocă –, va suporta arestări, detenţii, tortură şi închisoare. În 1980, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, dar cu sprijinul unei mişcări internaţionale, a fost eliberat după doi ani şi jumătate de detenţie. În 1983, s-a căsătorit cu Lee Sang-Wha, profesoară de literatură engleză, cea care l-a însoţit, de altfel, şi la Bucureşti.

Dincolo de exotismul (pentru noi al) limbii şi al ţării din care vine, Ko Un este un om extrem de charismatic, în a cărui alură se văd urmele – dacă nu ale detenţiei ori torturii, în schimb ale – anilor de meditaţie şi de retragere în mănăstirile budiste. Cum spuneam, viaţa lui aventuroasă (mai bine zis vieţile trăite) s-a/s-au tradus într-o prolificitate poetică extraordinară: Ko Un „scrie poezie aşa cum respiră”, după spusele unui critic, fiindcă e autorul a peste 150 de cărţi de poezie, romane, eseuri şi al unei autobiografii în cinci volume. E ca şi cum „pedeapsa de a trăi, de a fi pe pământ” – cum spune Ko Un – a reprezentat, pentru el, o asumare fără rest a condiţiei de poet, de creator, o asumare, aşadar, a destinului său ca destin de creator, ca prolificitate.

Întorcându-ne acum la poezie, trebuie spus că poetul sud-coreean abordează formule foarte diverse – pe parcursul lungii sale cariere poetice –, de la textele influenţate de formule literare orientale precum haiku-ul ori koan-ul, la cele cu implicaţii sociale şi politice. Gama sensibilităţii şi „imageriei” poetice se întinde, la Ko Un, de la contemplaţia budistă a naturii, vieţii şi omului la militantismul social, trecând prin biografic. Peste tot, în poemele zen, în elegiile de dragoste, în poemele biografice ori în cele sociale, Ko Un este un poet impresionant, extrem de puternic.

ko un bun

În poemul care dă titlul antologiei, Timp cu poeţi morţi – ce poate fi citit ca o artă poetică –, Ko Un vorbeşte despre filiaţie literară, despre multitudinea de voci poetice existente în vocea unui poet actual, aşa cum o făcea altădată, în Europa, T.S. Eliot, plasînd „talentul personal” în raport cu „tradiţia” literară: „Eu sunt mai mult decât eu însumi,/ tu eşti mai mult decât tu însuţi./ Cântăm în dialectul universului,/ cântăm în noua limbă maternă a poeţilor morţi./ Singuri am început şi împreună vom fi, mereu./ Povara corpului e uşoară…”. Şi, peste alte câteva strofe: „Fiecare dintre noi e un poet în viaţă,/ dar fiecare dintre noi/ nu este doar un poet în viaţă./ În lumea de aici şi în lumea de dincolo/ trebuie să fim trei, şapte, unsprezece poeţi…/ Suntem senzualitatea timpului/ în care venim şi spre care plecăm. / Timpul când comemorăm pe cineva/ e şi timpul în care cineva ne va comemora/ pe fiecare dintre noi./ Întâlnirea noastră de aici s-a născut/ din nenumăratele despărţiri şi treceri în nefiinţă/ pe care le-am lăsat în urma noastră,/ altundeva”. Şi urmează – în acelaşi poem – două strofe în care se face simţită influenţa (orientală a) haiku-ului, dar şi aceea (europeană a) elegiei (termenul este greco-latin).

De altfel, cred că poetul sud-coreean reuşeşte, în poemele sale, un soi de sinteză nu numai tematică (de la contemplaţia budistă până la militantismul socio-politic), ci şi formală (de la poeme concentrate, pe modelul haiku-ului, la poeme ample, discursive, sociale ori la cele elegiace, mai personale, mai biografice). Iată ultimele două strofe – foarte frumoase – ale poemului de mai sus: „Iată-ne aici!/ Pe tărâmul nostru îndepărtat este un lac./ Înainte să închidem ochii şi după ce i-am închis,/ un nufăr alb pluteşte pe luciul apei./ Nefericit e poetul ce nu a scris niciodată/ o elegie pentru cineva./ E raţiunea pentru care trebuie să scriem o nouă elegie,/ câteodată.// Elegia e un alt nume al cântecului de dragoste./ E floare./ Ah! Câtă nevoie avem de tristeţe!/ Lacul îşi aminteşte/ de străvechea mare din adâncul său”.

Ko Un este un poet extraordinar, foarte puternic, probabil exotic – pentru noi, europenii –, dar care, pe de altă parte, depăşeşte barierele formale şi convenţiile poetice din „istoria poeziei” (cum zice el undeva, visând la un „poem sălbatic”), fiind – aşa cum se întâmplă cu un adevărat mare poet – dincolo de mode şi timp.

Închei cu versurile poemului Dorul (eminescian în traducere, dar nu mai puţin budist în miezul lui): „Priveşte valul ce se înalţă în adâncul nopţii!/ Ce piere şi ce se naşte?/ Priveşte în dimineaţa târzie/ spre crabii ce au lins toate dunele de mâl!/ Priveşte valurile:/ vin, se înalţă, se retrag,/ nu se pot opri,/ de o veşnicie pierzându-şi minţile/ de dorul lunii! al lunii!/ de milioane de ani!// Priveşte crabii şi puii de crabi/ de zor lucrând pe dunele de mâl!”.

Vi-l recomand pe Ko Un, un poet vibrant până la ultima fibră.

 

Ko Un, Timp cu poeţi morţi, traducere din limba coreeană şi note de Iolanda Prodan, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2016, 206 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *