Bookaholic

Proaspăt apăruta antologie făcută de Mircea Anghelescu, Călători români și călătoriile lor în secolul al XIX-lea, este parte a unui proiect intelectual de lungă durată. Desigur că cel mai firesc ar fi să fac un salt înapoi către Lâna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română, volum apărut acum trei ani, unde Mircea Anghelescu îmbină la perfecție critica literară cu istoria culturală. Acolo, autorul cartografiază o felie literară care fusese până atunci discutată numai secvențial, dându-i carnația unui subiect care are toate datele pentru a fi discutat contextual. Finețea argumentației critice și demonstrația de erudiție probează un adevărat tur de forță. Este evident că această antologie secondează într-un fel volumul din 2015.

Totuși, cred că punctul germinativ este altul și ține de o „forma mentis” a autorului. Mă gândesc, desigur, la Paris. Oameni și locuri, cartea din ʼ99 în care Mircea Anghelescu scrie despre propria călătorie. Fac acest salt pentru că, dincolo de excelenta invesigație filologică, Mircea Anghelescu căptușește aceste texte critice de un strat tandru-empatic. De aici și savoarea lecturii. Iată, de pildă, un scurt pasaj din debutul cărții lui de călătorie: „Există, desigur, mai multe Parisuri, așa cum există mai multe Londre sau mai multe feluri de a vedea Bucureștii”. E ceea ce, la urma urmei, demonstrează și prin această antologie.

Dar este mai mult decât atât. Încă de atunci, Mircea Anghelescu își fixează propria călătorie într-o descendență firească. Parisul pe care el îl cunoaște păstrează încă patina celor care îl descriseseră cu mult înaintea lui:  „Este un Paris aparte, e drept, care are meritul că se schimbă încet și pentru care nu-ți trebuie prea mari pregătiri, pentru care nu-mi trebuie, la urma urmei, nici viză, nici bilet, căci oriunde deschid o carte – franțuzească desigur – am sentimentul că deschid o fereastră  spre el, spre Parisul („nu Paris, ci Paradis”) unde ajungea, acum un veac și jumătate, unul dintre primii călători români din tagma noastră, a dascălilor de țară, numitul Ioane Ghermaniu Codru, cunoscut în literatură ca Ion Codru-Drăgușanu, ca să se angajeze… ce? Ca să se angajeze bibliotecar…”.

În ce-l privește pe Ion Codru-Drăgușanu, Peregrinul transilvan păstrează și astăzi aceeași prospețime a celui care simte nevoia să scrie despre aventurile călătoriei: „Cu rara abnegațiune de sine-mi și cu mult sacreficiu, mă crede, gentilissime, luai pana amână ca să-ți mai scriu ceva de aici”. Este același Ion Codru-Drăgușanu care, seren și sincer, va vorbi într-un loc despre sonul „strănutat” al limbii engleze.

De la Venețiia lui Dinicu Golescu la O escursiune prin Egipt și Sudan de G. Flaișen, de la Călătorie arheologică în România de Cezar Bolliac la Țara de foc a lui Iuliu Popper, antologia lui Mircea Anghelescu arată modul în care călătorii români au asumat intim locurile pe care le vedeau, încercând, nu o dată, să preia de acolo și să ducă înapoi în țară tot ceea ce purta pecetea evoluției: „Trebuie dar ca tinerii să se hotărască a primi educația zdravănă și strălucită a aristocrației engleze și a caselor nobile a Franții dacă nu vroiesc să se vadă în curând uitați”, avea să spună Kogălniceanu în Notes sur lʼEspagne.

Mircea Anghelescu inventariază și cazuri atipice sau de-a dreptul bizare, așa cum este ziaristul Ion Catina, care călătorește în Mozambic având un plan bine articulat: să se îmbogățească devenind plantator.

Nu primează numai evidentul interes documentar al acestor texte de secol XIX, ci și simpla plăcere a lecturii: pliurile unei mentalități aflate în plină formare sunt scoase la rampă într-o manieră care nu lasă să piardă exact ce e mai important – candoarea descoperirii:

„ – La ce te gândești? mă întrebă Anghel.

–  Gândesc că Africa e foarte aproape, că Marocul ne întinde brațele și că mare greșală am face să trecem alăture făr-a-l băga în samă.

–  Au!… vrei să mergem la Maroc?

– Astfel de mult o doresc, că de-ar fi vreo barcă gata de plecat, aș purcede chiar astăzi!”

E un pasaj din Alescandri, Călătorie în Africa, unde se vede la perfecție care era incandescența călătorului de secol XIX.

Deși Mircea Anghelescu nu se limitează nici pe departe doar la literatura de călătorie făcută de profesioniști ai scrisului, autorul reușește că fixeze debutul și evoluția unui gen literar a cărui forță de iradiere a fost impresionantă în secolul al XIX-lea. Mai mult, demonstrează existența unei metamorfoze stilistice aflată atunci pe cale de instaurare: fervoarea descrierii devansează forța epică, ceea ce, filologic vorbind, are o extrem de mare importanță.

Cumpără cartea din librăria online Cărturești! Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.