Legea copiilor, al treisprezecelea roman al britanicului Ian McEwan a fost publicat în 2014 și tradus foarte repede în română, la Editura Polirom, de Dan Croitoru, fiind o carte surprinzătoare dacă o raportăm la stilul celor anterioare. Scris într-un stil clasic, romanul îi oferă cititorului o lectură angajantă, foarte plăcută ca ritm, frumusețe a frazelor, meandre ale suspansului și amestec al problemelor sufletești cu limitele și interpetările legii, ridicând multe și grele întrebări legate de dreptul la viață și la moarte, credință, iubire, lege, dreptate, sens, libertatea opțiunii, culpabilitate, fragilitatea oricărui echilibru sau imprevizibilul morții.

Legea copiilor este total diferit de romanul anterior, tradus și acesta la fel de prompt în română anul trecut. Prin Operaţiunea Sweet Tooth scriitorul britanic construia în manieră postmodernistă, inteligent și cu umor sec, un roman în roman, o poveste despre literatură, despre relația dintre literatură și realitate, despre eforturile și încercările mai mult sau mai puțin reușite ale cititorilor de a înțelege mecanismele ficțiunii, despre măsura – nemăsurabilă – în care scriitorul este și personaj ori cel care povestește este și cel povestit. Povestea de dragoste și de spionaj era dublată de viziunea critică a autorului asupra realităților politice, economice sau culturale ale perioadei, principalele probleme ridicate aici fiind manipularea intelectualilor, libertatea de expresie, statul femeilor în societate, raportul dintre integritatea artistică și propaganda politică, mizeria în care sunt aruncați oamenii din cauza terorismului, a războaielor reci, anticomunismul, culisele vieții literare, dedesubturile premiilor acordate.

Mult mai simplu, limpede și clasic-uman este însă Legea copiilor, deși problematica este una cât se poate de actuală și de realistă. Personajul central al romanului este Fiona Maye, figură complexă, surprinsă în multiple ipostaze ale existenței sale. Este judecătoare de succes, ocupându-se de cele mai complicate cazuri de drept al familiei ce au ca „miză” copiii. Pe de altă parte, ca femeie trecută de jumătatea vârstei, nu are copii, iar soțul în vârstă de 60 de ani, jumătate petrecuți în această căsnicie, o anunță că vrea să aibă o relație cu o femeie mai tânără, cerându-i chiar permisiunea după ce pledează pentru propria cauză: „Am devenit fratele tău. E plăcut, e drăguț și să știi că te iubesc, dar înainte să crăp, vreau și eu să am o aventură din aia toridă. […] Din aia care te duce la extaz, care aproape că te face să leșini de plăcere. Mai știi cum e? Mai vreau o ultimă ocazie, chiar dacă tu nu vrei. Sau poate că vrei”. Cruzime și alegere imposibilă. Rămânerea ar fi însemnat umilință, plecarea – abis. În această perioadă de profund dezechilibru, are parte de o altă surpriză, primind un caz special: un băiat care mai are trei luni până la majorat este bolnav de leucemie, dar, făcând parte din secta Martorii lui Iehova, nu poate primi sânge, întreaga comunitate, implicit părinții preferând ca tânărul să moară decât să trădeze credința. Adam însuși este îndoctrinat, fiind greu de înțeles dacă tânărul vede toate nuanțele acestei decizii, dacă știe în ce măsură părerile sale sunt chiar ale sale. În paralel cu gestionarea situației provocate de posibila trădare din partea soțului (păstrarea imaginii fiind un aspect extrem de important pentru ea), Fiona va trebui să decidă viața sau moartea tânărului într-o sală de tribunal. Va trebui să hotărască dacă salvarea înseamnă viață sau moarte. Va face o excepție și va merge la spital unde găsește o ființă extrem de inteligentă și de sensibilă. Relația dintre ei devine una complicată. Între limitele legii și lipsa de limite ale sufletului omenesc spațiul se umple cu multe zbateri, cu viață și moarte, într-un amestec de inocență și de vină, de libertate a alegerii și impuneri religioase, de protecție și condamnare.

Ian McEwan strecoară în narațiune chiar dezbaterea din cadrul procesului, cartea fiind și un amestec de cercetare (are la bază un caz real) și de ficțiune. Fiecare parte are posibilitatea să-și susțină cu argumente propria ipoteză, iar cele două variante care se fac auzite în tribunal se completează cu alte două, mult mai umane, exprimate în mai puține cuvinte, fără argumente: a băiatului și alta multistratificată, aparținându-i Fionei. Aceasta aduce, discret, pe lângă perspectiva omului legii care cântărește „obiectiv” o chestiune de viață și moarte și perspectiva mamei care nu fusese niciodată, dar și perspectiva femeii în sine care descoperă în adolescentul îndrăgostit de muzică, de poezie (și ea susține concerte) și mai târziu de ea însăși – sensibilitatea și bucuria vieții. Până la un punct, însă. Personajele îi devin dragi cititorului prin nevoia lor de sens, dincolo de lege, dincolo de limitele de vârstă.

Una dintre cele puternice scene din roman este tocmai aceasta a întâlnirii dintre Fiona și Adam – o oră din viața lor în care fiecare se simte viu, puternic. În mijlocul procesului cu ale sale discursuri „la obiect”, McEwan strecoară un moment extrem al sensibilității umane, al puterii artei, cei doi trăind intens muzica și poezia. Versurile lui Yeats din „Down by the Salley Gardens” – Lângă râu, pe o pășune, cu iubita mea am stat/ Pe-al meu umăr povârnit ea mâna albă și-a lăsat./ Viața s-o trăiești agale, cum crește iarba pe zăgaz, ea m-a rugat,/ Nebun eram și tânăr, acum sufletul în lacrimi mi-e scăldat –  răsună pe tot parcursul cărții, ca și acordurile de vioară, instrumentul frumos, cu formă umană. Să cânți la un instrument reprezintă pentru Fiona speranță, posibilitatea unui viitor. Ideea de protecție va îmbrăca de data aceasta haine noi, fiind asigurată de dragostea pentru poezie, de pasiunea pentru vioară, de inteligența vie, de firea jucăușă și afectuoasă, de întreaga viață și de toată iubirea care stau înaintea tânărului. Dar va realiza prea târziu că protecția nu se oprește la ieșirea din sala de judecată: „Dar cum era posibil așa ceva? El venise la ea, dorind ceea ce doreau toți oamenii și doar cei liber-cugetători, nu supranaturalul, puteau oferi. Un sens”. Ca de obicei, Ian McEwan își va surprinde și în această carte cititorul, finalul etalând o prelungire a vieții dureros-surprinzătoare.

Pe celălalt plan, al căsniciei Fionei, Ian McEwan știe să decupeze și să redea acele amănunte care înregistrează vibrațiile relației dintre cei doi, înstrăinarea sau încetinita și temătoarea reapropiere. Sunt multe fragmente care își fidelizează cititorului nu doar prin simțul observației și tensiunea ideilor, ci și prin senzualitatea imaginilor: „Dar sunt multe feluri în care poți să pui o ceașcă de cafea pe masă, de la gestul categoric în care porțelanul se lovește de lemn până la așezarea delicată, fără zgomot, și sunt multe feluri în care poți să accepți o ceașcă, așa cum a făcut ea, lin, cu încetinitorul”.

bookaholic-sustinut-de-carturesti-stripe-01

Ian McEwan, Legea copiilor, Traducere din limba engleză și note  de Dan Croitoru, Polirom, 2015. Cumpără cartea de la Cărturești!

Dana Pîrvan

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *