Bookaholic

Prezenți, deja, în S…Casete martor II (Tracus Arte, 2015), Jurnal fantasmatic. 2010-2012 (Paralela 45, 2016), ubii au și o Ca(r)te numai a lor, aflată, din 2013 încoace, într-un continuu șantier și din care, mai la vale, spicuim.

Precizare. Ubii vo(r)besc ca p(r)uncii – fără r & l. „Consoanele cad, ce rămâne s-agăți în prea verdele brad”. Cacofoniile, ligamentele sunt asumate și trecute în cursive, la fel și cuvintele, puține, folosite, mai degrabă, în virtutea sonorității lor, a sensului… senzorial, decât a celui din/ de dicționar.

*

UBUL DELEGAT

Pervazul e, și el, un strat. Acolo stă – e căciulița de pe ă – pe perinuța-hovercraft. Se așază, uneori, și-n raft. El fluieră cel mai frumos: un cânticel cu sin și cos. Păsărele, din zările cele mai chele, vin la cânticelul cos & sin.
Când mama pleacă la Arad – an după an, brad după brad – el e cu ea. Apare și când bei cafea: pe-un colțișor de farfurioară: -n tanc (fund) și fluieră: ceva-ntre basm și banc; o poveste: munți-tort, cu cireșele-n creste.
Să nu-l uiți, când plouă – se zghibulește ca pe ouă – pe pervaz, stropi, calzi și reci, curg pe obraz. SAU: se odihnește ca în pluș, pe tablă, sub cerescul duș.

Când se întoarce-aici, la bază (TM), se așază pe-o plită trează, pe-un vinil, ubii-l învârt – e un ringhişpil cu circumvoluțiuni, îl știu-cunosc șamanii huni. (`Nalt cât să dea din piciorușe, se-nvârte: ușe după ușe…).

P.S. a) Se cu(l)că & chi(r)cește pe beșicuța lui de pește, pe perinuța cu meridiane – pătrate blânzi, dune, oceane. b) Rupe câte-un colțișor din perinuța moale nor, o-mparte ca pe un colac. Când stai cu el nici tac, nici tic – nu mai auzi sau vezi nimic.

*

Ubul Erudit

I

Se pune-n fund pe-un mălicel.
Înmoaie și scrie pe foaia-tăițel.
Penița-i tandră, păr blond și lung,
În vârful la care nici cu mintea n-ajung.
Își suflă năsucu și scoate un ceas,
Un puc, de fapt, făr` de grimas,
Și-l pune lângă, îl mângâie: -i chel,
ticăie, s-aibă ce face și el.

El are un năiuț,
mai galben un pic
decât orice păiuț.
Îl poartă la brâu,
îl umple, cum poate,
cu alice de grâu
date în lapte.

II

Mângâie melcuții:
ies la plimbare, pe frunze, ca cuții
pe-un corso verde.
PalpeaZă
– z-ul cesta și-n paranteză nechează –
cornițe cu gămălie,
cu abajur sau, poate, chelie.

Își trage năsucu,
să nu scoată cornițe și mucu –
e Viu și el.
(Nicio paranteză, nimic nu
închide, de fapt, ca o reză.
V-ul se scrie cu ruj sau rimel
sau, cel mult, cu sânge: sângele chel).
E Viul și mucul,
știu, mă repet: ca ceasul și/ sau cucul –
cornițele-s fragede, răs-sucite-cârcel
și se retrage-n locașu călduț,
tunelul cu pernă, narina-pătuț.

*

Există și un Ub-Berar. El nu prea locuie sub far, ci-ntr-o scorbură. De fag. Din când în când, normal, de drag, ubii se cațără pe-o sfoară*, o țin în borcănel/ cămară. Halbele-s experimentale – în scoarță nevăruită-s trase sau în dale, c-urme calde, evanescente de picior. Sau cu amprente: striațiile-s de radiator, fire curente.

O bere numai spumă face, ce se revarsă prin capace./ O bere numai spumă, toată, ce se revarsă, tandru-n, șoaptă. Halba, ai zice, -i un vulcan: spumegă un timp, un an. Continuu, oricum, ca o Niagară, care, nu știu, o fi amară? Te servește doar în fugă. Acest ub purta și o glugă. (E singurul, apropo, cu barbă).

Lucy-n Cer, o vezi prin fante: tai ca-n sticlă, Diamante-ți trebuie, cu cic. Tai și-ntinzi mâna un pic: ciocnești ca la Paști. Lumea-ncepe, iarăși, caști. Și-nchizi ochii. Îți lunecă, de pe ei, rochii. Frecvența cestui ub, de undă, e, -s convins, cea mai rotundă. Ea-i intrarea-n scorbură.

Barba n-o compari cu iarba. Ninsă sau mai știu eu cum. Nici de-ai bea, lîngă (bere), un rum. Barba-i spumă, se revarsă. Nu se lasă: rasă, ștearsă. Curge, -i clar, cam ca-n reclame, râurile dintre rame. Nu-i trece, măcar, de plex, e un covor firav, domnesc. Ține și de frig, de cald. Barba-i, toată, spumă, fald.

*Sfoara – șpaisu-i isoscel – dormitează-n borcănel. Ubii îi cântă, ea se înalță. „L-ați văzut, cumva, pe Zdreanță?”. Ca o cobră, din cenușa cea mai sobră. Se repede chiar, îi pupă. Ubii au, să știți, și o lupă. Razele, prin ea, nu ard decât straturile-fard. În rest, cresc sau, doar, se văd?, ca nainte de Prăpăd, florile, culorile, mărul cel din zorile de verdeață și răcoare, -l mângâi, ca pe-un cuț, pe Soare. (Șarpele, pe-atunci, nu ieșea nici el. Cei doi erau prunci, nu purtau inel: Cain & Abel, lupa schimbă accentu, își donau pământul, scriau în cimentul, proaspăt ca nămolul, Love, să umple golul).

*

FERMA. Ext(r)ase
1. Marten/Jderul
Stopuri. Cadre

Play
Marten se apropia ca locomotiva fraților Lumière. Să-l desenezi/ vânezi cu fier – jderul rupestru de pe peretele abia văruit. (Ici-colo, câte-un cui trezit). Un ub – oare care? – ieșea din lateral. Din colțul un picuț mai pal. Nu zise halt, Marten era din ce în ce mai înalt. Ridică, pașnic, mânuța. (Copacii scârțâiau ca huța). Inima, -n Marten, zvâcnea, crăpată-n mijloc – un bob de cafea.
Stop.
Animatorii băteau cu penița-n plăcuță. C-un pencil-stencil. Verzui. Pad-ul era un fel de plastic – șui. Sau de metal. Transparent, oricum – gheață de mal.
Da, ăsta, jderu, ca-n diafilme, ca pe Animal Planet trebe: cu limba ca o gioarsă, așa…
Cu două dungi negre, ca de ciorap pe ea. Și cu-ațișoare atârnând, cu firicele.
Ăhă.
Și organele-n el, tot ca pe-un ciorap le-aș face. Boțite, mototolite.
Îi deja prea…
Play.
– Nenea Ma(r)ten, de ce sunteți (r)ău? Și ubu-i arătă o pană de găinușă. În punguță de criminalist. Uitați ce-ați făcut! Mizerie numa…Și, -n p(l)us, nu mai pot păsările să doa(r)mă. Dumneavoastră sunteți drăguț, de fapt… Și scoase o oglindă (oare câți vați?), o șterse de pantalonași. Sticla era aburindă. I-o vârî sub botic. Hăpați iau(r)t și vă p(r)imim în tindă.

2. Caș-caș

Acum vreo două săptămâni.
(Scriam și atunci, spălat pe mâni).
– Știi ce n-au ubii?
– What?
– Un epuraș.
(Pământ ca zațul, rânit, de imaș).
– Îi inadmisibil, este?
– Da cum, că-i poveste.
– Nici acolo, la Fermă?
– Acol-o mai apărut un porcuț. Și mai gas. (R-ul ăsta trebe, neapăRat Ras). Sincer îți spun. Nu face un pas.

Ieri.
Vin, se-apropie-n șir. Se-arată rar, ca o dropie. Și aduc în căuș ceva: -n niciun caz, pluș. Câte-o codiță de iepuraș. Albă-albă, caș-caș.

3. Un dar e și frunza, cea mai simplă, deși, ca pe cruce, salata, -n piață, abia mai păstrează, -n Obor, la Răscruce, un strop de viață. Trează.

*

MIC

1. Pe-acas`…
– Didi, c-așa-mi zicea – aș vrea și acum, când beau cafea – până la doi ani sau cât?
– Doi-trei.
(Nu-i puteam număra, nici pe semințe de-ardei).
– S-o sculat Didi, cu cariciu uit-atât – și o ridicat (tata) degetu, mic – de pișu. C-așa am învățat cuvântu carici.
– Păi da, că se umfla, na. Fluid…
Și ridică, și ea (mama) degetul. Mic, normal. Vena se răsucea și pierdea ca un vrej, spre unghie, -n sus. Ca I-ul-tars, în Iisus. Sânge cruduț, cărămiziu. Un roșu, la rândul lui, fiu.

2. Agapă
C-asta-i, și m-am lăsat mai înspre el, sacralitatea vieții, ca să vorbesc ca-n…(Și un fluid verde-cârcel umplu o mină de pix, sucită-exact la fel). A vieții mărunte. (Și-n birt mirosi a zăpadă, a munte). Un șoricel, de exemplu, l-aș săruta și pe el.

*

LESPEDEA

E marți. Ceasul bun, nici pe el nu-l împarți.
Cum m-am așezat, mi-am dat seama: mâneca, manșeta mai precis, ar fi elastică. Ca lama. Și galbenă. Ca laptele emerit. Ca plicul de Neuchatel pe care scriam. Și la fel, bineînțeles, de lunecoasă. Trebe, însă, să sari. Peste limba de coasă.
Ubii te-așteaptă. În picoare sau pup, ca la scară, pe treaptă. Dar – r-ul e, -n sine, un hotar – și-n varul proaspăt e ceva de jar. Cimentu-i mai aspru. Și aromat. Ca mentosana. Și mai curat, mult mai, decât vana.
– Vine, vine!
Muchiile-s, ca-n reviste, veline. Trec. În grâul fiert, ca-n Chisti Popescu, pâlpâie câte-un bec. Blugii-s din ce în ce mai oranj. Devii ub. Treci pragul etanș.
Iz, iarăși, de-orez cu lapte. Soare, mult soare, planetele-s coapte. Eruditul măsoară, el știe precis: Venus sau Pluto, pe ce creangă-n cais. Copacu-i plin – bujori, bujoare – plite și stopuri, cu mic cu mare.

PE-AFARĂ
I. Geamu-i deschis, sita măruntă – voal vopsit, mătase de nuntă. Grădina nici toamna nu se prea-ncruntă. Acum, mai ales, când dă cireașa, când o culege, smerit, și pașa: copacul-imperiu tronează-n grădină, la domn Desideriu (1).

O grădinuță sunt și senviciurile pregătite de mama: frunze parabolice, descântate cu lama. Feliuța-i o Împărăție și ea, a Celei ce, -ai zice, dă cu cafea și-asmute viața – noaptea se spală, se duce ca greața.

Ubii se joacă, zburdă pe-afară: grădina-i, de-a dreptul, în altă țară. Zboară: au și parașută, și aripioară. Polenizează – lumina-i, de la o clipă la alta, mai trează. Ubii-s albinuțe, se lasă cu parașute, plinuțe, pe câte-o floare. O planetă, de fapt, parfum și petale și, bineînțeles, rapt. Aterizează în fund: cosmomonauți pe Pluto, scafandri pe prund. Și se joacă: comunică, cred, c-un fel de toacă. Un touchscreen de lemn, îl mângâie, doar, nu tastează vreun semn.

Nu se-ndepărtează: un fir-rază-i leagă de fereastra lor d(r)agă. Sticlă, în rest, cărămizi – nu poți, n-ai cum să-i închizi. Ies ca din sac, o zbughesc din omizi.

II. Se joacă-n Parc. Carourile păturii au, parcă, ceva dark. O scutură?, înalță? –n poiană. Ai zice că dau, de fapt, de pomană. Verdeață, altminteri, din plin, și răcoare. Ei evocă-un ținut de zăpadă și sare.

*

MA-MA
Aplauze

– Ubii și pe mine m-or aplaudat, să știi, când or auzit c-o sun pe MA-MA. Și, cum ai răspuns, or erupt. Or aplaudat, adică, și mai tare. Ce faci, zi?
– Stau așa, ca-n cocon, la televizor.
– Na spune tu….
– Ce?
– Iar te-aplaudă. Că tu ești MA-MA.

Și ei stăteau. Pe scăunele, fără spătar, lemn, normal, natur. De la Ubul Fermier. Nici cuiele, la Fermă, nu-s de fier. Acul, ca să coși un tur de pntalon, e, și el, lemn calm din/ de Avalon.

– Altfèl? Ce mai e prin portofel?
– Eh…

Un ub țâșni, instant, sări-n sus: să vadă/ audă de vreun șfanț în plus. Își întoarse buzunărelele. Șfanții erau lemn natur, să zicem că un pic mai sur și șters, lemn de plop, mai de la șes. Talaș cu efect de ness.

– Las că, uite, te-ajută ubii…

O zbughiră. Totul țiui și o miră înlocui imaginea. Ei și bănuții îi duc în căuș, ca lumânările: le întind sub duș să chească ca florile, ca un gălbenuș. Căci nu se sting, flacăra face, dimpotrivă, cling ca microunda. (Apropo, ei preferă/ gătesc cu bunda, sub care aluatu se umflă, de-ți vine să-i desenezi un buric, să-l legi cu fundă. Nu tre să dai click, s-apeși vreun buton, totul e, cum s-ar zice, non).
– Na bine…
– Ceau, mami, ceau!
Și ubii o aplaudară. Din nou.

(1) „Niciunde – trebuie spus – nu se simțea el mai bine decât în grădină. (…) Anul acesta crinii crescuseră mai frumoși și mai înalți. Mirosul proaspăt al florilor pătrundea până în străfundurile plămânilor, curățându-i de toate miasmele de peste noapte! Atingea, din greșeală, cu mâna ori cu genunchiul, o floare și polenul i se scutura pe pantaloni ori pe pantofii uzi de rouă”. Sorin Titel, Clipa cea repede.

Sursă imagine principală: lucrare realizată de un elev de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara