Fie că e sau nu Valentine’s Day sau Dragobete, dragostea e un subiect mereu la modă, în toate formele de expresie literară: poezie, roman, proză scurtă, epistole etc. Și, ce e mai important, iubirea apare în nenumărate și infinite nuanțe, pentru că deși toți putem spune „Te iubesc”, pentru fiecare înseamnă altceva. Cei care doresc să aprofundeze subiectul pot răsfoi Cele mai frumoase cărți de dragoste sau Cele mai frumoase citate despre iubire, iar celor care s-au săturat de dulcegării le recomand 10 cărți anti-Valentine’s Day. Mai jos, o listă de bookaholic cu o selecție de 5 apariții noi ce au ca subiect principal dragostea.
50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile, ed. David H. Lowenherz
O antologie de colecție realizată de un anticar și colecționar împătimit, David H. Lowenherz, ce și-a dorit să ofere lumii câteva clipe efemere de iubire din viața unor oameni celebri: scriitori, artiști sau oameni politici. Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale volumului este dat de eterogenitatea lui: pe lângă faptul că stilurile de scriitură diferă de la o scrisoare la alta, editorul nu și-a dorit să ofere doar o viziune romantică asupra iubirii și a dorit să prezinte iubirea așa cum o trăim, nu doar așa cum o visăm. Iar iubirea trăită nu înseamnă doar cuvinte dulci și inimioare, ci și pasiune, minciună, obsesie, răceală și suferință. Toate aceste aspecte ale iubirii sunt organizate în 6 capitole cu titluri sugestive: „Dragostea tandră”, „Nebun după tine”, „Proză pasională”, „Despărțiri dureroase”, „Foc și gheață”, „Dragoste interzisă”.
Pentru exemplificare, o scurtă și înduioșătoare scrisoare a lui Alfred de Musset către George Sand: „Draga mea George, am să-ți spun ceva stupid și ridicol. E absurd să-ți scriu în loc să-ți spun față în față, când mă voi întoarce de la plimbare. Nu știu de ce o fac. Diseară voi fi supărat că am făcut-o. Tu îmi vei râde în nas, vei crede că până acum ți-am înșirat doar vorbe frumoase, dar goale de conținut. Îmi vei arăta ușa și vei crede că te mint. Sunt îndrăgostit de tine”.
Ce se întâmplă în iubire, de Alain de Botton
Filozoful Alain de Botton a devenit cunoscut acum câțiva ani cu micul roman Eseuri de îndrăgostit, de care toată lumea s-a îndrăgostit. Pe mine nu m-a fermecat așa de tare atunci, mi s-a părut mai degrabă trist, însă, gândind retrospectiv, îmi dau seama că eram eu însămi la o vârstă la care iubirea însemna „fericiți până la adânci bătrâneți”, trandafiri și inimioare. Timpul a trecut, am descoperit, prin cărți sau prin experiența proprie, că iubirea are infinite nuanțe și că cele mai interesante sunt cele de dinainte de „fericiți până la adânci bătrâneți” (care acum mi se pare o formulă de o infinită plictiseală).
În noul său roman, Alain de Botton pornește tocmai de la această imagine a iubirii: „Se poate trăi în cuplu aşa cum spune povestea: «fericiți până la adânci bătrâneţi»? Ştim ce dubii au pesimiştii, ştim şi ce euforie candidă îi animă pe optimişti. La mijloc, aşa cum îi stă bine adevărului, se găseşte punctul de vedere al unui scriitor versat în arta de-a diseca romantismul, anxietatea şi succesul. Ce se întâmplă în iubire este o poveste incitantă despre întâlnirea dintre iluziile pe care ni le ţesem şi foarfeca realităţii”.
Ce mi se pare interesant la acest volum este felul în care în povestea de dragoste a celor doi protagoniști sunt amestecate scurte reflecții despre iubire, despre convențiile sociale referitoare la iubire și sex, despre cum ne schimbă iubirea (atât fizic, cât și sufletește) etc. Aici este, de fapt, marca lui Alain de Botton: felul în care amestecă filozofia în cotidian, făcându-ne să le înțelegem mai bine pe amândouă: „La început, atracția sexuală poate părea un fenomen strict fiziologic – rezultatul hormonilor treziți la viață și al stimulării terminațiilor nervoase. Numai că, de fapt, nu e vorba în principal de senzații, ci de idei – dintre care cea dintâi e ideea de acceptare, însoțită de promisiunea că se va pune capăt singurătății și rușinii”.
Dragostea modernă, de Aziz Ansari
Aziz Nasari este actor și face stand-up comedy, iar cartea de față este rezultatul unei cercetări de anvergură pe care a întreprins-o cu sociologul Eric Klinenberg de la Universitatea din New York. Ideea principală care a stat la baza ei a fost de a vedea cum funcționează dragostea în lumea modernă, iar pentru asta cei doi au luat sute de interviuri și au creat chiar și un forum online unde oamenii se puteau destăinui. Asistăm, în mod clar, la o schimbare a paradigmei găsirii jumătății în principal datorită influenței din ce în ce mai mari pe care o are mediul online asupra noastră. Această deschidere în comunicare ne oferă, ca niciodată până acum în istoria umanității, o gamă largă de posibilități. Însă lucrul ăsta nu e întotdeauna un avantaj pentru că, cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât ți-e mai greu să te hotărăști sau, odată ce te-ai hotărât, să te răzgândești.
Așa că, spre deosebire de tinerii de acum câteva generații care se căsătoreau cu vecini de cartier, colegi de facultate sau de muncă (totul înainte de 30 de ani), tinerii din ziua de azi petrec mult mai mult timp în căutarea „jumătății perfecte”: „În urmă cu câteva decenii, oamenii îşi găseau pe cineva simpatic în cartierele în care locuiau. Oamenii se cunoşteau şi, după ce își dădeau seama că niciunul dintre ei nu era un potenţial criminal, se căsătoreau şi făceau un copil, toate acestea până împlineau 24 de ani. În zilele noastre însă, oamenii se căsătoresc mai târziu ca niciodată şi îşi petrec ani buni din viaţă în încercarea de a-și găsi sufletul-pereche”.
Deși serios documentată (cu grafice, date, imagini și o structură foarte bine pusă la punct), cartea e scrisă într-un stil lejer și punctată cu numeroase glume. Povești de viață și de iubire se amestecă cu realități cotidiene contemporane și situații recognoscibile de la dificultățile primei întâlniri, la întâlnirile și iubirile online sau la studierea diferitelor obiceiuri în mai multe culturi.
„Vocile sunt cele care vă vor face să citiţi această carte pe nerăsuflate! Vocile oamenilor în vârstă – care s-au căsătorit cu vecini de bloc sau de cartier – şi vocile tinerilor care bifează sute de opţiuni pe noapte, cu atâtea posibilităţi la îndemână, încât orice alegere devine imposibilă. Şi vocea lui Aziz, desigur, teribil de amuzantă, dar şi înduioşător de empatică. După ce a investigat iubirea pe tot globul pământesc, timp de un an de zile, a descoperit că toate aplicaţiile posibile duc la un singur adevăr uman valabil: trebuie să petreci timp cu cineva, să stai faţă în faţă cu cineva ca să îţi dai seama dacă e alesul sau aleasa. Şi poate că ceea ce îi face să fie aleşii e tocmai faptul că petrecem timp cu ei. Avem grijă de ceea ce iubim şi îi iubim pe cei de care ne îngrijim! E clar: această carte o să vă încânte!” – Sherry Turkle, autorea cărţii Reclaiming Conversation.
Dragoste la 17,50$, de Charles Bukowski
Volumul lui Charles Bukowski este o colecție de proze scurte, „considerată cea mai bună antologie de povestiri” și care „concentrează în textele sale întregul univers sordid, cinic și atât de uman al autorului american”. Subtintitulat „Povești despre viața din groapă”, cele 27 de povestiri prezintă numeroase fațete ale iubirii, dar nu numai, însă ce este cu adevărat de remarcat este însuși stilul scriitorii lui Bukowski. Pentru mine asta a fost prima întâlnire cu autorul american (pe care mulți prieteni mi l-au lăudat) și cred că volumul poate fi potrivit pentru oricine a amânat întâlnirea cu el.
„Majoritatea povestirilor descriu, din perspectiva protagonistului Henry Chinaski, alter ego-ul autorului, lumea pe care acesta a cunoscut-o foarte bine: o Americă a periferiilor, săracă, degradată și coruptă, înțesată de alcoolici, târfe, vagabonzi și ratați. Sexul, violența și alcoolul sunt omniprezente, iar prieteniile sunt superficiale și pragmatice. Iubitele înșală sau sunt violate, bărbații ucid, fură, se încaieră, dragostea adevărată este rară și efemeră. De multe ori prozatorul își dezvăluie și o fațetă jucăușă, lăsându-și imaginația să se dezlănțuie în texte fanteziste, de un umor irezistibil: Chinaski boxează cu Hemingway, e pe cale să devină cel mai mare scriitor american și e asaltat de femei superbe și bogate. Însă, indiferent dacă apelează la biografie sau la imaginație, Bukowski își impune viziunea asupra lumii și izbutește să creeze, din întâmplări aparent mărunte, literatură de o extraordinară calitate”.
Cum să iubești, de Thich Nhat Hanh
Scrisă de unul dintre cei mai cunoscuți maeștri Zen contemporani, Cum să iubești este o carte ce vorbește despre o iubire în sens larg, o iubire pentru care trebuie să te deschizi total și nu către o anumită persoană, ci către tine însuși și către lume: „A iubi înseamnă, înainte de toate, a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem de fapt. Prima practică a iubirii constă din a te cunoaște pe tine însuți”. Autorul a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace în 1967 și este supranumit „celălalt Dalai Lama”.
Cartea este alcătuită din scurte capitole de o pagină, maxim două, care dezvoltă tot felul de situații de viață, situații care ne împiedică să ne deschidem inima către lume și către iubire, urmate de sfaturi simple menite să rezolve impasurile. Este, evident, o carte de dezvoltare personală (face parte din colecția „Introspectiv” despre care am mai vorbit), însă mi s-a părut că o discuție despre iubire nu ar trebui să se limiteze doar la sex și pasiune, ci ar trebui privită și într-o perspectivă mai largă.
„Foarte adesea ne simțim ca un vas fără capac. Credem că undeva în lumea asta se află capacul nostru și că, dacă îl căutăm din răsputeri, vom găsi capacul potrivit care să acopere vasul nostru. Sentimentul de gol e mereu prezent în interiorul nostru. Când ne uităm la cealaltă persoană, avem uneori impresia că vedem ceea ce simțim că ne lipsește. Credem că avem nevoie de altcineva pe care să ne sprijinim, în care să ne găsim refugiu, și astfel să ne diminuăm suferința. Vrem să fim obiectul atenției altcuiva. Vrem să avem pe cineva care să se uite la noi și să îmbrățișeze, cu energia conștienței sale, sentimentul nostru de gol și de suferință. Curând devenim dependenți de genul acela de energie; credem că fără atenția aceea nu putem trăi. Ea ne ajută să ne simțim mai puțin goi și ne ajută să uităm blocul de suferință dinăuntrul nostru. Când nu putem noi înșine să generăm energia necesară pentru a ne purta de grijă, credem că avem nevoie de energia altcuiva. Ne focalizăm asupra nevoii și asupra lipsei, în loc să generăm energia conștienței, concentrării și cunoașterii interioare care ne poate vindeca suferința și o poate ajuta și pe cealaltă persoană” (cap. „Un vas în căutarea unui capac”).
