Îmi plac foarte mult reinterpretările. Mi se pare o chestie foarte interesantă să dejoci locurile comune, să schimbi scenariile și finalurile deja cunoscute, să iei un text familiar și să-l reîmprospătezi cu o interpretare nouă și originală. În ultima vreme, au apărut diverse astfel de reinterpretări, unele pornind de la basme, altele de la cărți cunoscute, toate punându-se în valoare atât pe sine, cât și originalele de la care au pornit.
Mentalitățile și sensibilitatea oamenilor se schimbă odată cu generațiile, așa că e simplu ca în timp poveștile să se demodeze, să fie citite doar pentru că fac parte dintr-o bibliografie obligatorie, dar să nu ne mai spună mare lucru sub aspectul conținutului. Reinterpretarea are darul de a „reînvia” mituri, basme și texte mai vechi, dar care dobândesc astfel o prospețime nouă.
Așa putem descoperi, de exemplu, niște eroine moderne, diferite de prințesele frumoase (și cam atât) care-și așteptau prințul pe cal alb să le salveze. O Albă-ca-Zăpada modernă își ia piticii și pornește să-și salveze regatul de vrăjitoarea cea rea (Frumoasa adormită și fusul, de Neil Gaiman), iar o Cenușăreasă modernă se luptă singură să scape de sub tirania mamei vitrege (Povestea Ellei, de Gail Carson Levine). Hänsel și Gretel își sunt propriile călăuze prin pădure (O poveste grimminală, de Adam Gidwitz), iar tărâmul copilăriei eterne al lui Peter Pan se poate dovedi a nu fi atât de inocent pe cât am crezut (Tiger Lily, de Jodi Lynn). De asemenea, o minunată reinterpretare a basmelor românești clasice a făcut și Florin Bican în Și v-am spus povestea așa…, o carte absolut superbă pe care o recomand copiiilor de toate vârstele.
În cazul în care vă interesează și pe voi acest gen de reinterpretări, mai jos aveți o listă de bookaholic cu alte 5 cărți apărute în ultimul an (sau care urmează să apară foarte curând), pe care mi-am propus să le citesc.
O lebădă sălbatică și alte povești, de Michael Cunningham (trad. Ariadna Ponta)
Pornind de la câteva teme de basm popular (o bătrânică ce-și face o casă de turtă dulce, un tânăr prinț ce a rămas cu o aripă de lebădă în loc de braț și trăiește marginalizat, o fată frumoasă captivă în castelul unei bestii) în O lebădă sălbatică și alte povești, Michael Cunningham aduce fabulosul în lumea contemporană, explorând, în același timp, profunzimile psihicului uman. Mai jos, un scurt fragment de la începutul cărții, numai bun să vă facă chef s-o citiți:
„Cei mai mulți dintre noi sunt în siguranță. Dacă nu ești plăsmuirea unui vis dement de-al zeilor, dacă frumusețea chipului tău nu dă peste cap constelațiile, n-o să arunce nimeni vreo vrajă asupra ta. Nimeni nu vrea să te transforme în bestie, nici să te adoarmă pentru o sută de ani. Nici un duh rău deghizat în spiriduș n-are de gând să-ți ofere trei dorințe ce ascund nenorociri, ca o lamă de ras într-o prăjitură.
Fecioarele banale – cele pe care e mai bine să le vezi la lumina lumânărilor, încorsetate și rujate – nu au de ce să-și facă griji. Moștenitorii dolofani, plini de urme de vărsat, care își chinuie supușii și simt nevoia să câștige la orice joc, sunt imuni la blesteme și vrăji. Fecioarele de categoria B nu stârnesc forțele distrugerii. Flăcăii neisprăviți nu înfurie demonii și spiritele.
Cei mai mulți dintre noi ne pricepem foarte bine să ne ducem singuri la pierzanie. Entitățile răzbunătoare caută să-i distrugă numai pe cei aleși, pe cei dăruiți nu doar cu avere și faimă, ci și cu o frumusețe ce uimește până și păsările cerului, la care se adaugă grația, generozitatea și farmecul – tot atât de firești, încât par calități umane obișnuite.”
O paranteză în timp, de Jeanette Winterson (trad. Vali Florescu)
O paranteză în timp este primul roman din proiectul Hogarth Shakespeare tradus în română. Hogarth Shakespeare este un proiect internațional în care mai mulți scriitori contemporani au fost invitați să reimagineze piesele lui William Shakespeare și care va fi apărea în peste 25 țări. O paranteză în timp, romanul scris de Jeanette Winterson, pornește de la una dintre ultimele piese ale lui Shakespeare, O poveste de iarnă. Următoarea reinterpretare ce va apărea în română va fi Shylock este numele meu, de Howard Jacobson, scrisă după Neguțătorul din Veneția. Anul Shakespeare a generat numeroase inițiative literare pornind de la opera Marelui Will, însă mie asta mi se pare de departe cea mai interesantă și mai de seamă. Abia aștept să apară cartea, atât pentru a-l reciti din nou pe Shakespeare, cât și pentru a o citi pe Jeanette Winterson, care e o scriitoare tare deșteaptă.
Catherine cea îndărătnică, de Caren Cushman (trad. Alina Popescu)
Construită tot pe un scenariu shakespearian ce amintește de Îmblânzirea scorpiei – tânăra independentă și răzvrătită care refuză să respecte uzanțele sociale și nu se lasă supusă nici unui bărbat – Catherine cea îndărătnică este scrisă ca un jurnal al unei tinere ce trăiește în anul de grație 1290, undeva în Anglia rurală. Fiica unui mic nobil de țară, mai mult cu pretenții de nobil, decât de stirpe aristocratică, Catherine e convinsă de fratele său, un călugăr învățat, să țină un jurnal în care să noteze tot ce i se întâmplă peste zi. Aparent monoton, jurnalul ei este, de fapt, plin de informații inedite și interesante despre viața obișnuită a oamenilor în Evul Mediu. De la mâncare, felul în care dormeau, condițiile meteo sau sărbători populare, până la organizarea unei gospodării aparținând unui nobil de țară, obiceiuri, superstiții, mentalități și comportamente, totul dezvăluie o documentare atentă a autoarei, ascunsă sub stratul de umor fin cu care e înzestrat personajul. Am început să citesc cartea, însă nu mă grăbesc s-o termin pentru că, din când în când, printre lecturi mai dificile, îmi mai înseninează fruntea să intru puțin în viața Catherinei citindu-i o pagină de jurnal. Încă nu știu care e finalul, dacă se potrivește sau nu cu cel din Îmblânzirea scorpiei, dar, din ceea ce am citit până acum, mi se pare îndreptățit să mă aștept la o altă viziune.
O mie de nopți, de E.K. Johnston (trad. Mihaela Apetrei)
O Șeherezada modernă, asta își propune să fie romanul O mie de nopți al lui E.K. Johnston (care e scriitoare, deși semnează cu inițiale, probabil la îndemnul agentului literar care i-a spus că e mai bine să-ți pui inițialele pe copertă decât numele de femeie; dar, în fine, nu e aici momentul pentru discuția asta). Un Young Adult fantasy, romanul pornește de la basmele arabe din O mie și una de nopți, iar noua Șeherezadă este o tânără povestitoare ce se sacrifică pentru a-și salva sora. Ajunsă în palatul regelui-monstru, darul ei de povestitoare devine atât propria salvare cât și a regelui. Pe mine m-a făcut curioasă, atât datorită faptului că propune o reinterpretare a basmelor orientale clasice, cât și pentru că e un roman YA stand alone, ce nu face parte dintr-o (interminabilă) serie.
Regina zăpezilor, de Joan D. Vinge (trad. Diana Pădurariu)
După un roman fantasy, merge numai bine și un SF: Regina zăpezilor, de Joan D. Vinge, e un space opera ce pornește de la basmul lui Hans Christian Andersen, Crăiasa zăpezii, și care a și primit în 1981 unul dintre cele mai prestigioase premii din domeniu, Premiul Hugo. Genul SF e unul destul de specializat, ca să zic așa, nu toată lumea citește astfel de cărți și cunosc cititori care nu citesc din principiu science fiction, închipuindu-și că e vorba doar despre nave spațiale, roboți și tehnologii complexe. Nu e deloc așa, SF-ul este, prin definiție un gen al anticipației și al reinterpretării, care îți poate deschide mintea către posibilități nebănuite. E imaginație pură combinată, de foarte multe ori, cu scriitură foarte bună. Joan D. Vinge este considerată una dintre maestrele SF-ului (alături de Ursula K. le Guin) și abia aștept s-o descopăr în romanul ăsta (pe care, sinceră să fiu, tot abia aștept de aproape un an să-l citesc, dar nu-i mai vine rândul și tocmai de-asta fac întruna liste).
