SĂ NE CUNOAȘTEM POEȚII. O inițiativă a site-ului nostru: (și mai multe) interviuri cu poeți din vremurile noastre, oameni care trăiesc și scriu printre noi. Începem cu poeta Livia Ștefan. Iată, Livia.
Livia Ștefan, poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Nimic extravagant și mai nimic ieșit din comun. Încă mai există o oarecare prejudecată și o etichetare a poetului drept boem. Chiar și eu aș spune că poetul e ceva mai proletar, câteodată lumpen, sau mic-de-tot burghez, struggling, în timp ce prozatorul e un upper middle class. Ne lipsește investiția în poezie, în România. Nu avem burse de creație, nu mai cumpără nimeni poezie, nu are nimeni drepturi de autor. Se mai întâmplă însă și lucruri frumoase: mai ești invitat la câte un festival prin afară și asta e o bucurie. Cunoști oameni, locuri. Spui și tu că, datorită poeziei, am ajuns aici. Și e bine.
Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim cărți de poezie de Livia Ștefan – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
Păi, am ajuns să scriu poezie prin liceu. Dacă o țineam și la liceu cu compunerile, poate ajungeam prozatoare. Însă cu poezia era mai ușor să fac față tăvălugului care a fost adolescența. Totul era haos, nu aveam nici timp și nici chef de rigurozitatea impusă de proză și eram și prea deprimată pentru asta.
Și, prin 2012, am scos și prima carte – re.volver, la Casa de Pariuri Literare. Nu cred că se mai găsește în librării, dar se mai găsește cea de-a doua carte, Lolita32, apărută în 2016 la Casa de Editură Max Blecher.
O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?
Nu se poate trăi din poezie, nu în România. Mai primești onorarii pentru lecturi, mai mari în străinătate, dar mă bucur că, în ultimii ani, au început totuși și la noi să fie plătite lecturile publice. În rest, pentru cărți și de pe urma cărților, nimic – cel puțin la editurile mici, care reinvestesc profitul în alte cărți de poezie. În rest, joburi care mai de care, fiecare se scoate cum poate. O poetă a timpului nostru, așadar, muncește ca orice om.
„Totul se pliază numai pe nevoile patibularilor însetați de putere”
Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?
Țara. Țara este frumoasă, dar oamenii mă enervează în ultimul hal. Prezentul e oribil. Se putea și mai rău, când aud asta, înnebunesc de nervi. Tocmai pentru că s-a putut și chiar a și fost mult mai rău. Dar când văd cât suntem de piloși, șpăgari, rasiști, homofobi, săraci cu duhul, cât de atașați suntem de corupție, de capra vecinului, de eternul merge și așa, cât suntem de predispuși la manipulările unui partid, cât de slabi suntem la capitolul cultural – păi, fără cultură socială, politică, artistică o țară nu are nici un fel de viitor clar, nu un viitor care să îți ridice moralul. Ba justiția, ba homosexualitatea, totul se pliază numai pe nevoile patibularilor însetați de putere. Totul gravitează în jurul unui cult al personalității sau altuia. Și asta mă enervează. Dar faptul că referendumul nu a fost validat, faptul că au loc proteste, din ce în ce mai multe, asta mă face să sper într-o trezire a interesului pentru starea penibilă în care ne aflăm și necesitatea civică de a schimba această stare. Mă bucur că sunt din ce în ce mai mulți români care, ca mine, s-au săturat.
Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?
Aici am un răspuns foarte simplu și poate banal: nu am avut ocazia, până acum, să emigrez. Nici nu am făcut nimic în privința asta. Că familie, că iubire, chestii simple.
Nu avem burse de creație, nu mai cumpără nimeni poezie, nu are nimeni drepturi de autor. Se mai întâmplă însă și lucruri frumoase: mai ești invitat la câte un festival prin afară și asta e o bucurie. Cunoști oameni, locuri. Spui și tu că, datorită poeziei, am ajuns aici. Și e bine.
Livia Ștefan, poetă
Implicare civică. Este Livia implicată civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?
Foarte, Livia este foarte implicată. Votez sau boicotez de fiecare dată, în funcție de ce trebuie și ce este normal. Protestez de fiecare dată, de când cu Roșia Montană. Și încerc să discut cu rasiștii, homofobii și alții asemenea până mă enervez. Presupun că, în mintea mea, am impresia că, discutând cu astfel de oameni, mai ales că nu mă pot abține, voi reuși măcar să le implantez o idee despre ceea ce e just și despre cum să atingem o normalitate. Dar avem nevoie de mulți ani și mulți oameni care să stea de vorbă cu alți oameni, avem nevoie de o altă cultură, și nu știu când o vom avea.
Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, un purpuriu (cum greșit, dar just se spune) de versuri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Literatura română la zi e foarte, foarte mișto. Din ce în ce mai multă proză mișto, poezie super-faină ca la balamuc, un întreg „purpuriu”, pentru toate gusturile și impresiile. Îi recomand imens pe Svetlana Cârstean, TS Khasis, Andrei Dósa, Cosmina Moroșan, Florentin Popa, Krista Szöcs, Radu Nițescu, Marius Aldea, Elena Vlădăreanu, Andra Rotaru, Iulia Militaru, Vlad Moldovan, Andrei Doboș. Și mulți alții. De ce? Pentru că pur și simplu.
Câteva versuri de Livia Ștefan pot fi citite aici.
