Luzinterruptuz este un grup de artiști urbani spanioli care a intrat în atenția publicului român cu ocazia evenimentului stradal organizat de ziarul Ring și Editura Litera, Noaptea cărților deschise sau Vino să iei o carte gratis, eveniment bazat pe o idee originală de Luzinterruptus, pentru care nu au primit însă credit auctorial din partea organizatorilor. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, am vorbit despre acest eveniment deja în două rânduri, aici și aici.
Motivați de faptul că Luzinterruptus au aflat acest lucru din cele două articole Bookaholic, care linkau spre postările lor de pe blog, i-am rugat să ne acorde un mic interviu prin care să îi ajutăm să își spună punctul de vedere.
For the English version of the interview, please scroll down or click here.
Ați intrat recent în vizorul publicului din Romania cu ocazia evenimentului bucureștean „Noaptea cărților deschise”, când diverse surse, printre care și Bookaholic, au demontat ideea, acuzand-o de lipsă de originalitate, furt de proprietate intelectuală, ea aparținându-vă de fapt vouă.
Reacția voastră a venit după ce a avut loc evenimentul. Cum ați aflat de treaba asta?
Am văzut statistica vizitelor pe site-ul nostru, multe click-uri care veneau de pe Bookaholic și așa am aflat, cu evidentă neplăcere.
Care a fost replica voastră și ce răspuns ați primit din partea organizatorilor evenimentului românesc? Intenționați să începeți vreo acțiune în justiție?
Cerința noastră este să se menționeze clar cui îi aparține ideea, cu numele nostru și link la acțiunea noastră, și, desigur, și cu menționarea fotografului nostru, ale cărui fotografii au fost utilizate fără permisiune.
Organizatorii au refuzat să admită că a fost ideea noastră, susținând că este un concept diferit; de asemenea, după ei, cuvântul Melbourne și un link sunt suficiente pentru a clarifica statutul și calitatea de autor.
Le este mai greu să explice însă de ce au folosit în campania lor fotografii cu copyright, care au fost publicate fără consimțământul autorului. Trebuie să înțeleagă aceste lucruri, ei înșiși făcând parte din presă și cunoscând legile. Sperăm că fotograful nostru va lua și el, personal, atitudine.
Sunteți artiști urbani. Lucrați cu lumină și întuneric, faceți instalații, mici opere de artă cu viață scurtă pe stradă, efemere că mai toate formele de artă stradală, și care trăiesc doar prin articole și fotografii din mediul online. În aceste condiții, cum își poate proteja un artist urban ideile și conceptele originale?
În lumea artei urbane chestiunea paternității nu prea e o problemă, și nici pe internet, unde aproape toată lumea știe că trebuie să ai o mențiune cinstită a autorului sau a sursei de inspirație.
În plus, suntem deja suficient de cunoscuți, încât e greu ca cineva să ne copieze fără ca acest lucru să se afle și să ajungă și la noi, așa cum a fost, de altfel, și cazul acesta. Acestor plagiatori nu le pasă pentru că nici celor din publicitate nu le pasă de coduri etice și morale, care nu intră sub incidența legii. Dacă în locul lor ar fi fost un artist urban care ar fi făcut acest lucru, ar fi ieșit din treaba asta foarte șifonat de opinia altor artiști din lumea artei urbane.
În orice caz, așa cum am mai spus-o, nu ne deranjează dacă oamenii reinventează idei de-ale noastre, ne-am mândri cu asta; dar ne supăra atunci când cei care ne împrumută ideile o fac pentru profit, folosind imagini ale politicienilor în diversele lor campanii personale.
Le-am povestit deja cititorilor noștri despre cele două instalații cu cărți luminoase, dar probabil vor vrea să audă despre ele direct de la sursă. Mai povestiți-ne ceva despre cele două evenimente, cel din Melbourne și cel din New York, cum au început, cât de dificil a fost să le realizați? V-ați gândit să reluați ideea și acasă, în Spania?
Mai întâi am făcut un test la scară mică în Madrid, fără aprobare, doar ca să ne distrăm nițeluș, testând ecoul conceptului și ca să vedem dacă într-adevăr cărțile pot fura din spațiul public al mașinilor.
Când am văzut că nici o mașină nu îndrăznea să ne calce cărțile, am hotărât să extindem ideea și să o facem la New York, organizând o acțiune ilegală de protest, cu ocazia unei vizite pe care deja o aveam în agendă. Ne-am organizat un grup de prieteni, am făcut rost de donații în cărți de la biblioteca unor avocați și am riscat expatrierea, dacă ne-ar fi prins poliția. Am ieșit pe stradă într-o zi friguroasă de februarie și am întins cărțile până într-una din străzile principale din Dumbo. A fost o experiență grozavă.
In Melbourne a fost altfel, instalația fiind organizată în cadrul unui festival, folosind cărți donate de biblioteci publice și având un grup mare de voluntari care ne-au ajutat la o acțiune de asemenea anvergură, care a fost la rândul ei scena pe care s-au desfășurat alți artiști și scriitori. Este o amintire minunată.
Am remarcat un public destul de diferit la evenimentul din București față de cel din Melbourne. Cărțile voastre erau și ele gratuite, nu-i așa? Adică oamenii le puteau lua acasă? Ce reacție a avut publicul la asta? Din fotografiile voastre, vedem că oamenii păreau fermecați în fața cărților luminoase.
Toți trecătorii s-au apropiat de instalația noastră cu respect, nu a fost nici o urmă de vandalism, deși trebuie spus că erau deja familiarizați cu prezența cărților pe stradă, pentru că instalația a crescut și s-a întins nu peste noapte, ci cam într-o lună, în fiecare zi mai puneam vreo 400 de cărți pe stradă, așa că mulți oameni știau deja ce urma să se întâmple, lucru care a ajutat la crearea anticipației momentului când cărțile puteau fi luate acasă.
Nu era nevoie să ia multe cărți, erau 10.000, destule pentru toată lumea, astfel încât oamenii se puteau plimba liniștiți printre ele și să își aleagă vreun titlu care le plăcea. Instalația a rămas acolo până noaptea târziu, astfel încât oamenii s-au plimbat printre ele sau chiar s-au așezat în mijlocul râului de cărți. Am oferit cărți chiar și șoferilor care treceau cu mașinile prin apropierea instalației de cărți.
Dintre instalațiile voastre, preferatele mele sunt Literature vs Traffic din Melbourne (datorită efectului grandios al râului de cărți și lumini), și borcanele care curg din făntânile publice, și râul poprit în pungi de plastic, și fântâna din care ies mâini, și paturile pentru ne-dormit…. ok, am multe preferate, dar care e a voastră? Care e instalația care v-a solicitat cel mai mult și care v-a oferit cele mai frumoase amintiri?
Nouă ne plac toate, din diverse motive, majoritatea sentimentale – oamenii cu care am lucrat la ele, contextul, ce s-a întâmplat după… dar una care ne place în mod deosebit este A lot of Policeman for so few people… Nu a fost prea elaborată, nici prea ostentativă, dar cu un cost minim am avut un mesaj foarte puternic și a fost una dintre piesele cu care am devenit cunoscuți în lumea artei urbane, în care lipsa mijloacelor și soliditatea mesajului transmis sunt bunuri prețioase.
O ultimă întrebare – România nu e prea obișnuită cu intervețiile artistice, cu arta de stradă și cu instalațiile, unul dintre motive fiind că trebuie să obții autorizații și aprobări pentru orice se întâmplă în spațiul public. Voi cum vă descurcați cu asta? Mergeți pe burtă, guerrilla, sau așteptați să aveți undă verde de la autorități? Și ce e mai ușor – sau ce preferați – să lucrați singuri, de capul vostru, sau să vă asociați cu vreun eveniment, muzeu sau festival?
Noi lucrăm cel mai mult în Madrid, și am vrea să mai facem atâtea lucruri acolo, pentru că ne place tare mult ce facem. Din păcate însă, și acolo spațiul public este controlat și nu poți face aproape nimic fără aprobări, pe care nu le primești dacă nu plătești, așa că lucrăm adesea ilegal, invizibili pentru autorități, terminând totul repede, și ca să nu fim văzuți, dar și ca trecătorii să ne descopere instalațiile și să fie surprinși de ele.
De obicei rămânem în zonă să vedem ce se întâmplă, urmărim reacția oamenilor care de obicei iau bucăți din instalație și câteodată trebuie să rămânem să facem curat, să nu rămână urme și să nu încurce pe nimeni resturile.
Desigur că ne place să lucrăm ilegal, fără permis, credem că spațiul public aparține cetățenilor și că ar trebui să fie un spațiu în care arta să fie mult mai prezentă, astfel încât să atingă, fără discriminare, pe toată lumea.
Dar ne place să lucrăm și la festivaluri din când în când, pentru că acest lucru ne permite să facem piese mai elaborate, mai mari, complexe, și, în plus, ne permite să întâlnim oameni interesanți, atât cei care ne ajută la instalație, cât și cei care vin să o vadă. În plus, ne permite să călătorim, să vedem alte țări, alte spații publice și felul în care acestea sunt uzitate sau abuzate.
English version
You’ve recently come to the attention of the Romanian public when, on the occasion of a local event advertised as “Night of the open books” or, better yet, “3000 books for free, come and get’ em“, several sources, including Bookaholic, denounced the idea as being unoriginal, a theft of intellectual property, and belonging to you.
Your reaction came only after the event took place. How did you find out about this?
We learned of this through the statistics on our blog, references to Bookaholic started to appear and thanks to this we became aware of what had happened, with the resulting displeasure.
What are your claims and what did the event organizers respond? Do you intend to take legal action?
Our demand is that they clearly specify whose the original idea was, with our name, a link to our action, and of course a reference to our photographer whose photos they have used without asking permission.
The organizers refuse to acknowledge that the idea was ours because they say that the concept is different, they also believe that authorship is sufficiently clarified with the word Melbourne and a link.
It is probably more difficult for them to explain why they have used some pictures that are copyrighted and have been published without the consent of the author. They must understand this as they are a publishing company and know the laws, we hope that our photographer will undertake his own action against them.
You are urban artists. You work with light and darkness and make installations, small works of art which last briefly on location, ephemeral like most forms of street art, living on only through accounts, photos and basically carrying on exclusively online, long after they are gone. This being given, how can the urban artist protect his original concepts and ideas?
Within the world of street art there are not too many problems with the issue of authorship, nor in the Internet world where “nearly everybody knows” that there has to be a scrupulous mention of the author of the piece or the source of inspiration.
In addition, we are already sufficiently popular that it makes it more difficult to copy us without the whole world knowing in the end, which has been the case with what we’re talking about now. These plagiarists don’t care because the advertisers don’t care at all about ethical and moral codes that are not punishable by law, but if it had been an urban artist who had done it, they would not have emerged unscathed by their colleagues and the world of urban art in general.
In any case, as we have already said, we do not care if other people reinvent our piece, we would proud, what truly distresses us is that these organizations have to be for-profit, using the image of politicians to legitimize an advertising campaign, dressed up as a well intentioned citizen.
We’ve already told our readers about your two book installations, but probably they want to hear first hand from you. Tell us more about the two happenings, the smaller one in NY and the other one in Melbourne – how they started, how difficult it was to make them. Did you consider repeating the installation back home, in Spain?
First we did a small scale test in Madrid, which we are prone to do illegally to have some fun, we wanted to test the strength of the idea and whether or not a few books truly could steal space from the cars public streets.
When we saw that no vehicle actually dared to drive over top of the books, we decided to enlarge it and carry it out in New York organizing an illegal, protesting action to take advantage of a visit that we had already scheduled. To carry this out we organized a group of friends, we got books donated from the a lawyer’s library and risking expatriation if the police caught us, we went out into the street on a freezing day in February and in the end the books cut off a main street in the area of Dumbo. It was a great experience.
In Melbourne the experience was different, since it was organized for a festival, with books discarded from public libraries and many volunteers helping us in a participatory action of large dimensions, which also served as a stage for artists, writers and performers to present their own work. We have great memories of this.
We noticed quite a different public – at the Romanian event and at the one in Melbourne. Your books were also free, weren’t they? For anybody to pick and take home? How did the public respond to that? The people seem quite enchanted with the idea, as we see in your photos from back then, how did they react to the glowing books?
Everyone approached the installation with a lot of respect and there were no acts of vandalism, it must be said that they were already familiar with it given that the piece was growing and gaining ground in sight of all for a month, each day we put about 400 books in the street, so, many people knew what was going to happen and it created a lot of anticipation for the last day on which people could take the books away.
There was no need to take large quantities of books, there were 10,000, enough for everyone, so that people could calmly stroll among them and choose the pieces that they liked the most, the piece was there until the early hours of the morning so there was plenty of time to walk around and even sit down in the river of books, and we also offered books to those who passed close by with their cars.
Among your installations my personal favorites are Literature vs Traffic in Melbourne (because of all the “epicness” of the flowing river of lights and books), and the glass jars flowing from the water fountains, the river trapped in plastic bags, and the fountain reaching out with dozens of hands, and the beds not for sleeping… ok, I have a lot of favorites, but which one is yours? What’s the installation that required the biggest amount of effort and was the most rewarding?
We like each one for different reasons and the majority of them have to do with sentimental themes, the people with which we have done them, the context, what has happened afterwards….but one that we particularly like is called, A lot of Policeman for so few people…, it was not too big and not of the more showy ones, but through it we presented a minimum cost piece with a highly effective message, it was also one of the ones that made us more well known in the world of urban art, in which scarcity of means and a powerful message are values that are taken into account.
And one last question – Romania is not very accustomed to artistic interventions, street art and installations – maybe because one needs clearances and acknowledgements for anything taking place in public spaces. How do you manage to make all those things? Do you work guerrilla or do you have the green light from the authorities? What’s easier – or what do you prefer – to work by yourselves or to associate with events, festivals or museums?
Madrid is where we work more and we like to do so more, it is what we know best and that is why we feel more comfortable with what we have. But, unfortunately, the public space is very controlled and you can do “almost nothing” without asking for permission, which of course is not granted if you do not pay for it, so we work in an illegal manner trying to be invisible to the authorities and completing everything very quickly so that we are not seen and to be able, as well, to leave it free so that people find it by surprise.
We normally stay to watch what is happening with the piece from a distance, watching the reaction of the people who usually carry away the pieces, and sometimes we have to pick up what has been left behind so that which there is no trace and that people are not disturbed by the garbage.
Of course we love to do protest pieces without a permit, we believe that the public space belongs to the citizens and should be the place where the art is more present so that it reaches all of the public without discrimination.
But we also like to work at festivals, in small doses, as it allows us to carry out pieces on a larger scale and complexity and something very important to us, it allows us to meet interesting people, both those who help us as well as those who see the finished piece. In addition, it enables us to travel to different countries to see other public spaces and their uses and abuses.
Sursa foto: luzinterruptus, pe care îi găsiți și pe Facebook
