Într-un interviu din 2004 acordat Antoanetei Ralian, Amos Oz susținea că „singurătatea  e o opţiune şi nu un destin” (România literară nr. 39/ 2004). Oricum ar fi, singurătatea este o stare problematică, un timp al reevaluării, al reconsiderărilor. Personajele lui Amos Oz sunt supuse (sau – altfel spus – se supun) deseori acestui test, din care cauză prozele acestuia propun mai degrabă povești retrospective, trecute prin filtrul sufletesc al personajelor. Nu altfel stau lucrurile și în romanul din 1989, Să cunoști o femeie (traducere de Antoaneta Ralian, Polirom, Iași, 2011).

Protagonistul, Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, se întoarce acasă pentru a-și înmormânta soția, victimă a unui accident stupid. Șocat, îndurerat, Yoel se izolează de lume, alege singurătatea. Acolo, în singurătate, își va retrăi, cu ajutorul memoriei, viața, reevaluând anumite momente din trecut. Personajele lui Amos Oz din Să iubești o femeie  sunt dure, necruțătoare cu ele însele, iar Yoel nu face excepție.

Ca agent secret, Yoel avea capacitatea de a intui firea omului, de a-i afla, mai ales, destul de repede, slăbiciunile, punctele slabe: „Întotdeauna, fără excepție, Yoel ținea să descifreze persoana din fața lui înainte de a face primul pas. Lucrul cel mai important era să știe cine anume stă de vorbă cu el și de ce. Care era punctul slab, fisura camuflată de interlocutor? Ce gen de satisfacție sau de recompensă urmărea acesta? Ce fel de impresie se străduia să facă asupra lui bărbatul sau femeia cu care vorbea? Și de ce tocmai acea anume impresie? De ce anume se rușina persoana respectivă și de ce anume se mândrea? De-a lungul anilor, Yoel își formase convingerea că rușinea și mândria sunt mobiluri mai puternice decât toate celelalte pe care le pune în valoare literatura. Oamenii țin cu ardoare să-i fascineze sau să-i farmece pe ceilalți, pentru ca astfel să umple un vid din ei înșiși. Un vid universal, pe care Yoel, în sinea lui, îl denumea lipsă de iubire”.

Yoel era poreclit, printre colegi, Detectorul de Minciuni Ambualnt, poreclă îndreptățită pentru un personaj captivat de mecanismul prin care oamenii îşi construiau minciunile: „Yoel a descoperit că îl fascina calitatea minciunilor: cum își construiește fiecare persoană propriile minciuni? Printr-un zbor al fanteziei, al imaginației? Sau în mod nepăsător, cu dezinvoltură? Cu o logică sistematică și calculată, sau, dimpotrivă, cu o deliberată lipsă de sistem? În felul în care era țesută o minciună, Yoel vedea un soi de ferestruică, de vizor, care își îngăduie să arunci o privire în personalitatea mincinosului”.

 

amos oz engl

Cu toate acestea, Yoel a reușit foarte bine să se mintă pe el însuși ani în șir. Moartea soției sale, Ivria, a constituit momentul declanșator, în care confruntarea lui Yoel cu el însuși a devenit inevitabilă. Nici un fel de scut, nici un fel de refugiu nu erau permise în acest proces. Orice refugiu, orice fel de tertip prin care ar fi edulcorat trecutul nu sunt acceptate de Yoel, care, de altfel, ura minciunile și mincinoșii: „Minciunile i se păreau a fi virușii unei boli incurabile, viruși care trebuie tratați cu extremă precauție chiar și între cei patru pereți ai unui laborator”.

Reevaluarea trecutului devine, după moartea soției, adevărata preocupare a lui Yoel. Încă de la început, glisarea între prezent-trecut și trecut-prezent se impune ca principala tehnică narativă a acestui roman. Boala misterioasă a fiicei, presupusele aventuri erotice ale soției, certurile dintre ei, diverse episoade din perioada când activa ca agent, plictiseala lui Yoel din prezent, toate acestea fac parte dintr-un destin pe care protagonistul nu s-a ostenit să-l cerceteze, în ciuda curiozității sale, lăsând întâmplările să se aștearnă, strat peste strat, în memoria sa, fără să le deranjeze.

Yoel își redescoperă viața cu uimire, și probabil în asta constă și talentul lui Amoz Oz, în modul în care surprinde această uimire. Pagină după pagină, cititorul este intrigat, împreună cu Yoel, de ițele unui iubiri tumultuoase, pline, în cele din urmă, de neînțeles. De altfel, după cum recunoaște chiar autorul, totul în acest roman conține o doză de mister, în măsura în care înțelesurile, resorturile unei relații sau ale unei stări nu se lasă ușor descifrate. Cu timpul, însă, Yoel învață să fie atent la lucrurile care se întâmplă în prezent, ba chiar, idealist, alege să lucreze ca infirmier voluntar într-un spital.

Iată cum explică Amos Oz (în interviul acordat Antoanetei Ralian) schimbarea personajului său: „Pentru că ani la rând a fost arogant. Pentru că ani la rând a fost implicat în activităţi care l-au distras de la realitățile vieţii. Pentru prima dată e fericit pentru că se simte util, necesar. Acum se simte mai aproape de el însuşi şi de soţia lui moartă… Eu găsesc că în sex, ca şi în multe alte lucruri, adevărata plăcere constă în a da, şi nu în a primi. Aşadar, pentru Yoel, munca brută de infirmier e o plăcere şi nu o autopedepsire”.

Romanele lui Amos Oz aduc în prim-plan memoria, iar personajele sale sunt prinse într-un joc al reamintirii, joc a cărui miză este una existențială: reconstituirea unor destine și reevaluarea lor, reevaluare ce implică o împăcare cu providența, cu ceea ce nu poți controla. La Amos Oz, în mod paradoxal, de cele mai multe ori moartea cuiva drag este declanșatorul acestei reevaluări prin care ni se revelează semnele unui destin implacabil. Se poate spune că moartea, iubirea, singurătatea și memoria sunt elementele care definesc poveștile lui Amos Oz, povești crude și tandre în același timp. Nici romanul Să cunoști o femeie nu face excepție, iar împăcarea cu destinul apare, și aici, ca o ultimă și supremă revelație.

Amos Oz, Să cunoşti o femeie, ed. a II-a, traducere de Antoaneta Ralian, Polirom, Iaşi, 2011, 276 p.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

 

Puteți comanda cartea de pe librăria online Cărturești – AICI. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *