Bookaholic

„Să refaci dinlăuntru ceea ce arheologii secolului al XIX-lea au făcut din afară.”

Marguerite Yourcenar, Carnet de note la Memoriile lui Hadrian

Romanul Memoriile lui Hadrian, deşi publicat în 1951, a fost conceput, după cum recunoaşte autoarea, Marguerite Yourcenar, în Carnetul de note la acest roman, între 1924 şi 1929. Între 1934 şi 1937 proiectul acestui roman a fost reluat şi abandonat de mai multe ori. Din nou, între 1937 şi 1939, proiectul a fost abandonat. De fapt, de-abia din 1948 proiectul acestei cărţi va fi reluat cu adevărat. Deşi Memoriile lui Hadrian are la bază o temeinică cunoaştere a lumii greco-romane, ceea ce impresionează nu este deloc atmosfera istorică – bine reconstituită, de altfel –, ci umanul degajat de protagonist, de împăratul Hadrian, un uman universal valabil şi nu caracteristic doar unei anume perioade istorice. Inteligent, empatic, atent la cei din jurul său, atent la el însuşi, perseverent în efortul său de autodisciplinare emoţională şi intelectuală, Hadrian, aşa cum îl înfăţişează Marguerite Yourcenar, constituie un adevărat model paideic.

De ce Marguerite Yourcenar a preferat perioada lui Hadrian şi nu o alta? Răspunul se află tot în Carnetul de note:

 Am regăsit într-un volum al corespondenţei lui Flaubert, foarte citit şi subliniat de mine prin 1927, fraza de neuitat: «Nemaiexistând zei, iar Hristos neexistând încă, de la Cicero la Marcus Aurelius a fost un răstimp în care, singur, doar omul a existat». O mare parte din viaţa mea avea să se scurgă încercând să definesc, apoi să zugrăvesc pe acest om singur, legat de altminteri de tot ce-l înconjura.

O altă întrebare se impune de la sine: de ce autoarea a ales un bărbat şi nu o femeie ca personaj? Răspunsul este simplu:

Tot atât de imposibil de a alege ca figură centrală un personaj feminin, de a da povestirii mele ca axă pe Plotina, de pildă, în locul lui Hadrian. Viaţa femeilor e prea limitată, ori prea ascunsă. Dacă o femeie se destăinuie, primul reproş ce i se face e că nu mai e femeie. Şi-aşa e destul de greu să pui unele adevăruri în gura unui bărbat.

Memoriile lui Hadrian este scris la persoana întâi, sub forma unei lungi epistole către Marcus, viitorul împărat Marcus Aureliu. Hadrian, vârstnicul de 60 de ani, se adresează tânărului, lui Marcus, iar discursul ia deseori forma unor mărturisiri intime, dar şi a unui text de învăţătură. Zeul devine om. Hadrian rememorează un traseu existenţial complet, în care un loc esenţial îl ocupă continua luptă cu sinele: încercarea omului de a se domina pe el însuşi pentru ca, mai apoi, să domine un întreg imperiu.

În acea vreme, după cum bine remarcase Flaubert, omul era singur cu el însuşi, îşi era unicul sprijin. Modelul uman întruchipat de Hadrian nu este unul perfect, căci împăratul era iubitor de plăceri dintre cele mai lesnicioase. În viziunea lui, asceza, asmenea excesului, nu făcea decât să dezumanizeze. Sau, după cum el însuşi recunoaşte, „…orice plăcere consumată cu gust îmi părea castă”. Sfaturile către tânărul urmaş, bazate pe o experienţă  de viaţă bogată, nu contenesc şi iau deseori forma unor constatări implacabile.

Astfel, de exemplu, în privinţa sclaviei, a abolirii complete a acesteia, Hadrian se arată sceptic, căci fiinţa umană poate fi uşor manipulată, lăsându-se cu uşurinţă în voia unui stăpân – idee pe care se bazează, ca să divaghez puţin de la romanul lui Yourcenar, şi pelicula The Master din 2012 a lui Paul Thomas Anderson:

Mă îndoiesc că toată filozofia lumii va reuşi să desfiinţeze sclavia, cel mult îi va schimba numele. Pot să-mi închipui forme de servitute mai rele decât ale noastre pentru că sunt mai înşelătoare: fie că s-ar reuşi transformarea oamenilor în maşini stupide şi mulţumite care se cred libere în vreme ce sunt aservite, fie că li s-ar dezvolta, eliminând răgazurile şi plăcerile omeneşti, o poftă de lucru tot atât de furioasă ca pasiunea pentru război la neamurile barbare. Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală.

Şi în privinţa legilor, personajul lui Marguerite Yourcenar se arată la fel de sceptic, căci „orice lege prea des încălcată nu e bună”, iar legile dure sunt cel mai adesea încălcate: „Prea complicate, ingeniozitatea omenească găseşte uşor cum să se strecoare printre ochiurile acestei plase târşiind şi fragile”.

O parte importantă a Memoriilor îi este dedicată lui Antinous, un tânăr frumos care a reuşit să câştige dragostea lui Hadrian şi pentru care acesta a ridicat un oraş, Antinoa. Moartea neaşteptată a acestuia înseamnă pentru Hadrian durere şi remuşcări. Zeul redevenise, în acele momente, om: „Totul se năruia; totul părea că se stinge. Zeus Olimpianul, Stăpânitorul Totului, Salvatorul Lumii se prăbuşiseră şi nu mai rămăsese decât un om cu părul sur, hohotind de plâns pe puntea unei corăbii”.

Memoriile lui Hadrian, deşi este un roman istoric, nu are în centru evenimentele exterioare, cele consemnate cu acribie de istorici, ci umanul, evenimentele interioare, cele cu adevărat importante în formarea unui om. Marguerite Yourcenar e îndreptăţită, astfel, să afirme, într-un glas cu personajul său, împăratul Hadrian: „Orice fiinţă care a trăit aventura umană este una cu mine”.

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, traducere de Mihai Gramatopol, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, 296 p.