Interviuri, însemnări, mărturii şi, mai ales, mărturisiri. Sunt toate căi prin care scriitorul Antoine de Saint- Exupèry şi-a clădit viitorul nemuritor, consolidând constant temelia prezentului. Poate că ni-l imaginăm aşezat la birou, scriind rândurile pentru Micul Prinţ. Însă adevărul e că în vreme ce cartea intra în librării, autorul său se îndrepta spre Africa alături de trupele aliate, făcând parte din armata franceză.

Fiecare participare la acţiunile militare însemna experienţă pe care o transpunea în scris, fiind nu de puţine ori acuzat pe nedrept că nu îşi foloseşte imaginaţia, ci se foloseşte de aceste experienţe pentru a putea scrie. O acuzaţie pe cât de eronată şi nedreaptă, pe atât de la îndemâna celor care îi invidiau atât cariera în aviaţia franceză, cât şi reuşita în lumea scriitorilor.

În primele sale romane, Courrier Sud (Curierul de Sud, 1929) și Vol de nuit (Zbor de noapte, distins în 1931 cu Premiul Femina), îşi descrie întocmai trăirile ca aviator, alături de situaţiile pe care le are de înfruntat în acest context.

Ulterior, scrie Terre des Hommes (Pământul oamenilor, distins în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) și Pilote de guerre (Pilot de război, 1942). Aceste două romane servesc drept mijloc pentru ca autorul să-şi poată transmite viziunea sa asupra lumii, omului şi a vieţii.

„Pentru mine şi toţi cei care au avut fericirea să-l cunoască personal, Antoine de Saint-Exupèry era un geniu universal. Scriitor şi filosof, inventator, matematician, pilot de linie, inginer, constructor, erou în război, prieten nepreţuit”, scrie generalul Chassin, fost profesor al scriitorului la şcoala de la Brest şi cel care îl ajutase în 1943 să obţină permisiunea de a fi admis în aviaţia de război, în ciuda vârstei sale (împlinise deja 43 de ani, iar vârsta limită pentru piloţi era de 35 de ani).

Iată doar o mică parte dintre gândurile lui Saint-Exupèry, lăsate moştenire unor generaţii care aveau să-l cunoască în general doar ca autorul povestirii Micul Prinţ, fără să ştie că, fără întreaga sa experienţă de viaţă, mica şi însemnata proză nu s-ar fi putut naşte vreodată.

DEVENIRE
1. Nu ai dreptul să ocoleşti un efort decât în numele altui efort, pentru că trebuie să creşti neîncetat.

URĂ
2. De ce m-aş interesa de motivele urii dintre oameni? Ei îşi clădesc ura […] cu aceleaşi pietre pe care le-ar fi putut folosi ca să-şi clădească dragostea

DIALECTICĂ
3. Nu mi se pare deloc absurd să caut în calitatea constrângerilor mele calitatea libertăţii mele. În calitatea curajului omului în război – calitatea dragostei sale. În calitatea abţinerilor sale – calitatea luxului său. În calitatea acceptării morţii – calitatea bucuriei de a trăi. În calitatea refuzului bunurilor – calitatea folosirii aceloraşi bunuri. În calitatea supunerii sale totale faţă de împărăţie – calitatea demnităţii sale personale.

DORINŢĂ
4. Dacă am căutat, am şi găsit, căci spiritul nu doreşte decât ceea ce posedă. A găsi înseamnă a vedea. Cum aş putea să caut ceea ce pentru mine nu are niciun sens? […] Nimeni nu tânjeşte de dorul a ceva ce nici măcar nu este conceput.

SPERANŢĂ
5. Condamnatul la moarte îşi închipuie călăul ca pe un robot palid. Şi iată că i se înfăţişează un oarecare om de treabă, care ştie să strănute, ba chiar şi să zâmbească. Condamnatul se agaţă de acel zâmbet ca de o cale spre salvare. Dar nu este decât năluca unei căi. Călăul, deşi strănută, îi va tăia capul. Dar cum să renunţi la speranţă?

FERICIRE
6. Dacă mă întrebi: „Să-l trezesc pe prietenul meu ori să-l las să doarmă ca să fie fericit?” îţi voi răspunde că nu ştiu nimic despre fericire. Dar dacă apare pe cer o auroră boreală, îţi laşi prietenul să doarmă? Nimeni nu se cade să doarmă dacă o poate vedea. Precis, prietenului tău îi place somnul, se înfăşoară în el. Totuşi, smulge-l din fericirea lui şi scoate-l afară, să se poată împlini.

REGRETE
7. Nebun este cel ce scrâşneşte din dinţi împotriva trecutului – blocul de granit a ceea ce a fost. Fii mulţumit cu ziua de azi aşa cum ţi-a fost dată, în loc să te baţi cu ireparabilul.

EXIGENŢĂ
8. Fac în fiecare seară bilanţul zilei: dacă ziua a fost stearpă ca educaţie personală sunt supărat pe cei ce m-au făcut s-o pierd şi în care credeam.

EXPERIENŢĂ
9. Numai de mister îi este omului frică. Trebuie să nu mai existe mister. Trebuie ca oamenii să coboare în puţul acesta întunecat, să se reîntoarcă şi să spună că acolo n-au dat peste nimic.

10. În viaţă nu există soluţii; există forţe în mers: trebuie să le creezi, şi soluţiile le urmează.

ÎNŢELEPCIUNE
11. E mult mai greu să te judeci pe tine decât să judeci pe altul. Dacă reuşeşti să te judeci cinstit, eşti într-adevăr un înţelept.

12. Dacă îţi pare rău că eşti rănit, poţi tot atât de bine să regreţi că exişti sau că nu te-ai născut în altă epocă. Tot trecutul tău de până acum nu este decât naşterea ta de azi. Ia trecutul aşa cum este; nu căuta să muţi munţii din loc. Pentru că ei sunt aşa cum sunt.

VICTORIE ŞI ÎNFRÂNGERE
13. Numai victoria ne leagă între noi. Înfrângerea nu numai că desparte om de om, dar ea împarte în două însuşi omul.

VIITOR
14. A pregăti viitorul nu este altceva decât a întări temelia prezentului. Cei ce urmăresc imagini îndepărtate, rod al închipuirii lor, se irosesc în utopie şi în acţiuni doar visate. Singura invenţie adevărată este să descifrezi prezentul prin aspectele lui incoerente şi limbajul lui contradictoriu.

OM
15. Cred că primatul Omului întemeiază singura Egalitate şi singura Libertate care au o semnificaţie. Cred în egalitatea drepturilor Omului dincolo de orice individ luat în parte. Şi mai cred că Libertatea este cea care duce la înălţarea Omului. Egalitatea nu este Identitate. Libertatea nu este exaltarea individului împotriva Omului. Voi lupta împotriva oricui va pretinde să aservească unui individ – ca şi unei mase de indivizi – libertatea Omului.

16. Am băgat de seamă că oamenii, când vorbesc sau scriu, renunţă de obicei la gândire, pentru a face deducţii artificiale.

SOCIETATE
17. Ieri m-am ciocnit pe platforma autobuzului cu o femeie înconjurată de cinci prichindei. Îi învăţa multe lucruri şi m-a învăţat şi pe mine. Oamenii de lume n-au învăţat niciodată pe nimeni.

COPIL
18. Lacrimile copilului, dacă te emoţionează, sunt o deschidere către întreaga lume. Pentru că răsună asupra ta nu numai aceste lacrimi, ci toate lacrimile. Copilul nu-i decât cel care te care te ia de mână şi te învaţă să le vezi.

19. Lumea aceasta a amintirilor din copilărie, a vorbelor şi a jocurilor pe care le născoceam mi se va părea, mereu, dureros de mai adevărată decât cealaltă lume.

20. De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară!

Sursă imagine principală

Redactor literar, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și masteratul de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București. A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon.


0 comentarii
  1. Pingback: Din lumea cărţilor - 28.09.2017 - Cărţi care contează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *