Bookaholic

Ieri seară am asistat la una dintre cele mai efervescente întâlniri ale unui scriitor străin cu publicul român. Pe înserat, la Galeriile Artmark, într-o superbă sală, am dat nas în nas cu o mulțime de oameni care veniseră să-l cunoască pe Mihail Șișkin, autorul considerat cel mai important scriitor contemporan din Rusia, candidatul favorit al țării la Premiul Nobel pentru Literatură.

Într-o întâlnire de mai bine de două ore, cu un public vocal și entuziast, s-a vorbit despre literatura rusă în context universal, despre importanța traducerilor și a traducătorilor, precum și cea a cititorilor, despre romanele lui Șișkin, sursele sale de inspirație, scriitura sa, povești exotice cu și despre Rusia, despre critica literară și importanța acesteia și multe altele. Mihail Șișkin a citit în limba rusă din cel mai recent volum de-ale sale tradus de editura Curtea Veche, Părul Venerei, iar Antoaneta Olteanu, traducătoarea cărții, l-a ”dublat” în limba română.

Trebuie să recunosc că am rămas impresionată de numărul mare de oameni prezenți la eveniment, public ce părea nerăbdător și încântat de a-l vedea și asculta pe Mihail Șișkin. Cititorii comentau declarațiile scriitorului rus, cumpărau volumele sale traduse în limba română (Scrisorar în 2012, care a devenit în scurt timp unul dintre cele mai bine vândute titluri de beletristică de la Curtea Veche Publishing din ultimii ani, și Părul Venerei, roman care a fost lansat aseară, operă ce se bucură de aprecierea criticilor pe plan internațional), așteptau cuminți să adreseze întrebări și să primească autografe.

Introducerea a durat câteva minute, timp în care Grigore Arsene, directorul editurii, spunea că ”Șișkin este un autor rus total atipic, încearcă să scrie frumos în lumea asta dominată de sex și violență, să arate oamenii și altfel decât în aspectele lor grotești. Iar Scrisorar a fost o carte fenomen din câte am văzut, au apărut pe internet scrisori de dragoste din cartea aceasta” și anunța o nouă traducere din scriitorul rus, ce va apărea la anul la aceeași editură.

Iar Antoaneta Olteanu, traducătoarea volumelor lui Șișkin, declara că acesta este scriitorul ei favorit și, de aceea, se bucură că a fost invitat în România și că cititorii români îl pot lectura. De asemenea, aceasta adăuga că traducerea Părului Venerei ”a fost o ofertă venită pe fugă și am acceptat-o imediat. Sunt foarte diferite Scrisorarul de Părul Venerei, de aceea am considerat că merită să fie traduse amândouă”. Mai mult, doamna Antoaneta Olteanu a povestit publicului circumstanțele în care l-a întâlnit pe autorul rus:

”L-am cunoscut pe Șișkin în Elveția, unde a organizat un seminar cu traducătorii lui. Este un om și un scriitor deosebit, întocmai precum cărțile sale. O premieră, căci, în general, scriitorii contemporani străini nu sunt interesați să intre în legătură cu traducătorii lor, deși mai avem și noi niște probleme, niște întrebări pe marginea textului”.

După acest preambul, Mihail Șișkin a primit microfonul, iar din mulțime, la primele cuvinte de salut în rusă, s-au auzit sunete de bucurie. Scriitorul a început prin a mulțumi editorilor români pentru invitație și spunând că ”Este destul de ciudat să vii într-o țară unde nu cunoști pe nimeni. Și vin la tine niște jurnaliști și primul lucru pe care ți-l spun e o declarație de dragoste. Faptul că am fost invitat în România este pentru mine o surpriză absolută. Pentru asta vă mulțumesc, este un act deosebit, mai ales că, de exemplu, editurile din spațiul german și cele din alte țări au refuzat, ani la rândul, să publice romanele mele. Explicația a fost următoarea: Desigur, romanele lui Șușkin sunt minunate, dar unde vom găsi pentru ele un cititor? Așa că vreau să mulțumesc cititorului român care a apărut, dintr-o dată, și a făcut posibilă publicarea cărților mele aici”.

Continuând pe un ton glumeț, Șișkin a spus că, dacă publicului român îi va plăcea sau nu Părul Venerei, ”vina” este a traducătoarei, deoarece cartea îi aparține, întrucât el a scris-o pe cea în rusă, iar Antoaneta Olteanu pe cea în română. În completare, a povestit cum i s-a întâmplat să primească de la editorul său american trei variante de traducere ale aceluiași text, fiecare frază fiind diferită în fiecare dintre cele trei mostre. Cu alte cuvinte, scriitorul rus sugera că, dacă ar fi avut publicate toate cele trei variante în limba engleză, ar fi avut trei romane diferite.

Apoi el a relatat cum s-a născut cartea Părul Venerei – un roman, spune el, care este nu despre cruzime, ci despre depășirea acesteia – și ce înseamnă titlul romanului – este denumirea unei plante care în Roma crește ca o buruiană, peste tot, în timp ce în Rusia ”părul Venerei” este o plantă de apartament; în carte, planta simbolizează căldura umană, sufletească, și viața. 

Ajungând la discuția cum și ce scrie, autorul spunea că nu poate să scrie decât despre ceea ce i s-a întâmplat (lui sau apropiaților săi), tocmai pentru că nu crede că are imaginație; în sprijinul afirmației, Șușkin a mărturisit că romanul care a fost lansat aseară a luat viață din experiența lui ca traducător pentru Serviciul de Refugiați din Elveția, țară în care ajunsese din considerente familiale, slujbă în timpul căreia a adunat nenumărate povești ale refugiaților.

Cât despre literatura rusă în context occidental, acesta și-a exprimat punctul de vedere, culminând cu ideea că rușii trebuie să se reîntoarcă spre literatura universală.

”Tolstoi, de exemplu, reușea să depășească granițele și să traducă intraductibilul, ajungând astfel la mulți cititori. După revoluție, țara s-a închis și generația rusă de atunci nu a mai putut să comunice cu restul lumii. Rusia și-a format de-a lungul timpului o cultură pe care aș numi-o penitenciară, iar scriitorii ruși au început să scrie despre propriile lor probleme, care însă pentru restul lumii au devenit exotice. Iar atunci când un cititor occidental ia o carte a unui scriitor rus contemporan, el nu mai poate să se identifice cu problemele pe care autorul le ridică. Astfel că, mai degrabă decât să citească despre problemele exotice ale unui scriitor rus, acest cititor va lua de pe raft o nouă traducere din Tolstoi ca să poată să citească despre sine. Și eu cred că a venit timpul pentru literatura rusă să renunțe la problemele ei exotice și să se întoarcă la o tematică general umană pentru a putea fi, din nou, o literatură universală”.

Mi-a plăcut faptul că Mihail Șișkin are simțul umorului și că nu se ia mereu în serios. De exemplu, întrebat dacă critica literară îl iubește, din moment ce a luat cele mai importante premii literare din Rusia, el răspundea:

”Critica nu mă iubește. Când am primit premiul național de bestseller, redactorul șef al revistei respective a spus: Nu poate exista o asemenea națiune în care o astfel de carte (Părul Venerei) să devină un bestseller național. Iar pe blogul său de pe internet a scris: Dacă romanul lui Șișkin va vinde mai mult de 50.000 de exemplare, atunci eu o să-mi arăt în public chiloții. După cum vă dați seama, cartea a depășit de mult 50.000 de exemplare vândute, iar el nu și-a arătat chiloții. Deci nu poți să ai încredere în critici”.

Lăsând la o parte anecdotele și povestirile cu iz umoristic, autorul care a fost apropiat ca scriitură de Tolstoi, Cehov, Joyce, Nabokov şi Saşa Sokolov a oferit o perspectivă succintă și de ansamblu asupra criticii literare din Rusia:

”În Rusia nu există o critică literară așa cum ar trebui și există în toată lumea. Acolo este o departajare foarte clară: pe de-o parte sunt naționaliștii, pe cealaltă parte sunt liberaliștii pro occidentali. Primii scriau Ce drept are Șușkin să scrie despre noi dacă el trăiește în Elveția?, iar ceilalți, desigur, mă susțin, pentru că ei sunt de părere că Rusia trebuie să revină la civilizația occidentală”.

Spre sfârșitul întâlnirii, întrebat de oameni din public cum și pentru cine scrie și ce sfaturi le dă tinerilor care vor să devină scriitori, Șișkin mărturisea că el scrie despre ceea ce nu înțelege și, prin actul scrierii, încearcă să înțeleagă; de altfel, se pare că el scrie pentru cititorul ideal pe care și-l imaginează; cât despre primul sfat pe care l-a putut da scriitorilor aspiranți: ”Să se lase de scris. Familia, omenirea, critica îi vor fi recunoscători. Iar dacă nu mă ascultă, înseamnă că deja și-a găsit calea”.

Una peste alta, evenimentul s-a dovedit a fi de bun augur, iar discuțiile purtate mi-au trezit curiozitatea și am adăugat pe lista de lecturi din viitorul apropiat și Părul Venerei.