Am citit prima oară cartea N-au dansat decât o vară (în original Sommardansen) a suedezului Per Olof Ekström prin anii școlii generale. Am păstrat-o în amintire ca fiind o frumoasă, duioasă și tragică poveste de dragoste adolescentină, deși detaliile s-au risipit pe parcursul anilor. Motiv pentru care m-am bucurat să găsesc pe masă, la ultima ședință de redactie bookaholică, o ediție nouă (a mea era din ’71, editura Meridiane), scoasă în 2013 de Polirom.

Neluând în seamă cele două decenii trecute de la prima lectură și ignorând și numele colecției, Junior, nu am prevăzut evidentul, și anume că nu o să o mai citesc cu ochii adolescenței și, ca reacție imediată, am desconsiderat-o din tot sufletul meu de la timpul prezent, lipsit de candoare și inocență, peste care, după cum zice englezul, life happened.

Bineînțeles că nu merită un tratament de adult care se răzbună pe lecturile copilăriei pentru că i-au rămas mici. Cartea are indiscutabil valoarea ei, cu atât mai mult cu cât a fost scrisă în 1949, de un Per Olof Ekström în vârstă de 23 de ani, nu cu mult mai mult decât avea protagonistul său, Göran, vârstă la care era însă deja la a doua sa carte publicată. Remarca banală că vremurile și oamenii erau altfel ”atunci” ne va urmări pe tot parcursul poveștii, în care adolescenții nu se comportă precum copiii și tinerii de azi, au responsabilități, sarcini, își iau răspunderi, au păreri pertinente, nu doar izvorâte din personalitatea nărăvașă, își constuiesc singuri case dar și, – e adevărat, pentru că unele lucruri într-adevar sunt mereu la fel – unii dintre ei se întrec cu băutura (și sunt aspru admonestați de restul grupului).

Ce se întâmplă totuși în carte? Pe scurt, Göran, proaspăt absolvent de liceu, e trimis în vacanța de vară la rude, la țară, unde delicatul orășean are ocazia să își incerce forțele și mâinile albe la plantat cartofi, la arat, plimbat vaca și multe alte activități conexe vieții rurale. Plictisit până la Dumnezeu și înapoi, decide să iasă din casă, să vadă cum se distrează tineretul local. Tinerii satului sunt ocupați pe de o parte cu construcția unui nou cămin cultural, unde să își țină întrunirile asociației de tineret și să facă sâmbăta ceaiuri dansante, pe de altă parte să convingă partea conservatoare a comunității, în frunte cu pastorul, că petrecerile lor, deși zgomotoase, sunt destul de inocente și cuminți.

Göran ajunge să se îndrăgostească lulea de o ingenuă (și relativ isteață, dar plafonată de munca fără răgaz) fetișcană din vecini, cu care petrece o frumoasă vacanță de vară dansând, jucând teatru pentru petrecerea câmpenească de Sânziene, plimbându-se cu motocicleta, făcând dragoste prin fâneață și filosofând despre viața la țară, conservatorismul rece al bătrânilor de acolo și orizontul redus al tinerilor.

Povestea, originală la timpul său, vă e cunoscută probabil azi din sutele de filme ale ultimei jumătăți de secol, cu precădere ale Hollywood-ului, în care alteritatea, The Otherness, Orășeanul, ajunge la țară, sau se mută în provincie, unde e mai întâi privit cu neîncredere și dispreț, apoi, în urma unor fapte cât de cât eroice în context (aici a fost ca Göran să țină piept consiliului bătrânilor), ajunge miezul acțiunii locale, și se cuplează cu cea mai frumoasă fată din comună. An American classic.

Povestea e ușor naivă, iar discursurile personajelor cam afectate, nefirești pentru adolescentul tipic al zilelor noastre, lucru care o face însă accesibilă unei mai largi categorii de cititori, nu doar juniorilor indicați pe coperta colecției.

Deși sunt atinse subiecte importante ale societății suedeze (și nu numai) după al doilea război mondial, viața la țară, perspectivele destul de limitate ale săteanului, migrarea tineretului către orașele mari, conservatorismul de neclintit al generațiilor vechi (subiecte destul de actuale și 60 de ani mai târziu, și nu doar acolo), discursul autorului e ușor necizelat, ocazional lipsit de profunzime.

Aceleași caracteristici le au și personajele sale, și nu pentru că ar fi oameni de la țară, ci pentru că tânărul scriitor, preocupat mai degrabă de partea socială, pe care o surprinde însă cu dibăcie și obiectivitate, a cam omis și variabila psihologică, astfel încât caracterele sunt puțin superficiale și cam arhetipale, fără multe caracteristici personale, ceea ce le dă un anumit grad de răceală. Sau poate e vreo diferență de personalitate între cititorul latin și caracterul scandinav?

Iată și câteva citate:

”Există nenumărate lucruri care ispitesc tineretul. Desfrâul strălucește în lumini de neon, reclame și afișe multicolore. Film, teatru, dans, radio și literatură – totul e opera diavolului, cu care el vrea să îi ducă pe oameni la pierzanie […] Cultura se îndreaptă spre realizări tot mai satanice!” – pastorul, declarându-se împotriva noului cămin cultural.

“- Și eu ce-o să însemn peste o sută de ani? Plecați, prieteni, nu încercați să mă convingeți. Nu servește la nimic. Obligațiile mă rețin aici.” – Göran, cu un discurs deloc tipic de 19 ani, refuzând să se întoarcă la distracția de la oraș cu foștii săi colegi de liceu, pentru obligațiile de la țară.

”- Ai un acces de romantism câmpenesc, asta-i tot. Acum afară e frumos și ți-ai făcut câțiva prieteni. Dar fii sigur că vei vedea lucrurile în adevărata lor lumină când câmpia nu va mai fi verde și prietenii se vor risipi ca frunzele ofilite-n vânt.” – intelectualul un pic ratat, neînțeles și plafonat al comunității îi servește lui Göran un duș rece.

În 1951 romanul a fost și ecranizat, sub numele, pe care l-a preluat mai târziu și traducerea din limba română, Hon dansade en sommar, iar în engleză, One Summer of Happiness. Filmul, pe care îl puteți vedea în întregime aici, oferă o imagine puțin mai caldă, cu personaje mai prietenoase, și este ceva mai puțin afectat în mesajul său, deși este și el un venerabil film alb-negru din dimineața cinematografului european. Pentru frumoasa redare a poveștii de dragoste bucolică din romanul lui Ekström, filmul a primit un Urs de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1952 (plus un premiu la Cannes pentru muzică).

PerolofekströmPer Olof Ekström a fost un autor suedez, născut în 1926, care a scris câteva duzini de cărți, dar este cunoscut cu predilecție pentru N-a dansat decât o vară, deși în limba română au mai fost traduse în anii 60-70 Mai în noiembrie, Fluturele și focul și, în anii 80, Fiul dragonului. A scris de asemenea, se pare, la cererea expresă a Securității, o uriașă biografie a marelui conducător, Ceausescu och Rumänien (1977), un tom de peste 600 de pagini și un kilogram greutate, în buna tradiție a propagandei comuniste. Alegerea sa nu a fost întâmplătoare, Per Olof Ekström trăia deja în România, unde și-a petrecut ultimii ani și a și murit, în 1981. Soția sa, Ligia Podorean-Ekström, este artist plastic și trăiește și lucrează încă în Romania și Suedia.

N-a dansat decât o vară, editura Polirom, colecția Junior, 2013, 33 de lei.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *