Alice este un om al teatrului tânăr: joacă, scrie şi e artist comunitar. A fost şi este implicată în multe proiecte de teatru despre care sigur ai auzit: cum e Tanga Project sau proiectele de teatru comunitar Turneu la Ţară şi Centrul de artă Vârsta 4, de la Căminul Dr. Moses Rosen. De fapt, aici am cunoscut-o şi eu, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2010, la spectacolul Moses Stories. În Piaţă prima dată mi-a atras atenţia pancarta pe care o ţinea. Apoi am recunoscut-o şi uite aşa am ajuns să vorbim.
Ce te-a făcut să ieşi în Piaţă?
N-am ajuns în piață din prima zi. Pe 15 ianuarie am fost la un spectacol de teatru. Când am ieșit, pe hol erau niște televizoare și vedeam imagini de la Unirii. Flăcări, foarte mulți jandarmi și tot felul de subtitluri apocaliptice, de tipul “Bucureștiul devastat”. Protestatarii nu apăreau. A fost momentul în care mi-am dat seamă că vreau să văd cu ochii mei ce se întâmplă, să înțeleg și să empatizez sau să condamn mișcările, fără mijlociri și interpretări ale presei. Astfel am ajuns în piață și am rămas cât am rezistat și am crezut. Dar atunci mi-am dat seamă cât de important e să ieși în stradă și să te implici.
Care este mesajul tău?
Mesajul meu pentru o mare majoritate nemulțumită și dezamăgită ar fi ceva de genul: fiți activi, nu pasivi! Cercetați. Nu credeți. Mai cercetați o dată și încă o dată! Îndrăzniți să credeți în schimbare! Îmi place cum s-a exprimat Gandhi: “Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”. Dedicați-vă timp pentru schimbare. E nevoie de timp. Și energie. Și dorință.
Cred că cetățenii ar trebui să se implice mai mult în viață politică, cred că ar trebui să se informeze pe cât mai multe căi, nu să înghită tot ce le livrează televizorul. Pe de-o parte, cred că schimbarea poate porni de la fiecare și că propria evoluție e foarte importantă, dar totodată, cred că împreună putem face mai mult. Din păcate mulți se tem de schimbare, mulți n-au încredere, curaj, mulți sunt sceptici sau refugiați într-o bulă. Numai implicarea autentică și presiunile cât mai multor oameni pot produce schimbare.
Ce le-ai spune celor care au rămas acasă?
Sunt conștientă că cei care au rămas acasă sunt oamenii de toate felurile și toate condițiile. Nu pot să îi judec. Dar le-aș spune să nu se uite doar la televizor. Chiar dacă nu vor sau nu pot să participe la proteste, totuși să încerce să empatizeze cu cei care merg și să-i înțeleagă. Să nu judece, să nu pună etichete pe oamenii care ies în stradă. Le-aș mai spune să apeleze la cât mai multe surse de informare și să caute noi perspective. Dacă au un prieten sau o cunoștință care iese în stradă, să îlo întrebe de ce o face și cum e.
Nu în ultimul rând, să fie conștienți că cei care ies în stradă, consumând timp și energie, expunându-se la orice degenerare (de la amenzi la violentă fizică), luptă și apăra drepturile și celor care stau acasă. Apăra resursele tuturor, sănătatea tuturor, libertățile tuturor. Ce se întâmplă la Roșia Montană, vânzarea Cuprumin Abrud, exploatarea gazelor de șist de către Chevron, ACTA etc., sunt proiecte care ne privesc și ne afectează pe toți.
Ce ţi-ai dori să schimbe acest protest?
Aș vrea să schimbe politicienii, politicile, sistemul. Haha. Nu știu cât să îndrăznesc să sper. Mi-aș dori că resursele naturale să nu mai poată fi vândute. Mi-aș dori că sistemul să se organizeze în așa fel încât cetățeni să fie consultați frecvent în legătură cu deciziile care trebuie luate, mai ales deciziile mari și importante, legate de constituție, legi noi, care privesc liberă exprimare, mediul, educația, sănătatea, justiția. Mi-aș dori că omul să fie pe primul loc și nu banul, cum se întâmplă evident în momentul ăsta.
Drepturile omului sunt încălcate în fiecare clipă, pentru că asta aduce foarte mulți bani unora. Protecția ființei umane și protecția mediului devin irelevante, în momentul în care stau în calea afacerilor, a comerțului. Trăim într-o societate în care vindem orice și patentăm orice. Vrem drepturi de autor pe orice. Comercializăm și ființe umane. Din traficul uman se câștigă mai mulți bani decât din droguri sau arme. Avem atâtea probleme și ne lovim de atâta abuz. Cred că asta mi-aș dori, că acest protest să fie un prim pas spre eradicarea abuzurilor.
Care a fost pentru tine cel mai fain moment din Piaţă?
Nu-mi amintesc cel mai fain moment. De multe ori cel mai fain era când începeam să sărim și parcă începeam să-mi simt din nou picioarele. Dar îmi amintesc cel mai horror moment. Pe data de 19 ianuarie, când piață era foarte plină și jandarmi au decis evacuarea fără niciun avertisment. Stăteam liniștită lângă fântână. Am văzut vreo 5 sticle de plastic și vreo 3 pietre zburând prin aer undeva departe, în mijlocul străzii aproape de rond. Apoi zeci de jandarmi intrând în mulțimea de pe stradă și dispersându-i. Am rămas pe loc. Am crezut că asta a fost tot, că s-au oprit. Nu se întâmplase nimic, iar unde eram eu, era chiar liniște.
Și deodată văd o mulțime de oameni alergând disperată în direcția mea. Păreau atât de înnebuniţi, încât mi-a fost teamă că mă vor călca în picioare. Oamenii fugeau înspre strada Biserica Enei. Așa că m-am tras într-o parte, pe trotuar lângă o schelă, pe care era suit un cameraman. L-am tras și pe prietenul meu lângă mine.
Am vrut să stăm acolo liniștiți să nu ne băgam în mulțimea disperată. Atunci a apărut convoiul de jandarmi turbați. O parte fugeau după mulțime. O parte a venit înspre noi, ne-au apucat de haine și au început să ne împingă cu brutalitate și să ne înjure. Am început să fugim, în îmbrâncelile și înjurăturile jandarmilor. Lângă noi auzeam țipete și vedeam cum unii erau prinși și bătuți cu bastoanele și picioarele. “Nu da! Au! Au!” auzeam un puști la câțiva metri de noi. Jandarmii strigau “Marș acasă!”, “Futu-vă mamele voastre de jegoși!”, “Mai vreți?”. Noi nu știam unde să fugim. Jandarmii intraseră pe Biserica Enei și pe Edgar Quinet.
Noi eram între cele două și nu știam unde s-o apucăm, când niște domni îmbrăcați în civil, vreo 5 așa, care stăteau lângă zidul facultății de arhitectură ne-au chemat. Erau câteva mașini parcate acolo și ne-au băgat după o mașină. “Stați aici. Așteptați liniștiți.” Am stat două sau trei minute, în timp ce alții erau bătuți la câțiva metri de noi. Când ne-am uitat în dreapta, am văzut că pe Edgar Quinet nu mai erau jandarmi și am fugit înspre Control (club Control – n.r.). Nasul mă ustura foarte tare și curgea continuu. Era ceva toxic în aer. La Control am stat până s-au liniștit lucrurile. La un moment nu se mai putea ieși, pentru că dintr-un motiv neînțeles pentru mine, jandarmii stăteau la intrare amenințător și nimeni nu mai îndrăznea să facă un pas. Nu știu cine erau oamenii bătuți de jandarmi și de ce îi băteau. Nu știu de ce noi am scăpat. Nu știu de ce ne-au îmbrâncit și de ce ne-au înjurat. Nu știu nici de ce au venit la noi în prima clipă, când stăteam izolați de mulțime și nu făceam nimic. Nu credeam că se poate întâmpla așa.
Ce ne recomanzi acum: ce să citim, ce să vedem, ce să ascultăm. Ce s-ar potrivi în vremurile astea?
Nu știu ce s-ar potrivi cel mai bine în vremurile astea. Legat de protestele din piață recomand albumul foto realizat de Simina Guga, cu pancarte din piață. Poate fi văzut aici. Cu siguranță pentru cei care nu au văzut încă, recomand canalul de youtube al lui Vlad Petri despre Piață Univesității.
În rest mie mi se potrivesc materialele legate de realitate și istorie. O să recomand câteva titluri de cărți de care m-am lovit în ultima vreme: America fără etaje – Ilf și Petrov; De vânzare: Mariana,15 ani – Iana Matei; “Reportajele mele”- Brunea Fox; Rusia lui Putin – Anna Polikovskaya; Născut în URSS – Vasile Ernu; și o carte groasă, în limbă engleză, a lui Ian Morris: Why The West Rules – For Now: The Patterns Of History And What They Reveal About The Future.
Cred că am dat cam multe 🙂
Ce se întâmplă zilele acestea în Piața Universității ne privește pe toți. S-a spus că suntem “neaveniți”, “viermi”, “ciumpalaci”, “societate civilă de mâna a doua”, “ultrași”. Noi vă spunem că nu e așa. Tinerii ce scandează seară de seară la Universitate sunt frumoși, inteligenți, conștienți și reprezintă începutul unei societăți civile atât de necesare. Rubrica noastră “Neaveniții din Piața Universității” își propune să vă arate portretele unor oameni care, cu zâmbetul pe buze, indignați și hotărâți, vin, în ciuda frigului și a prejudecăților, în Piață.
