Vasile Ernu este scriitor, cea mai nouă carte a sa fiind Ultimii eretici ai Imperiului, dar și un foarte lucid critic al societății în care trăim, pe care îl citim pe CriticAtac și nu numai. La ultima discuție cu el, ne spunea că “Nu-mi plac intelectualii de curte şi cred că trebuie să fii mereu în raport de exil faţă de orice formă de putere. În comunism am trăit o anumită formă de represiune, acum avem alte forme de represiune. Datoria noastră, a celor care lucrăm cu discursul şi ideile, e să punem în chestiune şi să criticăm puterea.” Acum, ne arată cum aceste lucruri sunt puse în practică.
Ce te-a determinat să ieși în Piață?
Pentru că nu mai există orizont de sens, pentru că nu se mai gîndește și acționează politic, pentru că trebuie făcut ceva. A ieși și a te solidariza cu cei din Piață este doar un început de solidarizare și reflecție politică.
Care sunt temele principale pentru tine? Care este mesajul tău?
Pentru mine, în acest moment, principalele teme sînt: solidaritatea, reînvățarea gîndirii și acțiunii politice, nevoie de educație civică… e timpul în care reînvățăm să protestăm, să ne revoltam, să reflectăm politic. Astea sînt principalele mesaje.
Ce crezi și ce speri că “va rezolva” protestul nostru?
Protestul deja a rezolvat multe: a arătat că “viermii și mahalaua” poate fi o forță politică, că ei nu pot fi ignorați. “Prostimea” disprețuită de putere a arătat că există, că nu se teme și poate acționa și reflecta politic. E primul și cel mai mare cîștig. Dar e doar începutul.
Ce le-ai transmite celor care au rămas acasă?
Să încerce să-i înțeleagă pe cei care au ieșit, să nu-i judece după ce văd la televizor și mai ales să încerce să se solidarizeze.
Cu ce sloganuri/teme/idei din piață nu ești de acord?
Am văzut o mulțime de sloganuri și teme spuse în piață. Multe dintre ele foarte ingenioase. Important e că se discută, se caută formule. Și cel mai important e că totul e viu nu artificial.
Ți se pare că Piața ar trebui să aibă o listă închegată de revendicări sau e ok diversitatea asta de cerințe și opinii?
Nu știm unde se începe și unde se termină Piață. Nu e ceva fix și dogmatic. Ea e în permanentă mișcare, formare, construcție (ca spațiu al ideilor și polemicilor). Rolul pieței nu este acela de a da o platformă politică (de la A la Z). Rolul ei este mai de grabă de a avertiza, de a nega, de a reacționa. Rolul ei este unul eminamente politic: adică de luptă.
Ce crezi că ar trebui să înțeleagă puterea din toată treaba asta? Dar opoziția?
Și puterea și opoziția trebuie să înțeleagă că nu poți face politică fără să ții cont de oamenii pe care ai pretenția că-i reprezinți. Oamenii au arătat că nu se mai tem, că nu mai sînt indiferenți și că dacă cei de la putere nu mai țin cont de ei, cei “de jos” nu vor mai tolera ipocrizia și impertinența puterii. Atunci ei vor face altfel de presiuni, care uneori pot fi chiar violenee. Violența străzii este deseori un răspuns la violența și nesimțirea puterii.
Recomandă-ne o carte sau mai multe în ton cu vremurile astea tulburi și cu protestele. Ce ar trebui să citim acum?
Multe. Dar uite o carte nou apărută a unuia din cei mai buni scriitori ruși contemporani care vorbește despe protestatarii ruși din zilele noastre: Zahar Prilepin – Sanika (Cartier 2011).
Ce se întâmplă zilele acestea în Piața Universității ne privește pe toți. S-a spus că suntem “neaveniți”, “viermi”, “ciumpalaci”, “societate civilă de mâna a doua”, “ultrași”. Noi vă spunem că nu e așa. Tinerii ce scandează seară de seară la Universitate sunt frumoși, inteligenți, conștienți și reprezintă începutul unei societăți civile atât de necesare. Rubrica noastră “Neaveniții din Piața Universității” își propune să vă arate portretele unor oameni care, cu zâmbetul pe buze, indignați și hotărâți, vin, în ciuda frigului și a prejudecăților, în Piață.
