Într-o discuţie care a captat atenţia publicului de la Librăria Bastilia timp de aproape trei ore, Norman Manea, aflat în ţară la invitaţia revistei Observator cultural şi a Editurii Polirom, a invitat la un dialog care să nu stea sub lupa  moralităţii, ci să fie mai caustic, în sensul de a încerca să descopere miezul creativităţii. „Literatura este, în esenţa ei, amorală. Morala ei vine implicit, şi nu explicit. Cînd vine explicit, e o proastă literatură, cum ştim prea bine”, a afirmat Norman Manea, pentru care, indiferent de cît de multe traduceri beneficiază cărţile sale, singura limbă trăită este limba română.Moderată de Carmen Muşat, discuţia i-a avut ca invitaţi pe Ovidiu Şimonca, Paul Cernat, Bianca Burţa-Cernat, Daniel Cristea-Enache şi Claudiu Turcuş, dar i-a inclus şi pe cei din sală, cum ar fi Caius Dobrescu şi Ion Vianu. Norman Manea este un sceptic consecvent, a afirmat Caius Dobrescu, şi prin asta joacă un rol important nu numai în literatură, ci în istoria intelectuală a modernităţii româneşti:

Aşa-zisa criză identitară din proza şi eseistica lui Norman Manea nu cred că e în nici un caz o criză, ci o problematizare.

Şi Ion Vianu a intervenit atunci cînd Norman Manea a afirmat că se simte aproape de Sebastian (la fel ca Sebastian, Norman Manea e un model de intelectual sceptic, după cum a menţionat Paul Cernat):

Norman Manea îi spune lui Eliade ceea ce Sebastian n-a putut.

Invitaţii au vorbit despre condiţia de exilat a lui Norman Manea (condiţie care nu are numai părţi negative), dar şi despre receptarea sa foarte slabă în anii ’90, idee care a condus la o discuţie despre cît de liberă şi deschisă era de fapt societatea românească în urmă cu doar cîţiva ani. În opinia lui Paul Cernat, Norman Manea oferă o lecţie despre ce înseamnă să nu faci compromisuri într-o lume a tuturor compromisurilor, „într-o lume în care mulţi sînt tentaţi să facă pact cu facilul”.

Norman Manea e un scriitor sobru, literatura sa e şi o literatură a traumei, un exemplu de asumare tenace a identităţii paradoxale, provocatoare, marginal-centrale, e un scriitor pentru neliniştea noastră, dar şi un intelectual pentru neliniştea noastră

Iar Norman Manea continuă și completează:

Atunci cînd visam să fiu scriitor, nu doream deloc, dar deloc să fiu scriitor politic. Prin temperament sînt evident mai aproape de Proust, prin destin, într-un fel, am fost nevoit să accept absurdul.

Receptarea în America a romanului Întorcerea huliganului a fost surprinzătoare. Nu numai că nu s-a gîndit nimeni că este o incriminare a lui Eliade, dar Los Angeles Times mă acuza că, de fapt, promovez un mit al lui Eliade. Aşa s-a citit acolo. E adevărat că am primit şi o scrisoare de la o mare scriitoare americană în care îmi reproşa că mă refer doar la textele sale politice, şi nu caut şi în literatura autorului. Încheia spunînd că e vorba de două persoane diferite. Nu e vorba de două persoane diferite, ci de mai multe euri şi i-am amintit doamnei respective să nu confundăm niciodată persoana socială a scriitorului cu cel care stă în camera lui şi creează.

Intenţia mea cu cartea Captivi era să-l fac pe cititor să devină el însuşi un captiv, să simtă toată presiunea şi tensiunea, opresiunea captivităţii. Şi nu doar a captivităţii exterioare, care era evident formulată, dar şi a captivităţii interioare.

 

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *