Bookaholic

Ah, iubirea. Declarații de dragoste, flori și ciocolară, plimbări sub clar de lună, sado-masochism, violență, pedofilie, incest. În cărți, acolo unde imaginația umană își permite să se întindă cât de departe vrea, fără consecințe și fără prejudecăți.

Pascal Bruckner și ale lui Luni de fiere ne fac cunoștință cu Franz și Rebecca, un cuplu pentru care dragostea se prăbușește în sine, ca o gaură neagră. Cei doi îndrăgostiți vor să treacă dincolo de limitele propiilor individualități, vor să fuzioneze. Să-și guste (la propriu!) fiecare centimetru unul din celălalt, să se cunoască perfect.

Limitele, însă, au rolul lor, iar Bruckner ne arată cum încălcarea lor duce la o dependență distructivă, la o relație din care nici unul nu mai poate să iasă, ceea ce îi face să se urască reciproc profund și să se rănească. Luni de fiere înseamnă experimente sexuale împinse până la urofilie și scatofilie, sado-masochism și, în ultimă instanță, două ființe umane care nu mai pot să trăiască una fără cealaltă, dar care nu împart raiul, ci iadul.

O formă de dragoste modernă, neîngrădită, obsesivă și bolnavă este descrisă și de Ryu Murakami în Ecstasy. Keiko și Yazaki practică o formă extremă de sado-masochism, în care extazul vine sub forma abandonului în fața umilinței absolute. În orgiile și jocurile lor sunt atrași și oameni din afara cercului lor, care nu întodeauna fac față și sunt distruși psihic (și, uneori, fizic) de participarea la ritualurile condimentate de droguri ale celor doi.

Masochistă e și pianista lui Elfriede Jelinek, Erika Kohut, a cărei sexualitate ciudată este legată, și chiar determinată, de relația cu mama ei, o femeie dominatoare ce-și influențează profund fiica, deși aceasta este trecută de treizeci de ani. Erika nu știe să fie iubită altfel decât prin violență, este singurul fel prin care poate să simtă ceva.

Și dacă suntem la S&M, nu putem să nu amintim de Secretary, a lui Mary Gaitskill – din colecția Bad Behaviour – care a și fost ecranizată, cu James Spader și Maggie Gyllenhaal în rolurile principale. Relația dintre secretara Debby și avocatul dominator, te trimite intenționat și deloc subtil la clișeul secretarei pedepsite de șeful ei pentru o greșeală de dactilografiere. Spre deosebire de film, însă povestirea lui Gaitskill e mult mai întunecată – personajul ei nu face, prin acceptarea propriei sexualități, un pas către normalitate – ci dimpotrivă.

N-am început cu Lolita, dar probabil că ar fi trebuit s-o facem – Lolita și Humber Humbert sunt printre membrii fondatori ai clubului relațiilor disturbed din literatură. Povestea lor, în lumea reală, are o singură față și produce mai mult disconfort decât oricare din cele de mai sus – la urma urmei, doi adulți fac ce vor ei în dormitor. Iar asta nu este o carte despre doi adulți. Însă Nabokov o transformă pe Lolita într-un mic monstru adolescent, și reușește, în mod incredibil, să-l reabiliteze oarecum pe Humbert Humbert.

Nu departe e unul din celelalte păcatele preferate ale literaturii, incestul – cum ar fi relația dintre Rahel și Estha, din Dumnezeul lucrurilor mărunte, a lui Arundhati Roy, doi gemeni care se adăpostesc unul în altul de viață și loviturile ei. Sau Anais Nin și tatăl ei, în Incest. Iar dacă tot suntem la Anais Nin, nu putem să sărim peste Henry și June, în care Nin împletește fascinația ei pentru June Miller cu prietenia și atracția pentru Henry.

Pentru că se găsește mai greu, fiindcă nu a fost tradusă la noi, o să vă lăsăm cu un fragment din Secretary – food for thought pentru un n0n-vanilla Valentine’s Day. Sau, mă rog. Cum vreți să-i spuneți 🙂

The next day I made another mistake. The intimacy of the previous day seemed to make the mistake even more repulsive to him because he got madder than usual. I wanted him to fire me. I would have suggested it, but I was struck silent. I sat and stared at the letter while he yelled. “What’s wrong with you?”

“I’m sorry,” I said.

He stood quietly for a moment. Then he said, “Come into my office. And bring that letter.”

I followed him into his office.

“Put that letter on my desk,” he said.

I did.

“Now bend over so that you are looking directly at it. Put your elbows on the desk and your face very close to the letter.”

Shaken and puzzled, I did what he said.

“Now read the letter to yourself. Keep reading it over and over again.”

I read: “Dear Mr. Garvy: I am very grateful to you for referring …” He began spanking me as I said “referring”. The funny thing was, I wasn’t even surprised. I actually kept reading the letter, although my understanding of it was not very clear. I began crying on it, which blurred the ink. The word “humiliation” came into my mind with such force that it effectively blocked out all other words. Further, I felt that the concept it stood for had actually been a major force in my life for quite a while.

He spanked me for about ten minutes, I think. I read the letter only about five times, partly because it rapidly became too wet to be legible. When he stopped he said, “Now straighten up and go type it again.” (citiți mai mult aici)