Bookaholic

Una dintre cele mai importante edituri de la noi, Editura Polirom, aniversează, luna aceasta, 20 de ani de existență, așa cum anunțam și într-un material anterior. Ne bucură mult acest lucru, credem cu tărie că piața editorială din România ar fi mult mai săracă fără Polirom, fără cele peste 5.500 de titluri publicate, cu profesionalism, din aproape toate domeniile – literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, memorialistică, literatură de călătorie, document, eseu, istorie, economie, filosofie, psihologie, științele educației, religie şi spiritualitate, drept, politică şi societate, artă, cinema, limbi străine, ezoterism şi paranormal, informatică, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină, sport, cărți practice -, fără promovarea constantă a literaturii române, fără revistele și publicațiile editate ș.a.m.d. 

De aceea, ne-am gândit, împreună cu prietenii de la Polirom, să le marcăm aniversarea printr-o altfel de anchetă, una care, spun eu, vorbește în primul rând despre pasiunea nemăsurată pentru cărți. Dar și despre ce înseamnă Polirom pentru o parte dintre oamenii din spatele editurii, ale cărților și copertelor, care este atmosfera într-o editură mare, de succes, cum te schimbă lucrul într-un asemenea mediu și multe altele.

Așadar, în cele ce urmează, divizată în trei părți, veți citi o anchetă care a pornit cu trei întrebări și la care am primit șase răspunsuri consistente și, sper că nu vi se pare o exagerare, revelatoare – de la Bogdan-Alexandru Stănescu (director editorial fiction), Adrian Șerban (director editorial nonfiction), Radu Răileanu (director artistic), George Onofrei (redactor-șef Suplimentul de cultură), Ema Stoleriu (redactor-șef / redacția Iași), Adrian Botez (redactor-șef adjunct / redacția Iași). Fără alte adăugiri, vă invit să citiți textele de mai jos. Iar Editurii Polirom nu putem decât să-i urăm „La mulți ani!” și să ne încânte, în continuare, cu cărțile publicate.

Cum arată, grosso modo, o zi din viaţa dumneavoastră în birourile Polirom?

Bogdan-Alexandru Stănescu

Director editorial fiction

Nu cred că se poate face o medie a muncilor și zilelor poliromiste, pentru că nici o zi nu seamănă cu alta. În cazul meu, după ce-mi depun fiica la grădiniță, galopez furibund spre Splaiul Unirii, cu gândul la cafea și la prima țigară a zilei, în compania celor doi colegi Croitoru (red.-șef și red.-șef adjunct), pentru gargara de dimineață (filme văzute, cărți citite, eventual Alka-Seltzer), după care deschid cutia Pandorei, recte mailul de serviciu, unde încep să curgă zecile de mesaje matinale. Îmi execut apoi riturile cotidiene, adică citesc Publishers Weekly, The Guardian, mă uit prin The New York Times Book Review, Lire, Livres Hebdo, apoi mai beau o cafea. După două cafele inițiatice răspund primelor zece mailuri, în ordinea unei relative importanțe. Dacă e luni, îmi pun în ordine ideile legate de cărțile pe care le propun editurii în acea săptămână: îmi strâng materialele (recenzii, date despre vânzările în străinătate, detalii care m-ar putea ajuta). Pe la 12 îmi fac curaj și le propun într-o mini-ședință cu directorul general al editurii și cu directorul de vânzări. În funcție de această discuție, merg mai departe cu respectivele oferte, sau le amânăm pe cele care nu au convins. În funcție de zi, discutăm în redacție textele de copertă, ne gândim la traducători pentru titlurile recent achiziționate, reînnoim contractele externe, pe cele interne, facem bugetele cărților aprobate de board-ul editurii (în colaborare cu directorul de producție și cu cel de vânzări) etc. Pentru mine, însă, centrul de greutate al săptămânii îl reprezintă însă ofertele pentru noi titluri, pentru că de multe ori părerile sunt împărțite, iar rolul meu este de avocat al diavolului: mi-am asumat ca misiune să mențin un echilibru între titlurile cu impact comercial și cele care au ca argument valoarea literară.

O mare parte din zi o petrec discutând cu prieteni care lucrează la edituri străine, încercând să aflu ce se vinde la ei, ce anume au citit și i-a impresionat etc. De aici apar mai mereu surprize, câteodată plăcute.

Aș mai aminti și prezența la târgurile de carte, în special cele două mari, Londra și Frankfurt, când alături de colegii mei Adrian Șerban și Lucian Dan Teodorovici, după o zi de alergat printre standuri și discuții interminabile cu agenți și editori străini, seara, la o bere, începem să vorbim, bineînțeles, despre Polirom. Dacă se întreabă cineva când citesc manuscrise, asta se întâmplă în “timpul liber” – seara și în week-end.

Adrian Șerban

Director editorial nonfiction

Lecturi de manuscrise sau cărţi în alte limbi, discuţii cu autorii ori cu agenţi literari și edituri din străinătate, negocieri de contracte, şedinţe de redacţie, goana după traducători de calitate etc. Probabil mai puţin spectaculos decît s-ar crede, dar aş spune că orice muncă de birou n-are cum să fie spectaculoasă cînd e văzută din afară. Important şi atractiv poate fi conţinutul a ceea ce faci, şi nu simpla înşiruire a unor activităţi tipice şi deci aparent rutiniere. Dincolo de asta şi de întrebarea dvs., în cazul meu e de spus că nu e o muncă exclusiv de birou, căci ea include participarea la numeroase tîrguri de carte autohtone ori din străinătate, la multe lansări de carte şi evenimente, întîlniri cu autorii etc.

Radu Răileanu

Director artistic

Săptămânal trimitem la tipar cam 10 cărţi. Evident, se impune un ritm destul de alert şi, exceptând rutina de ordin tehnic, am grijă să-mi fac cât mai mult timp pentru prea scurtele incursiuni în lumea cărţilor cărora trebuie să le fac coperta. Mă interesează autorul, atmosfera cărţii, personajele, detalii de epocă, cadrul etc. E fascinantă diversitatea care, privită din afară, poate părea distractivă; totuşi, e o muncă serioasă cu reguli şi responsabilităţi, deseori chiar epuizantă. Trebuie să aleg din nenumărate variante şi opţiuni posibile haina cea mai potrivită pe care o va purta cartea, în unele cazuri, poate pentru totdeauna.

George Onofrei

Redactor-șef Suplimentul de cultură

Zile foarte diferite între ele, în funcţie de sumarul „Suplimentului de cultură” din săptămâna în curs. Cele mai animate sunt, evident, cele din preajma trimiterii în tipar a revistei, joi şi vineri. Toate zilele sunt însă pline de adrenalină pentru că împărţim un birou generos cu colegele de la Promovare, care ar putea cu uşurinţă concura cu un call center – zilnic sute de lucruri care trebuie puse la punct.

Suntem, astfel, norocoşi, simţim pulsul editurii în fiecare moment.

Ema Stoleriu

Redactor-șef / Redacția Iași

Nu poţi descrie „o zi la Polirom”, pentru că la Polirom zilele nu seamănă unele cu altele. Sînt zile în care programezi cărţile care vor pleca în tipar în următoarele săptămîni, apoi aloci cărţile redactorilor, faci texte de copertă şi te trezeşti că s-a terminat programul. Sînt zile în care aproape că nu te mişti de la birou, corectînd o carte. Și mai sînt zilele cînd se trimit cărţile în tipar: atunci alergi între birouri, făcînd ultimele corecturi, dînd bunul de tipar la coperte, uitîndu-te mereu la ceas, ca să nu depăşeşti ora la care trebuie să plece cărţile, iar uneori o depăşeşti şi mai dai fuga într-un birou ca să anunţi întîrzierea… Apoi, la finalul programului, bucuroasă că ai scos-o la capăt, îţi dai seama că şi mîine e tot zi de trimis cărţile în tipar…

Adrian Botez

Redactor-șef adjunct / Redacția Iași

Într-un singur cuvânt – agitată. E foarte greu să descriu o zi oarecare din redacţie, pentru că rar se întâmplă să intru într-o rutină. Aproape că nici o zi nu seamănă cu alta, cărţile sunt foarte diferite (fiction, nonfiction, memorii, eseuri, literatură, cărţi ştiinţifice şi lista poate continua la nesfârşit), la fel şi autorii lor, iar de fiecare dată când începi să citeşti trebuie să te adaptezi stilului autorului, cerinţelor colecţiei şi genului în care se încadrează volumul. Totodată, dacă uneori redactez de la prima oră până la sfârşitul programului, alteori stau mai toată ziua la telefon, primind sau propunând corecturi, ori mă plimb între departamente, pentru a mă interesa de copertă, de grafică, de paginare şi uneori le bat la cap cu diverse probleme chiar şi pe colegele de la promovare.

Există totuşi câteva constante pentru mine în Polirom – în fiecare zi ajung cu douăzeci de minute mai devreme la serviciu (nu, nu pentru că sunt atât de silitor, ci pentru că înainte de a începe programul vreau să am parte de cea mai lungă şi mai tihnită pauză de cafea + ţigară [electronică]); deşi în ultima vreme încerc să o reduc, beau cafea cam până plec acasă (dar asta e valabil pentru mai toţi colegii); miercuri e ziua cea mai tensionată, de multe ori asociată cu accese de panică, pentru că este ziua tradiţională în care se trimit cărţi în tipar, cu orare foarte stricte pentru fiecare tipografie, şi, cu toate că de cele mai multe ori acestea pleacă fără prea mari probleme, la prima oră în această zi, chiar şi după ani de Polirom, primul lucru care îmi vine în minte referitor la cartea ce îmi e alocată este: „Cum naiba fac să plece la timp? E imposibil!” (colegii îmi spun, ce-i drept, că tare îmi mai place să-mi fac griji pentru drobul de sare, deci este posibil să fiu un caz singular).