Un motan pe nume Bob (Polirom, 2014, traducere din engleză de Ana-Maria Man)/ A Street Cat Named Bob (2012) este o biografie-bestseller care spune povestea unui tânăr de pe străzile Londrei şi a motanului său extraordinar, care l-a ajutat, practic, să meargă mai departe cu sentimentul că are un scop în viaţă. Bob – cum îl numeşte James Bowen pe motanul găsit în scara blocului – este, se spune în The Times, „o pisică rătăcită în nordul Londrei care, dacă ar fi personaj de film, ar avea toate şansele să ajungă pe culmile gloriei şi să spargă recordul de audienţă în cinematografe”. Lucru pe care, într-un fel, l-a şi obţinut, căci pozele irezististibilului şi inteligentului Bob umplu Internetul (alături de stăpânul său), iar autobiografia pe care James Bowen a scris-o în urma dialogului său cu jurnalistul Gary Jenkins a devenit un bestseller, o carte tradusă în aproape treizeci de limbi.

În clipa în care îl găseşte pe Bob ghemuit pe covoraşul din faţa unei uşi de la parterul imobilului, James Bowen era un soi de paria, trăind de azi pe mâine, înr-un apartament strâmt şi sărăcăcios din nordul Londrei, un tânăr aflat în recuperare după dependenţa de droguri şi alcool, care-şi câştiga zilele cântând la chitară pe străzile Londrei: „Nu ştiu de ce – mărturiseşte el –, dar odată cu responsabilitatea de-a avea grijă de el începusem să mă simt parcă mai plin de viaţă. De parcă aş fi avut un scop important sau ceva pozitiv de făcut pentru altul – sau pentru altceva – în afară de mine. (…) În noaptea aceea a trebuit să-l las singur şi să mă duc cu chitara în Covent Garden. Acum aveam două guri de hrănit”.

un-motan-pe-nume-bob_1_fullsize

Confesiunea lui James Bowen este, înainte de toate, una cu miză socială: cum se face oare că un tânăr a putut ajunge într-un asemenea stadiu de însingurare, de marginalizare încât nici un alt om nu a putut avea, în viaţa lui, rolul pe care l-a jucat un simplu motan (deşi nu e deloc vorba despre un motan oarecare!)? Întrebarea i-a fost pusă adesea, recunoaşte el, de-a lungul anilor în care încerca să scape de dependenţa de droguri în centrele de recuperare. Explicaţia de bază este, ca de cele mai multe ori în asemenea cazuri, viaţa de familie fracturată, disfuncţională. Părinţii lui erau divorţaţi, iar mama – o femeie de afaceri energică şi dinamică – l-a purtat cu ea, de la o vârstă fragedă, prin diverse oraşe şi ţări ale lumii (din Anglia până în Australia!), nelăsându-i timp să se acomodeze cu şcoala, cu colegii, ori să-şi formeze prieteni: „Avusesem o copilărie lipsită de stabilitate, mai ales fiindcă mi-o petrecusem călătorind între Marea Britanie şi Australia. M-am născut în Surrey, dar când am făcut trei ani, familia mea s-a mutat la Melbourne. Mama şi tata erau despărţiţi deja la momentul respectiv. În timp ce tata a rămas în Surrey, mama a reuşit să scape de toate neplăcerile găsindu-şi o slujbă în departamentul de vânzări al companiei de fotocopiatoare Rank Xerox, în Melbourne”.

Aşa se face că, după ani dificili de adolescenţă petrecuţi între Anglia şi Australia, revoltându-se împotriva familiei, eşuând în diverse joburi mărunte, James Bowen ajunge să trăiască pe străzile Londrei: „Să trăieşti pe străzile Londrei – spune el – înseamnă să-ţi pierzi demnitatea şi identitatea – să pierzi totul, de fapt. Şi cel mai rău, oamenii să nu mai aibă nici o părere despre tine. Te văd că trăieşti pe străzi şi te tratează ca pe o non-persoană. Nu vor să aibă nimic de a face cu tine. Curând nu mai ai nici un prieten adevărat pe lume. În timp ce dormeam pe unde apucam, reuşisem la un moment dat să-mi găsesc o slujbă ca băiat bun la toate în bucătăria unui restaurant. Dar m-au dat afară când au aflat că n-am casă, deşi nu făcusem nimic aiurea la muncă. Când trăieşti pe străzi, ai într-adevăr, şanse foarte reduse”. Situaţie la care se adaugă băutura şi dependenţa de heroină, cea din urmă pentru că îl „anestezia împotriva frigului şi singurătăţii”.

street-cat-named-180578

În lumea noastră postmodernă, hipertehnologizată, viaţa pe străzi înseamnă, aşadar, pierderea identităţii şi a demnităţii, transformarea în non-persoană, alienarea, pierderea oricărei şanse de integrare socială. Pentru James Bowen sprijinul, „forţa pozitivă” i-au venit nu de la alţi oameni, ci de la motanul Bob (botezat aşa după personajul din… Twin Peaks, serialul lui favorit). Un motan venit de pe stradă şi el, inteligent, astăzi adevărat personaj pe Internet, cunoscut în toată lumea: „M-am întrebat dacă nu cumva Bob e recompensa mea pentru ceva bun, ceva ce am făcut cândva, în timpul vieţii mele zbuciumate.

Câteodată mă mai întrebam şi dacă Bob şi cu mine ne-am cunoscut într-o viaţă anterioară. Felul în care ne-am apropiat unul de celălalt, legătura care s-a creat pe loc între noi a fost foarte neobişnuită. (…) Bob este cel mai bun prieten al meu, cel care m-a condus spre un alt stil de viaţă – mai bun. Nu cere în schimb nimic prea complicat sau nerealist. Are nevoie doar să am grijă de el. Asta şi fac”, mai spune James Bowen. „Toată lumea are nevoie de ajutor, toată lumea merită o a doua şansă. Bob şi cu mine o primiserăm pe a noastră…”

bob 2

Într-o confesiune scrisă simplu şi onest, fără patetisme ori înflorituri, James Bowen îşi spune povestea: o poveste emoţionantă a legăturii ieşite din comun dintre un om şi un motan, într-o lume în care oamenii înşişi nu mai au răbdarea, atenţia ori puterea de a-i mai sprijini/salva pe cei de lângă ei. Grija şi afecţiunea pentru Bob l-au salvat pe James de la dependenţa de droguri şi de la decăderea fără cale de întoarcere. Adevărul e – ca să închei într-o notă veselă – că trebuie să-l vedeţi pe Bob: e irezistibil 🙂

Ultima pagină a cărţii ne indică, de altfel, la ce adresă putem fi la curent cu ultimele ştiri şi poveşti ale lui James şi Bob: www.hodder.co.uk şi pe contul Twitter al lui Bob: @streetcatbob. Dar e suficient să daţi o simplă căutare pe google pentru a găsi fotografii şi filmuleţe cu cei doi prieteni nedespărţiţi.

 

James Bowen, Un motan pe nume Bob, Editura Polirom, Iaşi, 2014, traducere din limba engleză de Ana-Maria Man, 246 p.

Avatar

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *