Bookaholic

În România sunt circa 200 de librării. Poate 250. Nu le-am numărat fiindcă nu se poate găsi numărul exact. Şi, de când mi-a venit ideea acestui articol, e posibil ca pe unele să le fi dărâmat vântul. Dacă le numărăm şi pe „ale două de la prefectură” şi de la „catrindală”, tot nu trecem de 300. Pentru o ţară cu 19,71 milioane de locuitori (în 2016), cu menţiunea că nu ştim pe câţi i-a luat vântul odată cu vremea rea din ultima perioadă, tot nu stăm deloc bine la capitolul librării per număr de locuitori. Stăm tot aşa cum stăm şi la consumul de cafea: pe ultimul loc. Credeaţi oare că suntem mari amatori de cafele la ibric? Om fi, dar asta înseamnă că bem cafea evazionistă, căci din calcule recente reiese că Finlanda conduce cu 10,35 kg pe cap de locuitor, în vreme ce România se află 29 de locuri mai jos (pe ultimul loc) cu un consum/locuitor/an de 2,51 kg. Cărţi puţine, cafea şi mai puţină.

Ştim şi despre cititorii români că se mulţumesc cu două cărţi şi jumătate pe an, aceasta fiind o medie pentru care nimeni nu pare să vrea să bage mâna-n foc. Accesul la sondaje oneste, pertinente (pe mai mult de 1.000 de respondenţi) e dintotdeauna un secret bine păzit în ţara noastră. Intră aici şi întrebări fără răspuns de tipul: câte şcoli fără biblioteci, câte comune fără librării, câte oraşe mici şi mijlocii fără nicio librărie, câte judeţe cu biblioteci care-şi dau ultima suflare?

Sursa

Am făcut un calcul simplu şi avem cam 9.300 de locuitori per librărie. Vă daţi seama ce vânzări fenomenale ar trebui să aibă cele câteva biete redute. Păcat că nu le trece mai nimeni pragul. Am scos din ecuaţie sugarii (200 per librărie).

În tot acest timp în care cititul pare un fenomen în creştere cel puţin în realitatea virtuală (căci, din nou, cifre concrete nu reuşim să adunăm decât din an în an şi poate nici atunci), în Scoţia poţi să-ţi petreci vacanţa lucrând ca managerul unei librării. Tot ce ai de făcut e să închiriezi apartamentul aflat deasupra librăriei şi primeşti la pachet şi experienţa de librar pentru perioada dorită. Ideea i-a cucerit pe oameni şi a salvat librăria de la închidere.

Cum, nici scoţienii nu citesc? Dimpotrivă. În Wigtown, oraşul în care se află şi librăria, mai există alte 13 librării la o populaţie de doar 900 de oameni. Da, da, am pus toate zerourile: nouă sute de cetăţeni au la dispoziţie nu mai puţin de 14 librării pentru a cumpăra şi citi cărţi. Câte o librărie pentru 64 de cititori faţă de câte o librărie pentru 9.300 de cititori (fără sugari). Pentru librăria în cauză, numită The Open Book, s-au făcut deja rezervări până în anul 2020, asta în caz că vă doreaţi să vă petreceţi vacanţa descoperind cum e să ai grijă de o librărie.

Mai mult, să nu uităm că în acest an vom avea şi manuale unice (în caz că rafturile micuţilor erau deja înţesate de prea multe cărţi). Nu m-ar mira să avem în curând şi poveşti unice cu un singur fel de personaje şi un singur fel de conflict şi deznodământ.

Până la o schimbare care se lasă aşteptată de aproape treizeci de ani, putem face bine în jurul nostru prin efort individual. Chiar dacă, iar acesta e un aspect care trebuie avut în vedere, pentru a creşte semnificativ numărul de cititori e nevoie de programe naţionale implementate pe termen lung şi urmărite pe perioada derulării. Putem ţine însă în viaţă şi putem întrema ceea ce azi pare un sistem al unor librării pe cale de dispariţie. Fiindcă vorbim de afaceri individuale care nu beneficiază de sprijin din partea statului şi nici măcar nu sunt scutite de acel mult prea cunoscut „pus beţe în roate”.

Cred sincer că oricine înţelege rolul cărţilor în educaţie poate salva librăria din oraşul său printr-o implicare neîntârziată. Nu e nevoie întotdeauna de bani, aşa cum prea bine s-a văzut în exemplul cu scoţienii, ci doar de o societate unită (şi nu e oare ceea ce învăţăm abia acum, de un an încoace?).
Întâlniri cu scriitorii, evenimente de lectură pentru cei mici, ateliere pentru părinţi şi copii deopotrivă, discuţii despre cum pot fi salvate librăriile şi despre cum pot fi înfiinţate unele noi, atragerea de fonduri străine sau strângerea de fonduri prin crowdsourcing, toate sunt elemente realizabile şi care pot face ca situaţia actuală să se schimbe. Acolo unde e nevoie de o mână de ajutor, oricât de mică, acolo ar trebui să ne îndreptăm atenţia dacă vrem ca lucrurile să se schimbe. Nu putem fi ajutaţi de un singur om, nu putem fi salvaţi aşteptând ca minunea să vină din exterior. Nu putem schimba lucrurile decât prin eforturi unite, susţinute şi pe termen lung. Cu răbdare, cu încredere şi cu bunăvoinţă.

Donaţiile de cărţi sunt, din nou, mi se pare, un gest atât de mărunt cu importanţă atât de mare! Să readucem bibliotecile din nou în casele oamenilor. Să promovăm ideea rafturilor pline de cărţi (o să-mi pară întotdeauna lipsite de suflet casele fără bibliotecă – de parcă ai putea vreodată să strângi un e-book la piept sau să-i lăcrimezi peste pagini). Să ne aducem aminte că şi dispariţia cărţilor din casă înseamnă o ardere tăcută a lor printr-o nepăsare care nu poate decât să ne afunde şi mai rău în întunericul pe care neştiinţa îl creşte de la o zi la alta în minţile şi ochii celor care se mulţumesc, an de an, cu două cărţi şi jumătate.

Ştiţi că situaţia e mult mai gravă de-atât, că există copii care n-au avut în viaţa lor o carte, copii care ar avea o şansă în plus dacă cineva s-ar îngriji să le ofere, spre explorare, un cu totul alt univers. Nu vă lăsaţi păcăliţi de anul 2018, de rafturile îndestulate, de consumerismul afişat de televiziuni cu ocazia fiecărei sărbători care ne iese în cale.

Nu toate rafturile din această ţară sunt pline chiar dacă, aşa cum spuneam, au trecut deja 29 de ani. Să facem, chiar de azi, ceea ce n-am făcut în tot acest timp. Şi să continuăm până când vom putea să spunem că am crescut, cu adevărat, o nouă tânără generaţie. Viitorul e în întregime responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi.

Sursă imagine principală