Bookaholic

Cartea Oliviei Steer, Dulciuri de poveste, a fost o mare surpriză pentru mine şi mi-a făcut o mare bucurie. Nu ştiam că Olivia Steer scrie, nici nu ştiam de fapt prea multe despre cine este ea, ci doar că e o vedetă asociată cu  ProTv-ul şi că pledează pentru raw-food.

Am deschis Dulciuri de poveste (Editura Humanitas, 2013) doar din curiozitate, fără să am cea mai mică bănuială că o să găsesc acolo o idee extraordinar de generosă şi de ingenios pusă în practică: aceea de inventa o poveste, una fantastică, fantasmagorică, plină de peripeţii şi de personaje, şi care  să fie cumva şi despre un fel de mîncarea (dulce) şi reţeta lui. Să fie o carte de citit copiilor, cu reţete de dulciuri, care le plac lor, dar şi cu poveşti atît de vechi încît să ungă familiar toate urechile dintr-o familie. Urechile oricui, vreau să zic: de la bunici, la puştii care încă au în programă Harap Alb şi nu întotdeauna cel mai bun ghidaj pentru a pricepe care e faza cu el.

Pentru a face toate astea, Olivia Steer s-a folosit de tiparul basmului, de personajele lui  şi de formele de limbaj arhaic pe care el le presupune. A scris, în felul ăsta 12 poveşti. Sînt poveşti care au numele unor dulciuri, dulciuri care au un rost miraculos în cursul întîmplărilor, întîmplări care sînt povestite ca-n basmele lui Petre Ispirescu. Asta înseamnă înapoi la „a fost o dată ca niciodată“, înapoi la „trăia odată un împărat şi o împărăteasă“, înapoi la Sînzîiene, Harapi Albi, moşnegi care întineresc după ce beau poţiunea magică şi  cîte şi mai cîte.

Sursa

Scriitoarea, căci acum ştiu că Olivia Steer este o scriitoare, a adăugat la toate astea un glosar, necesar cînd dezgropi straturi vechi de limbă, şi o bibliografie. Aici au intrat studii de etnologie românească, culegeri de basme, dicţionare de simboluri sau lucrări despre etnobotanica magică românească, despre simbolistica spaţiului sau despre rostul sărbătorilor. Toate astea i-au folosit pentru a înţelege basmul şi lumea care l-a generat, iar modul în care a folosit materialul pe care poveştile din vechime i l-au pus la dispoziţie a fost, pentru mine, impresionant.

Rolul pe care dulciurile despre care scrie Olivia Steer îl au în poveşti este unul vindecător: ele repară şi răni ale trupului, dar mereu ating şi sufletele celor care le gustă. Cred că şi dulciurile adevărate, ale căror reţete sînt date în carte, au acelaşi efect, şi am de gînd să verific şi gustul, şi impactul mai general.

Ingredientele care intră în aceste prăjituri sînt simple şi neprocesate: în general seminţe măcinate, nuci de tot felul, un pic de scorţişoară, vanilie,  miere şi fructe. Nu e nimic complicat de făcut sau de procurat, nu e nimic copt, fiert, prajit sau modificat termic în vreun fel. Toate reţetele sînt raw vegan şi sună simplu, extravagant şi tentant, toate la un loc şi simultan!

Sursa

Nu tot ce apare în reţete e tradiţional de la noi, cum ar putea insinua  elementele care au intrat pînă acum în scheletul cărţii. Se fac prăjituri cu boabe de cacao, cu ulei de cocos, cu tărîţe de psyllium (o să le caut pe google images!) sau cu seminţe de chia. Cam astea ar fi cele mai exotice ingrediente, şi apar doar în cîteva reţete. Restul chiar se pot face cu lucruri destul de comune.

Nici blenderul nu e scos din schemă, cum ar putea sugera motivele vechi cu care e decorată cartea, pagină cu pagină. Doar plămada poveştilor e de altă dată, ca să rămîn în terminologia gastro, restul sînt uzuri, descoperiri, gusturi şi adaptări foarte la zi.

Că tot am pomenit de motivele tradiţionale, am să mă refer cu laude peste laude la felul în care cartea e ilustrată de Mădălina Andronic. Ea a reinterpretat structurile tradiţionale care presupun motive româneşti sau simboluri şi personaje tip din basme şi le-a adus într-o formă de artă cu care cei mai mulţi dintre noi intră uşor în relaţie. Cred că asta se întîmplă pentru că găsim în ilustraţiile pe care le face ea ceva din nostalgia pentru vechile ilustraţii la  poveşti asemănătoare, dar publicate în anii ’80, cînd eram noi mici. Nu e, evident, acelaşi lucru, Mădălina Andronic se joacă foarte mult, distorsionează, supradimensionează un element sau altul, după cum simte povestea, dar peste toate pluteşte ceva foarte cald şi foarte cunoscut, în ciuda aerului prospăt şi nou şi cool pe care îl au desenele ei.

Sursa

Am avut uneori senzaţia că parcă e prea mult arhaic în ce se povesteşte, prea mult din  La Blouse Roumaine la un moment dat. Dar de cele mai multe ori nu am înţeles de ce, cu toate astea, şi cu toate reticenţele mele la ce e tradiţional şi extrem de preţuit pentru că e tradiţional, mi-a plăcut totuşi ce a făcut Olivia Steer cu tradiţia.

Cred că mi-a plăcut pentru că s-a uitat la toate lucrurile, la tiparele şi schemele pe care ea le presupune şi le-a reasamblat într-un mod relevant pentru viaţa de acum. Şi pentru că  a făcut-o cu multă imaginaţie, cu un exerciţiu de  introspecţie  implicit, cu lejeritate  şi cu umor. A recuperat ceva foarte confortabil din toate astea, ceva cunoscut, cu care te simţi bine atunci cînd îţi aduci aminte că există, şi de aceea e ceva foarte valoros.

M-a impresionat  apoi modul în care se raportează la limbă, pentru că nu  e deloc lucru simplu să compui recuperînd un strat profund nefamiliar al limbajului, şi să faci cu el o poveste cu carne, oase, suspans şi fiinţe magice.

Cred că Olivia Steer ar putea scrie liniştită un întreg fantasy culinar şi, dacă ar merge pe ingrediente din Balcani, această zonă care încă generează fantasme în Vest, cred că asta ar genera un fenomen. Internaţional!