
Avem cu toții niște cărți din copilărie preferate și cred că mulți dintre noi (cel puțin cei din generația mea) le citeau cu nesaț pe cele frumos ilustrate ale lui H. C. Andersen sau Grimm, pe cele ale lui I.Creangă și Petre Ispirescu dar și multe povești rusești și ucrainiene super faine, cum era, spre exemplu, “Mănușa”, pe care eu o știam aproape pe de rost.
V-ați întrebat însă vreodată care a fost prima carte ilustrată dedicată copiilor? Ei bine, conform publicdomainreview.org, prima carte în imagini destinată educării copiilor ar fi fost “Orbis Pictus Sensualium” (“Lumea lucrurilor evidente pentru simțuri redată în imagini”), o carte publicată în latină și germană în secolul al XVII-lea de către John Comenius, umanist și pedagog de origine cehă, care a scris și “Didactica Magna” – carte destul de cunoscută, mai ales pedagogilor, ce vorbește despre performanțele educației și despre principii didactice -.
1658 a fost mai exact anul în care a apărut această “primă carte în imagini pentru copii”, după cum o numește Enciclopedia Britannica. Prin cele 150 de ilustrații, cartea îi familiariza pe cei mici cu activitățile de zi cu zi ale oamenilor – preparatul berii, coptul pâinii, tunsul ierbii etc. – și îi învața chestiuni elementare despre teologie și religie, plante și animale, muzică și virtuți, filozofie și astronomie, suflet și trup, sporturi precum tenisul și scrima.
Extrem de populară la acea vreme (a fost tradusă în foarte multe limbi fiind la un moment dat manualul cel mai folosit în învățământul primar european), “Orbis Pictus Sensualium” include chiar și o versiune scrisă/ilustrată a cântecelului “Old MacDonald Had a Farm”, prin care cei mici învățau să vorbească corect imitând sunetele animalelor (verbe onomatopeice etc).
O carte inteligentă, cu de toate și pentru toți, un fel de enciclopedie peste care te uiți fascinat la orice oră din zi, “Orbis Pictus Sensualium” a fost tradusă în limba engleză la un an după apariția ei în latină și germană, câțiva ani mai târziu fiind tradusă și în franceză, italiană, cehă, maghiară etc. “Orbis Pictus Sensualium” nu are ilustrații colorate, strălucitoare, așa cum au cărțile de azi. Dar știm prea bine că celor mici le plac la nebunie până și desenele pe nisip, așa că ilustrațiile în alb și negru ale cărții lui Comenius nu cred că i-ar deranja cu nimic pe micuții din zilele noastre. Una din variantele accesibile ar fi aceasta: books.google.ro.
Surse foto: store.payloadz.com, magnoliabox.com, listoffigures.wordpress.com