Bookaholic

De seria de romane a autoarei Diane Gabaldon auzisem în ultima vreme destul de des, de pe io9 și nu numai. Lucruri bune, dar ideea de “time-travel romance” (așa cum era rezumată de obicei prin cronici) pica oarecum în afara sferei mele de preocupări literare. N-am fost tentată nici de serial, atunci când a fost anunțat inițial, din aceleași motive.

Asta, evident, până când am aflat că va fi produs de Ronald D. Moore. Da, acel Ronald D. Moore, care a produs Carnivale, Battlestar Galactica și Helix. Ideea că un producător cunoscut pentru munca lui în science fiction o să fie la cârma unui serial făcut după o serie descrisă de drept “time travel romance” mi s-a părut cel puțin interesantă. Trebuia să fie ceva acolo care merita explorat.

Povestea, atât a serialului cât și a cărților, e destul de simplă și fără cine știe ce profunzimi filosofice: Claire Randall, o asistentă medicală formată pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial, ajunge, cumva, să sară prin timp din Scoția anului 1945 în Scoția anului 1743. N-are nici cea mai vagă idee ce i s-a întâmplat și de ce, dar este forțată să se adapteze și să se integreze în lumea în care s-a trezit. Drama ensues. 

A fost nevoie de un singur episod din Outlander ca să mă decid să citesc și cărțile. Mâna lui Moore, care a făcut din remake-ul Battlestar Galactica din 2004 un serial atât de addictive încât se fac miștouri pe internet de oamenii care au zăcut în pijamale zile întregi numai ca să termine toate sezoanele, se simte în fiecare detaliu: frumusețea și bogăția lumilor prin care ne plimbă (peisajele scoțiene sunt pur și simplu superbe), costumele și decorurile, atât pentru secolul XX, cât și pentru secolul XVIII, care sunt foarte bine documentate și construite. Actorii sunt, în mare parte, scoțieni, cu accente reale. Serialul e aproape o uriașă campanie de imagine pentru Scoția, făcută pe banii americanilor de la Starz, iar scoțienii profită din plin de treaba sta: visitscotland.com are o întreagă secțiune dedicată serialului, care îți explică pe unde au fost filmare diverse scene, dar și tot felul de detalii apropo de Scoția anului 1743.

Personajele sunt complexe și prinse în tot felul de conflicte interioare care merg destul de mult peste ceea ce te-ai aștepta să găsești într-o banală poveste de dragoste. Scoțienii, atât prin felul în care vorbesc cât și prin felul în care se poartă, sunt savuroși. E destul de amuzant, cel puțin la început, felul în care o femeie a secolului XX, care are o voce și e obișnuită să fie ascultată, îi șochează pe bărbații secolului XVIII, dar și felul în care este nevoită, la rândul ei, să se adapteze la condițiile vremii, la igiena precară, medicina practicată de vraci (mai ales că Claire este asistentă medicală), și, în general, felul în care viața e trăită de pe o zi pe alta, fără mari ambiții pentru viitor.

Outlander este unul dintre cele mai bune seriale ale anului, având singurul dezavantaj că deocamdată n-are decât opt episoade, celelalte opt ale sezonului 1 urmând să fie difuzate din aprilie 2015 încolo. Dar nu-i nimic, pentru cine e prins de poveste există cărțile lui Gabaldon.

***

Primul lucru la care m-am gândit, atunci când am început să răsfoiesc primul volum din serie, a fost că sper că niciodată cărțile astea nu vor fi traduse la noi. Egoist din partea mea, știu, la urma urmei nu toată lumea poate citi în engleză. Dar ideea că un traducător fără simț de răspundere ar urma să intre cu cizmele prin stilul de a vorbi al scoțienilor din carte (redat în mod fildel de autoare), n-a fost prea confortabilă.

Al doilea a fost că sunt foarte curioasă cum vor traduce în serial tot felul de chestii care se întâmplă în carte și pe care nu prea ai cum să le dai pe TV. Nu vorbim de părțile gory – romanele sunt bogate în detalii apropo de metodele de tortură ale vremii, iar personajul principal negativ este de o sadism desăvârșit, dar la urma urmei, pe lângă Hannibal sau The Walking Dead, Outlander e de-a dreptul finuț; nici de sau scenele de sex – pentru că partea de “romance” e cât se poate de bine exploatată, dar departe de a ajunge la nivelele și dubioșenia unor scene din True Blood sau Game of Thrones. Vorbim de tot felul de teme pe care televiziunea trebuie să le trateze cu mânuși din motive de political corectness: egalitatea între sexe (sau mai degrabă lipsa ei), homosexualitatea ca trăsătură negativă, pedofilia, violul ca realitate de zi cu zi pentru femei. În problemele astea, mentalitatea secolului XVIII nu e tocmai TV-friendly. Așa că abia aștept următoarele episoade și cred ca asta va fi adevărata provocare pentru Moore: să redea evenimentele din romane fără să aprindă furia unui grup sau altul.

http://youtu.be/NIBSn_M75OI

Evident, Outlander n-o să-ți schimbe viața, iar Diane Gabaldon n-o să primească un Nobel pentru literatură. Însă cărțile sunt bine scrise, bine documentate, încearcă să se ferească de capcanele evidente ale genului (prea mult sirop și dramă, ambele sunt bine dozate și în contexte credibile), personajele sunt plăcute și cu simțul umorului, iar autoarea nu se ferește să atace și aspectele mai puțin romantice ale vremii, precum dizenteria, avorturile neortodoxe, făcute pe genunchi sau simpla problemă a hârtiei igienice.

Totuși, cred că ceea ce o să mă țină prinsă până la ultimul volum este ideea, destul de simplă, a unui om modern care călătorește în timp două sute de ani și desoperă că viața acolo nu e chiar atât de rea. Ca e, de fapt, mai simplă și mai bogată, că totul se desfășoară la viteză mai mică, dar cu mai multă intensitate. E o fantezie, distractivă în sine, dar care, sub condeiul lui Gabaldon și prin îndrumarea lui Ronald D. Moore, se transformă într-o poveste extrem de addictive. Pentru cine n-are timp sau chef de cărți, e suficient să vedeți primul episod al serialului. Preferabil, într-o zi în care ați avea timp să le vedeți și pe celelalte șapte.