După un spectacol-lectură în cadrul Undercloud 2013 după romanul Domnul Ibrahim și florile din Coran, despre care a scris Eli (aici), a venit și momentul adaptării lui pentru scenă. Pornind de la povestea din romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt (apărut și la noi, la Editura Humanitas), spectacolul Domnul Ibrahim și florile din Coran, în regia lui Chris Simion, montat la Teatrul Metropolis în februarie 2016, este o pledoarie pentru toleranță – religioasă, etnică, rasială –, un mesaj binevenit într-o societate tot mai închistată și mai defensivă cu propriile prejudecăți. Cu o distribuție care îi reunește pe Vlad Logigan, Marian Râlea, Claudiu BleonțMagda CatoneLia Bugnar și Amelia Ursu, spectacolul lui Chris Simion recreează atmosfera Parisului din anii 60, din perspectiva unui copil de treisprezece ani, curios să descopere lumea și să înțeleagă universul de multe ori irațional și gri al adulților. Și, mai mult decît orice, tînjește să fie iubit.

Domnul Ibrahim și florile din Coran este spectacolul care îi pune cel mai bine în valoare calitățile versatile ale lui Vlad Logigan, care face din copilul Moise un personaj ingenuu, plin de viață, verosimil în căutarea unui sens, naiv și, în același timp, de o profunzime uimitoare. Este capabil înțeleagă dincolo de aparențe și reușește, în ciuda dezamăgirilor și a evenimentelor dramatice prin care trece, să își păstreze o anumită candoare, ce îi deschide perspective neașteptate asupra lumii.

Excelent tandemul Vlad Logigan – Marian Râlea, pe structura învățăcelul – maestrul. Marian Râlea joacă, cu un umor fin, rolul băcanului arab, înzestrat cu o răbdare infinită și cu o înțelepciune rară. „După părerea tuturor, domnul Ibrahim era un înţelept. Ceea ce se datora fără îndoială faptului că de mai bine de patruzeci de ani domnul Ibrahim era «arabul de pe uliţa evreiască». Faptului că zîmbea mult şi vorbea puţin. Că părea să fi scăpat cu desăvîrşire de sub imperiul agitaţiei continue a muritorilor de rînd, a muritorilor parizieni mai cu seamă, întotdeauna nemişcat pe taburetul său de lemn de parcă ar fi fost o cracă altoită acolo, nedîndu-şi niciodată osteneala, ca alţi negustori, să rînduiască ba un articol, ba altul pe raft, de ochii clientului, pentru ca apoi să dispară între miezul nopţii şi opt dimineaţa doar el ştia unde”.

El devine tatăl spiritual al lui Moise, știe să fie alături de el cu subtilitate, nelăsînd nici o clipă impresia că intervine abrupt în luarea deciziilor sau că îi impune să facă ceva. „Cînd îi ziceam «tată» domnului Ibrahim rîdea inima-n mine, o simţeam cum se umflă de bucurie, viitorul îmi apărea în culorile cele mai strălucitoare”.

În contrast cu personajul lui Marian Râlea, Claudiu Bleonț joacă rolul unui tată irascibil, nervos, zgîrcit (bifînd tiparul evreului avar), care nu reușește să se deschidă către fiul său, deplîngînd mereu moartea celuilalt copil, care era, după spusele lui, perfect. Astfel, Moise – sau Momo – trebuie să se lupte cu un ideal intangibil, descurajat știind că orice ar face, tot nu va putea să își mulțumească tatăl, și mereu neîmpăcat la gîndul că fusese părăsit de mamă (Lia Bugnar).

Domnul Ibrahim și florile din Coran este o călătorie inițiatică, un bildungsroman în care personajul principal învață că în viață poți obține infinit mai mult cu un zîmbet (chiar dacă simte că ar vrea să plîngă) – de aici și strategia lui „Pac, un zîmbet” –, că moartea nu înseamnă dispariție, ci reintegrare în necuprins. De la curiozitatea față de viața sexuală – ca un gest de independență, la 13 ani sparge pușculița și se duce la curve (Magda Catone, în rolul prostituatei cu experiență care îl inițiază, și Amelia Ursu, în rolul prostituatei dominante) – pînă la curiozitatea cunoașterii de sine, drumul inițiatic pe care îl parcurge Momo îl aduce în stadiul în care simte că este demn de iubirea și aprecierea celorlalți.

12799162_1298140243535461_2521671261364491874_n

În călătoria din Franța pînă în locul dervișilor rotitori, o călătorie cît o viață, în care băcanul Ibrahim îi arată adolescentului evreu pe care, între timp, l-a și înfiat, după ce tatăl său a fost găsit mort, cum să trăiască o călătorie cu toate simțurile, Momo învață să privească viața ca pe o aventură. O aventură din care trebuie să iei tot ce e mai frumos, dar să și transformi momentele neplăcute în învățăminte. Ca un Don Quijote și un Sancho Panza moderni, Ibrahim și Moise călătoresc prin țări mai sărace sau mai bogate, dar întotdeauna în tihnă, fără grabă, nu pe autostradă, ci pe drumuri lăturalnice, mai incomode, dar infinit mai ofertante.

„Eram încîntat să descopăr cît de interesantă devenea lumea odată ce călătoreai în tovărăşia domnului Ibrahim. Cum eu eram crispat la volan şi mă concentram asupra drumului, el îmi descria peisajul, cerul, oraşele, locuitorii. Pălăvrăgeala domnului Ibrahim, vocea lui fragilă ca hîrtia de ţigară, stropul acela de accent, imaginile, exclamaţiile, uimirile urmate de năzdrăvăniile cele mai diabolice vor rămîne totdeauna pentru mine sinonimele drumului ce duce de la Paris la Istanbul. Pot spune că eu n-am văzut Europa, ci doar am auzit-o”.

12809779_1298148253534660_43918690993657783_n

Între Momo și Ibrahim se leagă o prietenie ce trece de orice granițe, de orice diferențe etnice sau religioase. Ibrahim îl învață pe Moise că omul trebuie judecat pentru calitățile lui interioare și nu pentru culoarea pielii sau pentru dumnezeul la care se întoarce. Un excelent mesaj către toleranță, dar care, din păcate, reflectă prea puțin realitățile societății contemporane.

Excelentă scenografia semnată de Maria Miu, o geantă imensă de voiaj, cu mai multe compartimente, care fac trecerea între planul trecutului și cel al prezentului, un simbol absolut al vieții ca o călătorie. O călătorie în urma căreia rămîn inevitabil nostalgiile și tristețile, dar și frumusețea, puterea de a ierta, iubirea și generozitatea.

2 comentarii
  1. AvatarAlida

    Ei bine, o primavara la teatru chiar imi lipsea si nu ma gandisem la asta. Imi exprim curiozitatea cu privire la invatamintele despre toleranta.

    Reply
  2. AvatarSebastian

    Piesa de teatru nu este recomandata copiilor sub 12 ani, lucru care nu este precizat in afisul piesei. Noi ne-am lasat impresionati de prezentarea piesei care vorbeste despre un copil de 11 ani… In piesa apar curve (cuvantul folosit de “copilul” de 11 ani), scene simulate de masochism si cine mai stie ce o mai fi fost dupa ce noi a trebuit sa parasim sala…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *