A XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest s-a încheiat duminică, 3 iunie. Anul acesta ne-am bucurat de un spațiu nou - pavilionul B2 de la Romexpo -, aerisit, generos, care ne-a plăcut tare. Am avut multe, multe, multe noutăți editoriale, pentru toate gusturile și vârstele, au fost la fel de multe lansări de cărți, iar editurile au pregătit tot soiul de surprize pentru cei care le-au vizitat standurile. Și, ca în fiecare an, la finalul târgului avem și topurile celor mai bine vândute volume de la Bookfest. Cine știe, poate vă inspiră lecturi viitoare. :) Citeşte tot articolul
Cautare dupa "audiobook"
Audiție din Nicolae Steinhardt (II) – „Jurnal de autor”
Acum două săptămâni vorbisem despre lecturile cu voce tare făcute de Henriette Yvonne Stahl. Continuu acum acea discuție cu un alt audiobook, Jurnal de autor, care cuprinde 16 tablete radiofonice înregistrate de Nicolae Steinhardt între 1978 și 1984.
În privința „cărților vorbite” s-a scris mult. Există detractori și susținători. De multe ori, au fost văzute fie ca lectură neparticipativă, fie ca recidivă la mijloacele de lectură dintr-un trecut îndepărtat. Citeşte tot articolul
Audiție din Henriette Yvonne Stahl (I) – „Realitatea iluziei”
Realitatea iluziei este unul dintre cele mai recente audiobook-uri ale Editurii Casa Radio. Înregistrările pe bandă magnetică făcute de Henriette Yvonne Stahl sunt un excelent prilej pentru pasionații de istorie literară să exulte. Autoarea înregistrează, între 1965 și 1978, pasaje din volume ca Voica, Mătușa Matilda, Între zi și noapte, Marea bucurie, Fratele meu, omul, Nu mă călca pe umbră, Pontiful și Drum de foc. Citeşte tot articolul
Cărțile Humanitas pot fi citite și pe aplicația de mobil dedicată, prima de pe piața editorială din România
De la începutul anului 2018 cărțile Humanitas și Humanitas Fiction pot fi citite și pe telefoanele mobile. Editura Humanitas a dezvoltat o aplicație dedicată Android și iOS, în care vă așteaptă atât noutăți, cât și titluri rare sau volume epuizate cu care vă puteți reîntâlni. Bestseller-uri, cărți de istorie, literatură, știință, memorialistică, dezvoltare personală și o mare parte din audiobook-urile apărute pe piață în ultimii ani sunt gata de citit din câteva gesturi și la un preț redus cu 40%, lucru permis de formatul electronic. Citeşte tot articolul
Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2017
În urmă cu 4 zile, pe 26 noiembrie 2017, s-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a celui mai mare târg de carte autohton, Gaudeamus. Ca de obicei, au fost peste 300 de expozanți, peste 800 de evenimente (din nou, cei care ați mai citit ce am mai scris de-a lungul timpului despre târguri de carte, știți că opinia mea e că sunt mult prea multe evenimente pe metrul pătrat, în special lansări de cărți, care se „canibalizează” unele pe altele), peste 125.000 de vizitatori (am avut senzația, totuși, că a fost mai aglomerat de atât anul acesta, mai ales în primele două zile, ceea ce m-a bucurat, desigur). Invitatul de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanței Comisiei Europene - o alegere cel puțin stranie, dacă mă întrebați pe mine, dat fiind că „tradiția” e să fie invitată o țară, plus că în program au fost mult prea multe evenimente culinare/financiare/nelegate propriu-zis de domeniul editorial -, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec. Citeşte tot articolul
Editura Casa Radio la Gaudeamus 2017
La cea de-a XXIV-a ediție a Târgului Internațional de carte Gaudeamus – Carte de învățătură, ce va avea loc la Pavilionul Central Romexpo în perioada 22-26 noiembrie, Editura Casa Radio vă invită la spectacolul poeziei. Am pregătit pentru ascultătorii și cititorii noștri noi titluri în colecții consacrate: Fonoteca de Aur. Seria Spectacolul poeziei, Lecturi pe întuneric, Biblioteca de Poezie Românească și Biblioteca Radio. Citeşte tot articolul
Humanitas la Gaudeamus 2017
Peste 1000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, aproape 30 de lansări de carte și audiobook, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, politologi, fotografi și jurnaliști celebri. Citeşte tot articolul
Figura literară a lui Don Juan și un proces just – Don Giovanni în regia lui Andrei Șerban
Cum ne putem explica și, mai ales, cum putem gusta o punere în scenă modernă a unei opere clasice? Cazul concret: Don Giovanni de Mozart în regia lui Andrei Șerban.
Părerile sunt împărțite, dar e imposibil să nu vedem cum balanța înclină (dramatic) de partea detractorilor. Desigur că motive de derută sunt, pornind de la acela că există un cod (al bunului simț?) care face ca operele intrate în canon să fie, așa-zicând, inviolabile. Așa cum este, am spune fără să clipim, și cazul lui Don Giovanni. Și totuși, afirmația e cât se poate de greșită. Da, există ceea ce am putea numi donjuanism, dar să fie oare acesta un mit imobil, fără nuanțe și repuneri în discuție? Bineînțeles că nu. Citeşte tot articolul
„Cartea cuvintelor dispărute”, o expediție lingvistică mai puțin obișnuită
Există cuvinte care dispar și, odată cu ele, dispare o lume întreagă cu care eram familiari. Editura Frontiera le propune cititorilor o carte despre aceste cuvinte pline de miez pe care tindem să le uităm: „Cartea cuvintelor dispărute”, semnată de Mircea Stanciu, autor român la debut, și ilustrată de Maria Brudașcă, bine cunoscută ilustratoare și artist vizual. Citeşte tot articolul
Novelas ejemplares sau „Sânii verzi”, de Florin Iaru
După Fraier de București și Povestiri cu final schimbat, niște mici bijuterii ale genului, ultimul volum de proză scurtă semnat de Florin Iaru, Sânii verzi, este exemplar din toate punctele de vedere: teoretic, stilistic, ideatic. Citeşte tot articolul
Un nou Eminescu apăru
Proza contemporană oferă nu numai o diversitate de tendințe, dar și o serie de valori aflate în mișcare. Prin urmare, o cartografiere reprezintă un gest de reală dificultate. Este cu atât mai greu cu cât principiul valoric ar trebui să prevaleze, iar nu cel cantitativ, care se limitează la înregistrarea unor tendințe. Fie ele formale sau mentalitare. Uneori, însă, înregistrarea de tendințe literare devine metodă de lucru. E cazul lui Franco Moretti care, în Grafice, hărți, arbori (1), analizează evoluția romanului ca gen literar. Modelul teoretic configurat de Moretti e fertil, și, dincolo de negocierile de verdict, el ar putea da rezultate interesante în spațiul românesc. Citeşte tot articolul
Un nou val în fotografie: Mihai Barabancea și „Sărutul”, un album extra-ordinar
Mihai Barabancea a încercat vreo trei-patru facultăți înainte de a ajunge la secția de Foto-Video de la Universitatea Națională de Arte București, unde a rămas și a fost și bursier. Crede că acolo îi era menit să ajungă. La sfârșitul primului an de facultate, și-a pus cap la cap un mic volum (dummy), pentru a ține o evidență a fotografiilor pe care le făcuse, pentru a avea tot ceea ce lucrase în anul respectiv. Cărticica a fost văzută de Nicu Ilfoveanu - artist vizual și autor de albume de fotografie -, căruia i s-a părut bună și care l-a îndemnat să lucreze împreună la un nou proiect. Anul următor, a aplicat la una dintre sesiunile de finanțări ale Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), fără succes însă. Totuși, acest lucru nu l-a descurajat. A aplicat din nou în 2014 și de data aceasta a primit finanțare. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Ciprian Măceșaru: „Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”
Pe Ciprian Măceșaru a trebuit să îl „curtez” un pic până mi-a acceptat invitația de a participa la rubrica „Bibliotecă de scriitor”. În cele din urmă, reținerile s-au risipit după ce ne-am întâlnit întâmplător într-un anticariat din Centrul Vechi, unde am stat de vorbă despre cărțile preferate. Și uite-așa am ajuns acasă la Ciprian, unde am dat peste o bibliotecă imensă, cu mii de volume puse pe două rânduri, pentru că deja nu mai este loc pentru tot ce s-a adunat de-a lungul timpului. Citeşte tot articolul