Nu se putea să treacă vara fără o listă de recomandări, că poate plecați și, doamne ferește!, nu știți ce cărți să puneți în bagaj. Și chiar dacă nu plecați, poate aveți chef de ceva ușor sau ceva profund sau ceva ce ați tot amânat și nu știți ce să mai citiți. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "folclor"
Roman de teren sau jurnal autoficțional? – despre „Soldații”, de Adrian Schiop
M-a interesat doctoratul lui Adrian Schiop despre manele încă de prin 2010-2012, când își făcea cercetarea de teren în Ferentari. Țin minte că se pregătea să meargă într-un stagiu de mobilitate la Universitatea din Napoli, când și-a luat răgazul să-mi traseze pe scurt, la o bere, paralela între, pe de o parte, showbizul neo-canțonetei napolitane și legăturile cu Camorra și, pe de altă parte, manelism și lumea interlopă românească. M-a introdus astfel pieziș în nucleul tezei, care se plasa în zona relațiilor sociale ale „marginalilor”. Atunci am perceput pentru prima dată maneaua ca expresie a unor raporturi de putere de tip medieval (mult înainte ca Dani Mocanu să o spună explicit, aproape teoretizând-o, în cântecele sale). Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Liliana Corobca: „Pentru cărțile astea mi-am luat apartamentul, ca să am unde să le țin”
Pe Liliana Corobca o invitasem mai demult la rubrica Bibliotecă de scriitor, dar întâlnirea s-a amânat câteva luni, pentru că scriitoarea a adus, special pentru interviu, o parte dintre cărțile rămase în biblioteca părinților, aflată dincolo de graniță, în Republica Moldova. Am rămas impresionată de un asemenea efort pentru ca interviul să iasă cât mai bine, iar surprizele plăcute nu s-au oprit aici: autoarea m-a întâmpinat cu o mulțime de bunătăți, printre care plăcinte cu brânză, cozonac cu dulceață de trandafiri și vin făcut de tatăl ei. Citeşte tot articolul
„Cele mai mici proze”, de Doina Ioanid, și „Beatitudine (eseu politic)”, de Cosmina Moroșan – fragmente
„Cele mai mici proze e o carte în care se aude întruna lipa-lipa, târș-târș și se merge mult, chiar și atunci când nu se pleacă, în care se circulă întruna, fie și pe loc. Uneori doar cu gândul, trimis înainte, înapoi, în toate direcțiile, într-un autobuz londonez, într-un aeroport îndepărtat, până pe palier sau până în beci, de unde sunt aduse mușcatele. Este aici o artă poetică, în care umorul ia în stăpânire cea mai adâncă amărăciune a unei lumi periferice, unde nu știi niciodată dacă frunzele sunt afară, dacă se văd pe geam ori s-au mutat deja înăuntru, la fel ca vrăbiile, mușcatele, albinele, loboda sau gladiolele.” Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Radu Pavel Gheo: „Aș recomanda oamenilor să citească literatură română”
Pentru că am ajuns recent la Timișoara, n-am putut pierde ocazia de a-l invita pe Radu Pavel Gheo la rubrica Bibliotecă de scriitor. Până în ultima clipă, n-am știut dacă într-adevăr ne vom întâlni, dar scriitorul mi-a făcut totuși loc în programul său foarte aglomerat. S-ar zice că biblioteca lui e o mică legendă printre cunoscători, căci mulți dintre cei cu care am vorbit în Timișoara mi-au spus că sunt foarte curioși să vadă, măcar în poze, biblioteca lui Gheo. Spre dezamăgirea mea și a lor, i-am prins pe Gheo și pe Alina pe picior de mutare, aflând că multe dintre cărți fuseseră trimise în satul natal al autorului. De altfel, după cum veți citi în interviu, biblioteca lor a tot călătorit prin țară de-a lungul câtorva decenii. Citeşte tot articolul
Florin Dumitrescu: „Reducerea la absurd este calea cea mai abruptă de demonstrație a unei teoreme”
În toamna anului trecut, Editura Nemira lansa colecția de poezie românească „Vorpal”, coordonată de scriitoarea Svetlana Cârstean. Unul dintre primele volume cu care a debutat această colecție a fost „Dodii”, de Florin Dumitrescu, autor cunoscut atât de scriitori, dar și de gruppies ai formațiilor românești. „Că-i poezie de dragoste, că este socială sau poezie pur şi simplu pour les raffinés, tot ce iese din mâna lui Florin Dumitrescu sună, consună, amintindu-ne că muzica şi poezia sunt arte înrudite. Iar faptul că el, textierul Sarmalelor Reci, a ales să includă în acest volum poeme-cântece scrise pentru formaţii muzicale este un gest demonstrativ din aceeaşi direcţie pe care îl salut cu bucurie.”, a scris pe coperta a patra Luminiţa Corneanu.
„Lunea începe sâmbăta” – un nou titlu în seria de autor a Fraților Strugațki la Nemira
5 cărți de la Editura ALL de pus sub brad
Maia Morgenstern alături de scriitorul israelian Yoel Rippel într-un spectacol-eveniment
• Sâmbătă, 26 noiembrie 2016, începând cu ora 19.30, la Teatrul Evreiesc de Stat, în cadrul Festivalului Teatrului Idiș – intrarea este liberă
• De profesie avocat, Yoel Rippel este cunoscut publicului și în ipostazele de umorist, actor de comedie și textier: a scris scenariile unora dintre cele mai reuşite programe ale televiziunii israeliene, emisiuni de mare succes, precum şi scheciuri pentru starurile teatrului comic
• Scriitorului Yoel Rippel i-a fost de curând tradus în limba română volumul „De-abia ieri a fost alaltăieri...”, la Editura Tracus Arte
Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2016 – topurile editurilor
Duminică seara, 20 noiembrie, s-a încheiat cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus. După cinci zile pline, tot ce îmi doresc este să am cât mai mult răgaz să citesc cărțile faine - multe, multe - care au apărut cu ocazia aceasta. Ceea ce, probabil, vă doriți și voi. Citeşte tot articolul
Grupul Editorial ALL la Târgul Internațional Gaudeamus 2016
- O carte-eveniment: Dragă, mă duc la Charlie, de Maryse Wolinski, soția caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatul de la Charlie Hebdo;
- Trei cărți cu trei concepte unice, care conturează din trei unghiuri diferite imaginea României: Culori și tradiții în folclorul românesc, realizată de renumitul ilustrator Devis Grebu; Din Liverpool în Carpați, de Arabella McIntyre-Brown și Stabilit în România, de Nigel Shakespear
- Colecția „Strada Ficțiunii” în haine noi;
- O carte ecranizată cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale: ZULU, de Caryl Férey;
- Șase lansări de carte cu autori din România și din străinătate, alături de invitații lor speciali.