Numele pianistul Dan Mizrahy rămâne, pentru cunoscătorii de muzică clasică, legat de cel al lui George Gershwin. La 9 ani, cu dispensă de vârstă, a fost admis la clasa Aureliei Cionca, din cadrul Academiei de Muzică din București, dar în ’41, din cauza legilor rasiale, a fost nevoit să se refugieze în Palestina. Totuși, printr-o suită de conjuncturi favorabile, a reușit să-și continue studiile la Conservatorul din Ierusalim. Întors, după câțiva ani, în România, va deveni elevul lui Mihail Jora, cu care studiază, pe rând, armonia, formele, orchestrația, contrapunctul și compoziția. Cariera solistică s-a conjugat apoi cu cea didactică, iar numele lui va fi adesea pronunțat în continuarea celui al lui Gershwin. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "franceza"
De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco
În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.
Eseu de Raul Săran
Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu
Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.
Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul
Andrei Gruzsniczki: „Regizorul e undeva între un dirijor și un instalator”
A fost o adevărată plăcere să discut cu regizorul Andrei Gruzsniczki despre cinematografie, literatură și, în special, despre noul lui film (Zavera), care va apărea în toamna acestui an. Citeşte tot articolul
Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat
„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul
Andrei Novac: „Nu există nimic mai constructiv decât neliniștea” (interviu)
Cătălina Bălan, poetă: „Eu știu ce înseamnă să te lupți pentru identitatea ta românească”
SĂ NE CUNOAȘTEM POEȚII. O inițiativă a site-ului nostru: (și mai multe) interviuri cu poeți din vremurile noastre, oameni care trăiesc și scriu printre noi. După Livia Ștefan și Lia Faur, o altă tânără poetă: Cătălina Bălan. Citeşte tot articolul
Rezultatele Concursului Polirom Junior, ediția 2018: un cîștigător și o mențiune specială a juriului
”Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului”, o antologie alcătuită de Claudiu Komartin, la Librăria din Centru
Irina-Roxana Georgescu: „Singurătatea face parte din noi, exuvial” (interviu)
Irina-Roxana Georgescu a publicat volumele Noţiuni elementare (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2018) și Intervalle ouvert (Paris, L’Harmattan, 2017). „Poezia Irinei-Roxana Georgescu este scrisă cu talent postuman – zic şi eu, cu sfiala unei bătrâne asuprite de poezie «până la sânge»”, a scris Angela Marinescu despre acest volum. Să descoperim câte ceva din culisele scrierii acestui volum, cât și despre „singurătatea unisex”.
Lecturi sonore. Prima colecția de audiobook-uri pe vinil
Când am auzit prima dată despre inițiativa celor de la Editura Art de a scoate o nouă colecție de audiobook-uri pe vinil, mi-au venit imediat în minte versurile lui Topîrceanu din Romanța gramofonului: Citeşte tot articolul
Intilnire cu Dan Lungu la Bucuresti si Iasi: lansarea romanului ”Pâlpâiri”
TOPUL CELOR MAI CĂUTATE CĂRȚI ALE GRUPULUI EDITORIAL ART LA GAUDEAMUS 2018
Îndrăgitul scriitor Jón Kalman Stefánsson vine la Timișoara, la aniversarea Librăriei La Două Bufnițe
Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery
Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul