Editura Nemira publică în colecția Babel romanul Scăunele roșii, scris de Edna O’Brien, una dintre cele mai influente scriitoare de limbă engleză și câștigătoare a premiului PEN/ Nabokov Award for Achievement in International Literature în 2018.
Într-o noapte de iarnă, un străin din Balcani ajunge într-un sătuc din Irlanda. Plin de viață, carismatic, jovial, Vladimir Dragan se proclamă un „tămăduitor holistic” și aduce o noutate bine venită în existența monotonă a comunității locale. Fidelma McBride e subjugată de o atracție fatală față de noul venit, cu consecințe teribile atunci când în spatele măștii de bonomie se ascunde legătura lui cu măcelurile sângeroase din fosta Iugoslavie de la începutul anilor 90. Dar protagonista cărții este Fildelma și drumul ei spre mântuire, care începe din Irlanda, trece prin Londra și, finalmente, se termină la Haga. Citeşte tot articolul