Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 13.00, vizitatorii MNLR vor fi așteptați de gazda unei noi ediții a proiectului Scriitori contemporani la muzeu: publicistul, criticul literar și eseistul Paul Cernat, care vă va îndruma prin expoziția noastră de bază din Str. Nicolae Crețulescu 8 și, desigur, prin amintirile literare prilejuite de o asemenea vizită. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "interbelica"
Romanul „America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac, va fi tradus în limba franceză
Romanul America de peste pogrom, semnat de scriitorul ieşean Cătălin Mihuleac, apărut în 2014 la Editura Cartea Românească, va fi publicat în toamna anului 2018 de editura elveţiană Noir sur Blanc. America de peste pogrom va mai apărea şi în limba germană, în primăvara anului viitor, la editura austriacă Paul Zsolnay. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Liliana Corobca: „Pentru cărțile astea mi-am luat apartamentul, ca să am unde să le țin”
Pe Liliana Corobca o invitasem mai demult la rubrica Bibliotecă de scriitor, dar întâlnirea s-a amânat câteva luni, pentru că scriitoarea a adus, special pentru interviu, o parte dintre cărțile rămase în biblioteca părinților, aflată dincolo de graniță, în Republica Moldova. Am rămas impresionată de un asemenea efort pentru ca interviul să iasă cât mai bine, iar surprizele plăcute nu s-au oprit aici: autoarea m-a întâmpinat cu o mulțime de bunătăți, printre care plăcinte cu brânză, cozonac cu dulceață de trandafiri și vin făcut de tatăl ei. Citeşte tot articolul
Editura Vellant la Bookfest 2017
Editura Vellant vă aşteaptă la Târgul de carte Bookfest, în Pavilionul C1, stand A11, între 24 și 28 mai, cu titluri noi, reduceri de 25% şi recomandări de cadouri pentru ziua de 1 Iunie și de lectură pentru vacanța de vară. Cele mai noi apariţii Vellant includ: Citeşte tot articolul
„«Îi urăsc, mă!»: O antologie a pamfletului: De la cronicarii munteni la Pamfil Şeicaru”, de Magda Răduţă (ed.) – fragment
În lunga sa istorie, începând cu satirele antice şi cu oratoria de tribună, pamfletul e, covârşitor, un discurs social al înfruntării: o probă a actualităţii, un denunţ al relei alcătuiri din lumea prezentului, un protest direct, public şi vehement. E născut din indignarea în faţa nedreptăţilor şi nu se dă înapoi de la nimic, riscând totul ca să le demaşte. Singur martor, şi încă neputincios, al iremediabilului dezastru, pamfletarul nu poate fi altfel decât atroce şi spumegat. El stă singur în „colţul adevărului“, neascultat de nimeni, şi cu atât mai vehement cu cât dezastrul e mai întins.
Magda Răduţă Citeşte tot articolul
Editura Corint la cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest – noutăți și evenimente
Editura Corint va încheia primăvara cu prezența la a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ce va avea loc în perioada 24-28 mai în pavilionul C1. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Radu Pavel Gheo: „Aș recomanda oamenilor să citească literatură română”
Pentru că am ajuns recent la Timișoara, n-am putut pierde ocazia de a-l invita pe Radu Pavel Gheo la rubrica Bibliotecă de scriitor. Până în ultima clipă, n-am știut dacă într-adevăr ne vom întâlni, dar scriitorul mi-a făcut totuși loc în programul său foarte aglomerat. S-ar zice că biblioteca lui e o mică legendă printre cunoscători, căci mulți dintre cei cu care am vorbit în Timișoara mi-au spus că sunt foarte curioși să vadă, măcar în poze, biblioteca lui Gheo. Spre dezamăgirea mea și a lor, i-am prins pe Gheo și pe Alina pe picior de mutare, aflând că multe dintre cărți fuseseră trimise în satul natal al autorului. De altfel, după cum veți citi în interviu, biblioteca lor a tot călătorit prin țară de-a lungul câtorva decenii. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Vlad Zografi: „Nicoară Potcoavă mi-a întunecat un an din copilărie”
Pe Vlad Zografi l-am ascultat la diferite evenimente literare, unde mi-a făcut de fiecare dată o impresie puternică prin felul său de a vorbi. La Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB), ediția a 9-a, venisem pregătită să îl invit la rubrica Bibliotecă de scriitor, dar, până să trec la fapte, l-am auzit declarând în fața publicului că nu îi plac fotografiile. Parcă îmi citise gândurile. M-am dezumflat și am renunțat să-l mai abordez, însă peste câteva luni mi-am luat inima în dinți și i-am scris un e-mail, pe trei sferturi convinsă că voi fi refuzată. Ca pentru a mă surprinde din nou, Vlad Zografi mi-a acceptat invitația. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Adina Popescu: „Mi-e dor de biblioteca părinților și de sentimentul de siguranță pe care mi-l transmitea”
Prima mea întâlnire cu scriitoarea Adina Popescu a fost în paginile cărții sale semi-autobiografice, Povestiri de pe Calea Moșilor, unde m-a încântat prin stilul ei natural și plin de umor. Despre Adina mai știam că este jurnalistă la Dilema Veche, iar la întâlnirea noastră pentru rubrica Bibliotecă de scriitor am aflat că a regizat și două filme documentare - Copiii Uraniului și Anul dragonului - și că este coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, unde copiii creativi pot publica texte și cronici de carte. Citeşte tot articolul
O nouă ediţie a romanului „Cartea şoaptelor”, de Varujan Vosganian, în limba germană
Romanul Cartea șoaptelor (Buch des Flusterns) a apărut în limba germană, traducere semnată de Ernest Wichner, în toamna anului 2013 la editura vieneză Paul Zsolnay, una dintre editurile de mare tradiție din spațiul de limbă germană. Prin publicarea romanului, editura Paul Zsolnay, care fusese, în perioada interbelică, editoarea scrierilor cunoscutului scriitor expresionist german Franz Werfel, voia să marcheze împlinirea a optzeci de ani de la apariția celebrului roman Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh, socotind Cartea șoaptelor o a doua epopee a genocidului armean, pe măsura capodoperei lui Franz Werfel. Citeşte tot articolul
„America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac, va fi tradus în limba germană
Romanul America de peste pogrom, semnat de scriitorul ieşean Cătălin Mihuleac, apărut în 2014 la Editura Cartea Românească, va fi publicat în primăvara anului 2018 la editura austriacă Paul Zsolnay. Citeşte tot articolul
Ion Ghica 200 de ani – lansare de carte vineri la Cărturești Verona
Bibliotecă de scriitor – Vasile Ernu: „Nu fetișizez cartea ca obiect. Mă interesează povestea, ideea”
„Cartea există ca să (re)nască o lume” – Interviu cu Emilian Galaicu-Păun
Un roman despre iluzia marilor prietenii: „O fecioară nesăbuită”, de Ida Simons
„O fecioară nesăbuită este echivalentul olandez al lui Stoner, un mare roman al literaturii universale. Din discreţia stilistică a Idei Simons se naşte un umor de cele mai multe ori blînd, dar care se transformă uneori într-o muşcătoare ironie.” (De Morgen) Citeşte tot articolul