Scriitorul Adrian Mihălțianu se numără printre cei 14 finaliști din toată lumea la concursul de proiecte globale „A New Shape”, organizat de fundația Global Challenges, înființată de un miliardar de origine maghiară din Suedia: László Szombatfalvy Premiul este de 5 milioane de dolari, iar proiectul lui Adrian Mihălțianu a fost selectat din 2700 de proiecte primite din 122 de țări. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "scriitor"
Alegerile din Uniunea Scriitorilor: o campanie „furtunoasă” sau „curat murdară”?
Pentru prima dată în perioada post-decembristă, poate chiar în întreaga existență a Uniunii Scriitorilor, campania electorală internă și alegerile propriu-zise au ajuns în atenția publicului larg prin confruntările frecvente dintre principalul candidat anti-sistem, Dan Lungu, și actualul președinte, Nicolae Manolescu, ce candidează pentru al patrulea mandat consecutiv. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Svetlana Cârstean: „Cărțile mi-au fost foarte familiare, a fost o intimitate fără prea multe introduceri”
Pe Svetlana Cârstean am îndrăgit-o, de la distanță, la Nocturnele de poezie organizate de ARCEN pe clădirea Magheru One (dacă n-ați fost și se mai țin anul ăsta, vă îndemn să mergeți – atmosfera este extraordinară). Aș putea spune că Svetlana a fost cea care m-a apropiat din nou de poezie: am ascultat-o citind din Trado și Gravitație, i-am cumpărat cărțile și am parcurs din când în când câte un poem, cu toate că n-am ajuns să devorez poezie pe pâine, așa cum face ea. În martie, am avut ocazia să discutăm pe îndelete, după ce Svetlana Cârstean mi-a acceptat invitația la rubrica Bibliotecă de scriitor. Citeşte tot articolul
5 scriitori britanici şi o editoare londoneză stilizează traduceri în limba engleză din proza scurtă a tinerilor scriitori români. “Lidia Vianu’s Students Translate”, ediția a III-a / 16-21 aprilie 2018
În perioada 16-21 aprilie, la București are loc cea de a III-a ediție a Masterclass-ului de traducere literară: Lidia Vianu’s Students Translate. De această dată, în centrul atenției se află proza scurtă contemporană din România. Cinci scriitori britanici, însoțiți de o editoare londoneză, vor sosi la București pentru a lucra împreună cu studenții de la Universitatea din București, dar și de la alte universități din țară, pe traduceri din scrierile unor prozatori precum: Dan Lungu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lavinia Branişte, Marius Chivu sau Radu Paraschivescu. Citeşte tot articolul
Pentru copii. Ateliere gratuite de lectură cu scriitori co-finanţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN)
Timp de trei luni, o autoare britanică şi 10 scriitori contemporani români vor citi copiilor în deschiderea atelierelor de lectură smARTkid, destinate categoriei de vârstă 6 - 12 ani.
Proiectul „10 scriitori contemporani citesc pentru copii”, iniţiat și implementat de Asociația 7 ARTE, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Român (AFCN) se află la a doua ediţie, cu startul în 14 aprilie.
În fiecare sâmbătă, între 14 aprilie și 16 iunie, de la ora 11.30, 10 scriitori contemporani vor citi copiilor și vor participa alături de cei mici la activități care să le stârnească dragostea față de lectură și de cărți. Inedită este prezenţa în România, în calitate de invitat internaţional, a autoarei britanice Claire Barker.
Atelierele cu scriitori vor avea loc în fiecare sâmbătă, în librăria Librarium din incinta Teatrului Naţional Bucureşti. Citeşte tot articolul
Interviu cu scriitorul Vasile Ernu: „Am sunat-o pe mama să-mi spună exact reţeta. Ştiu reţeta secretă. Mori. Dar mori de plăcere”
Lui Vasile Ernu i-am luat primul interviu acum mulți ani, în Time Out, tocmai debutase cu Născut în URSS, care-mi plăcuse mult, și am simțit nevoia să-l întreb despre una-alta, bănuiesc eu cam despre ce, dar, ca să fiu sinceră până la capăt, nu-mi aduc aminte precis cum sunau întrebările. Au trecut zece ani de-atunci, l-am urmărit constant și în cărți (Ultimii eretici ai imperiului, Polirom, 2009; Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom, 2010; Intelighenția rusă azi, Cartier, 2012; Sunt un om de stânga, Cartier, 2013; Sectanții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2015; Intelighenția basarabeană azi. Interviuri, discuții, polemici despre Barabia de ieri și de azi, Cartier, 2016; Bandiții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2016), și în aparițiile publice (fie ele conferințe sau postări pe Facebook), dar de întrebat n-am mai îndrăznit să-l mai întreb nimic. Până într-o zi, când, văzând – pe Facebook – ce vrăji culinare a mai făcut, mi-am zis că e musai să vorbim despre mâncare. Fiindcă mâncarea nu e doar ce pui pe masă, ci atmosfera care se creează în jurul bucatelor, plăcerea și bucuria comuniunii. Și un basarabean știe cum stă treaba cu ospățul, dovadă că peste Prut se zice încă – și e foarte frumos – „a merge în ospeție”. Între timp, măritându-mă cu un basarabean, am aflat și eu ce-nseamnă să stai minimum cinci ore la masă (o masă plină ochi cu de toate, pe modelul à la française) și să vorbești câte-n lună și în stele, fără să te plictisești vreodată. Scriitorul Vasile Ernu ne povestește, și o face cu farmecu-i caracteristic, ce înseamnă pentru el masa, ce-l definește gastronomic și care-i mâncarea copilăriei lui. Și multe altele, o să vedeți. Poftă bună... la lectură! Citeşte tot articolul
John David Anderson, scriitorul cu suflet de copil
Recunoaște că are suflet de copil, iubește ciocolata și drumețiile și este posesorul unei impresionante colecții Lego. Crede cu tărie în puterea literaturii de a rezolva problemele lumii și este convins că viețile tinerilor sunt îmbogățite prin lectură. Cărțile îi pot ajuta pe cei mai mici să caute răspunsuri la marile întrebări, iar uneori pot face aceasta distrându-se și râzând cu gura până la urechi. Deși pare descrierea unui personaj, ne referim la o persoană cât se poate de reală - John David Anderson, îndrăgit autor american de cărți pentru copii și autorul celui mai bun roman pentru copii al anului 2016 – Ultima zi a domnișoarei Bixby, publicat în colecția Literati de la Pandora M, parte a Grupului editorial TREI. Ocupând primul loc în topul School Library Journal, recomandată de editorii New York Times și considerată cea mai bună carte pentru copii a anului 2016 de Publisher's Weekly, Ultima zi a domnișoarei Bixby propune micilor cititori o formulă narativă irezistibilă. Citeşte tot articolul
Invitație pentru scriitorii români: „Capsula timpului” la Bojdeuca Ion Creangă
Muzeul Național al Literaturii Române Iași lansează o invitație neconvențională scriitorilor români pentru a marca aniversarea Centenarului primului muzeu literar din România, Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), inaugurat în data de 15 aprilie 1918. Citeşte tot articolul
Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, invitat la Seriile Literary Arts Reading 2018 din SUA
Luni, 12 martie, de la ora 17:00, la Chapman University din California, Statele Unite ale Americii, în cadrul unei noi ediţii a Seriilor Literary Arts Reading, scriitorul Lucian Dan Teodorovici este invitat să vorbească studenţilor şi celor pasionaţi de literatură despre „cuvîntul scris” şi despre cei ce-l scriu. Evenimentul se va desfăşura sub egida John Fowles Center for Creative Writing şi este deschis publicului larg. Citeşte tot articolul
Secrete scriitoricești cu Monica Ramirez și Oana Arion
Vrei să scrii acea poveste pe care o creionezi în minte de atâta vreme? Îți lipsește curajul de a așterne pe hârtie acea bucățică de suflet? Crezi că talentul nu este suficient? Monica Ramirez și Oana Arion îți vor răspunde la aceste întrebări, ție, om frumos, împărtășindu-ți din secretele, emoțiile, bucuriile și, de ce nu, dezamăgirile pe care le poate experimenta un autor. Vă așteptăm cu drag la Librãria Mihail Sadoveanu, marți, 6 martie 2018, ora 17.30 și Monica Ramirez și Oana Arion îți vor dezvălui secretele lor scriitoricești!
Anchetă: 5 scriitori despre fluctuații ale genului
Primăvara vine cu întrebări care nu au gen, nici ierarhii, nici perspective unilaterale. Întrebați dacă „A existat vreo tendință de a scrie dintr-o perspectivă diferită, de a vă juca cu fluctuații ale genului? Cum vă simțiți când scrieți din perspectiva sexului opus, aveți o altfel de libertate?”, cinci scriitori - Dagmar Dusil, Angela Baciu, Cătălina Florina Florescu, Emilian Pal și George Ștefan-Niță - au răspuns la această provocare după cum veți vedea în rândurile de mai jos.
Lecturi de Drogobete. 30 scriitori/poeţi
Moderator: Cosmin Perţa Prezentare și lecturi libere din antologiile publicate de Editura Paralela 45 Tu, înainte de toate - O antologie a poeziei contemporane de dragoste Citeşte tot articolul
Ultimul Vonnegut: „Un om fără de țară”, cu desenele originale ale scriitorului
Nu știm dacă Vonnegut și-a propus să facă din A Man Without a Country (subintitulat A Memoir of Life in George W. Bush’s America, păcat că editorul român a ales să omită acest detaliu, altfel, destul de important) testamentul său literar. Citindu-i cărțile anterioare și remarcând umorul foarte special, care a devenit un fel de marcă înregistrată Vonnegut, cred că mai curând nu. Nu era genul sentimental - cel puțin, nu în sensul clasic al cuvântului - și nici nu agrea clișeele decât, cel mult, ca ținte în care să-și arunce bine ticluitele sale săgeți ironice. Un om fără de țară a apărut în 2005, când marele prozator american avea 82 de ani, cu doi ani înainte ca el să se mute într-o lume (cu siguranță) mai bună; în 2008, a fost tradusă și în limba română, la Editura Rao, editorul păstrând – din fericire! – desenele originale semnate de autor. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Anamaria Smigelschi: „Chestia cu cartea a fost în același timp și o joacă, și o pasiune, și o profesie, și un miracol”
Energică și mucalită, non-conformistă și foarte directă, Anamaria Smigelschi este o personalitate aparte, care se revelează pe de-a-ntregul în cărțile sale de memorii, scrise cu vervă și umor. Am întâlnit-o prima oară acum trei ani, mai întâi în paginile cărții Gustul, mirosul și amintirea, apoi în carne și oase, dar iată că abia acum i-am făcut o vizită pentru rubrica Bibliotecă de scriitor. Citeşte tot articolul
Fanbook Scriitori Contemporani – Răzvan Exarhu
Duminică, 21 ianuarie, Răzvan Exarhu este invitatul clubului nostru de lectură pentru adolescenți Fanbook. Începem la 11.30, cu un schimb de păreri despre cartea Fericirea e un ac de sigurantă, moderat, ca de obicei, de criticul literar Cosmin Ciotloș. La 12.30 intrăm, cu toate întrebările la care ne putem gândi, în discuția cu Răzvan Exarhu. Intrarea este liberă. Vă așteptăm. Citeşte tot articolul