Seria evenimentelor organizate la Standul Institutului Cultural Român (ICR) va începe mâine, 14 martie, odată cu deschiderea oficială a celei de-a 39-a ediţii a Salonului Cărţii de la Paris (15-18 martie, Porte de Versailles). Pe lângă cele peste 20 de lansări de carte, ICR va găzdui dezbateri despre traduceri şi corespondenţa dintre arte vizuale şi literatură, alături de autori recunoscuți internațional, printre care Gabriela Adameșteanu, George Banu, Ioana Pârvulescu, Matei Vișniec și Adriana Babeți. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "traduceri"
ICR, prezent cu dezbateri şi lansări la Salonul Cărţii de la Paris
România va fi prezentă la ediţia din acest an la Livre Paris/ Salonul Cărţii de la Paris, în perioada 15-18 martie 2019, cu o serie de evenimente organizate la standul Institutului Cultural Român. Sloganul sub care se vor desfăşura proiectele propuse de ICR este „2019 - L’année de la Roumanie en Europe / Anul României în Europa”. Citeşte tot articolul
Robinson și crearea de lumi posibile
În acest eseu, pornind de la textul lui Michel Tournier Vineri sau limburile Pacificului, respectiv de la piesa de teatru a lui Gellu Naum Insula, voi încerca să identific mecanismele de conturare a unor lumi posibile. Astfel, demersul analitic va viza recunoașterea elementelor care determină crearea de lumi posibile.
Eseu de Emilia Merce Citeşte tot articolul
Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat
„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul
Radicalismele amfibii – „Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice”, de Paul Cernat
Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice, cel mai recent volum semnat de Paul Cernat, îmbină la perfecție acribia istoricului literar cu jovialitatea cronicarului de întâmpinare. Sigur că, într-o oarecare măsură, se simt ecouri din Avangarda românească și complexul periferiei. Primul „val” , volumul din 2007 al lui Paul Cernat, însă aceste ecouri țin mai degrabă de eșafodajul istoric și nu de miza critică a volumului, cu totul alta acum decât în precedentul studiu. După cum o spune și autorul în Cuvânt introductiv, volumul acesta nu panoramează avangarda istorică de la noi și nici nu se vrea a fi o analiză la rece a modernismului literar și cultural. Altfel spus, nu e o lucrare de sinteză. Este, în schimb, o excelentă demonstrație a caracterului amfibiu pe care literatura de avangardă o are. De aici și titlul pascalian. Citeşte tot articolul
Drumurile noastre toate – Raluca Nagy, „Un cal într-o mare de lebede”
Am semnalat deja, în această rubrică, o promoție întreagă de prozatori proveniți din breasla antropologilor; și, corespunzând biunivoc, o serie de jurnale de teren care au generat, într-un fel sau altul, romane autoficționale. Seria continuă, iată, cu un new entry care merită aplauze din plin. Citeşte tot articolul
10 cărți de citit în decembrie 2018
Iată-ne ajunși și în decembrie, a mai trecut un an de lecturi (apropo, cum stați cu Goodreads Challenge?) și un nou Gaudeamus. Vedetele târgului de anul ăsta mie mi s-au părut a fi cărțile pentru copii, care sunt din ce în ce mai multe, mai diverse și mai frumoase. Citeşte tot articolul
Noiembrie – luna Ferrante în România
Rețeaua berlineză TRADUKI serbează la București cei 10 ani de la fondare
audioART lansează zece audiobook-uri pe vinil // Luni, 26 nov., Club Control
Bibliotecă de scriitor – Nora Iuga: „Nu e nevoie să ai casa plină de cărți pentru a-ți face o cultură solidă”
Am ajuns acasă la Nora Iuga cu un buchet de narcise galbene, pentru a afla chiar din prag că aceasta este culoarea ei preferată. Mă pregătisem pentru o întâlnire scurtă, căci, la cei 86 de ani împliniți, mă așteptam ca scriitoarea să obosească destul de repede. Da’ de unde! După cinci ore de discuții și fotografii, eu mă simțeam deja epuizată, dar Nora Iuga nu dădea semne că ar fi obosit – mereu se mai găsea ceva de povestit, o amintire care ieșea la suprafață, un subiect pe care nu-l abordasem. M-au uimit memoria, luciditatea și energia de care dă dovadă, dar și căldura, sinceritatea și interesul cu care își tratează interlocutorii. M-am despărțit de Nora cu părere de rău, căci e practic imposibil să n-o îndrăgești pe scriitoare după câteva ore petrecute în compania ei. Citeşte tot articolul