Cautare dupa "Paul Auster"
Julien Britnic – “În mixul meu, cartea devine o operă căreia îți vine să-i dai Like”
Ana Maria Sandu: La ce ne ajută dacă ne luăm prea în serios? (interviu)
O vară fără bărbaţi – (Ei, nu chiar “fără”) – Siri Hustvedt
Mia, o poetă trecută de 50 de ani, povesteşte cum soţul ei, Boris, neurolog renumit, o anunţă, după 30 de ani de căsnicie, că are nevoie de o „pauză”. Echilibrul psihic al Miei se spulberă şi femeia se internează la secţia de psihiatrie, unde rămâne pentru câteva luni. Apoi, la începutul verii, se întoarce în oraşul ei natal. Citeşte tot articolul
Veronica Niculescu: “Eu cred în individ şi în individual – şi nu doar în privinţa literaturii”.
Cîteva dezamăgiri, plus două vorbe despre criza de timp
Cărţile să fie serioase, dar şi uşoare :)
Interviu cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici: “Mă simt epuizat atunci cînd celelalte munci nu-mi permit să scriu”
De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco
În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.
Eseu de Raul Săran