Man Booker este un premiu literar care se acordă anual celui mai bun roman de limbă engleză scris într-una dintre ţările din Commonwealth, plus Irlanda şi Zimbabwe.

Din 1969, de când există, a fost acordat de patru ori unor cetăţeni indieni; se întâmplă ca aceştia patru să se numere printre autorii mei preferaţi, iar aceste romane (într-adevăr meritorii) să fie motivele pentru care i-am citit şi în continuare.

Să o luam în ordine invers cronologică.

Aravind Adiga (2008)

Aravind Adiga a scris trei cărţi, toate bune. Pentru prima, Tigrul Alb, a primit premiul Booker; este un roman epistolar şi biografic, în care antreprenorul şi gânditorul supranumit Tigrul Alb îi scrie Primului Ministru al Chinei, povestindu-i cu lux de amănunte viaţa sa, de când era un mic indian rupt în coate, căruia îi era frică să înoate peste iaz până la Fortul negru, care lucra spărgând cărbuni şi aducând tăvile cu ceai şi samosa unsuroase într-o ceainarie dintr-un sat din nordul Indiei, şi până la fenomenalul noroc de a ajunge şoferul personal al unui antreprenor din Delhi. În tot acest timp reuşind să se păstreze „an intelligent, honest, vivacious fellow in this crowd of thugs and idiots. In any jungle, what is the rarest of animals—the creature that comes along only once in a generation? […] The white tiger.

Nu am să insist mai mult despre Tigrul Alb, puteţi citi aici o analiză mult mai detaliată a cărţii.

A doua, Între asasinate / Between the Assassinations (cel al Indirei Gandhi din 84 şi cel al fiului său, Rajiv, în 91), este o colecţie de nuvele despre diverse personaje pe care le poţi întâlni în India, la tot pasul. Sunt întâmplări din Kittur, un orăşel din sud-vestul Indiei, aparent fără legătură una cu cealaltă, dar care trebuie citite ca parte dintr-un întreg. Foarte reuşită şi această colecţie, iar tablourile personajelor sunt pictate cu foarte multă îndemânare şi spirit de observaţie.

Al treilea roman ar fi meritat şi el premiat. Ultimul om din turn / Last Man In Tower mută acţiunea din micul oraşel al nuvelelor în haosul urban şi imobiliar din Mumbai, unde demolarea unei clădiri vechi înseamnă pentru locatari să le pună vreun zeu mâna în cap, pentru că vor primi o compensare grasă pentru deranj… mai puţin pentru ultimul om din turn, care nu vrea să se mute, refuzându-le tuturor vecinilor fericirea. Şi aşa începe războiul.

Kiran Desai (2006)

Tot vorbeam acum câteva zile despre moştenirea talentului literar al părinţilor de către copii, autoarea Kiran Desai este fiica nu mai puţin cunoscutei şi apreciatei Anita Desai.

Plecată de acasă, din India, de copil, Kiran ştie probabil multe lucruri despre tărâmuri pierdute (cum ne sugerează traducerea în limba română a titlului Moştenitoarea tărâmului pierdut) şi despre moşteniri ale nimicului, sau ale lucrurilor pierdute (titlul in original este The Inheritance of Loss).

Pe tot parcursul tristei poveşti (cu atât mai triste cu cât stilul autoarei nu este deloc lipsit de ironie şi umor, contrastând cu evenimentele), personajele pierd tot timpul câte ceva – religia, ca în cazul indiencei crecute la mânăstirea catolică, civilizaţia, ca în cazul judecătorului reîntors din Marea Britanie în India, din raiul bună creşterii şi curăţeniei în mizeria colorată şi nedumerită a Indiei.

Bucatarul bătrân îşi pierde fiul, iar fiul îşi pierde tatăl când reuşeşte în sfârşit să emigreze în America, tărâmul gâştelor cu ouă de aur, pomul lăudat care îl va lăsa cu sacul gol, demoralizat, de-indizat, rezervându-i hindusului vegetarian fabulosul destin de a prăji carne de vacă într-un fast food din New York.

Tare frumoasă şi bine scrisă cartea, lucru care teface să te întrebi de ce Kiran n-a mai scris de atunci nimic? Singura carte pe care a mai publicat-o a precedat-o pe aceasta şi a fost şi ea primită cu destul succes – Zarvă în livada de guave, 1998.

Nu putem decât spera că viaţa alături de Orhan Pamuk (cu care are de doi ani o relaţie) o va motiva să se apuce din nou de scris.

Arundhati Roy (1997)

The God of Small Things este prima carte a scriitoarei indiene Arundhati Roy, iar in anul publicării a fost desemnată unul dintre cele mai bune romane ale anului, dată spre traducere în 18 ţări la doar o lună de la publicare.

India povestită aici pare la prima vedere detaşată de timp – motiv pentru care cronologia romanului nu respectă canoanele curgerii timpului de la trecut la viitor. Personajele par să trăiască într-o mică lume – un orăşel din Kerala, sudul extrem – ferită de prea multă civilizaţie, în care lumea se aude înfundat, ca într-o casă bătrânească vara, când storurile sunt trase şi arşiţa de afară abia dacă pătrunde înăuntru.

Cartea este fascinantă atât pentru povestea ciudatelor ei personaje – o mătuşă, fată bătrână, minionă şi care îşi trăieşte viaţa înapoi, din amintirile tinereţii furate, doi gemeni, mama lor şi povestea ei de dragoste interzisă – cât mai ales pentru stilul neobişnuit al naraţiunii. Autoarea ignoră total timpul şi te lasă greu să ghiceşti cronologia. De cele mai multe ori perspectiva este cea a copiilor – aparent naivă, cu jocuri de cuvinte (citită în engleză este un deliciu lingvistic), cu nedumeriri şi descoperiri copilăreşti.

În profunzime, romanul se va dovedi mai tumultos decât la prima impresie, autoarea fiind de fapt departe de a picta vreo Indie idealizată. De altfel, The God of Small Things este singura carte de lungă ficţiune a autoarei Arundhati Roy; din păcate nu a mai scris de atunci decât eseuri politice şi sociale, devenind o activistă ferventă şi un critic permanent al diverselor probleme politice, teritoriale, religioase şi sociale care agită uriaşa naţie a indienilor. După părerea mea, literatura a suferit o mare pierdere.

Salman Rushdie (1981)

Salman Rushdie nu mai are probabil nevoie de prea multă prezentare. Fiind însă autorul meu preferat, ale cărui cărţi încă mă mai încăpăţânez să le cumpăr şi pe hârtie, căzând în patima colecţionarului, am să vă povestesc câte ceva şi despre el.

Dacă îţi place realismul magic, flamboaiant, nestăpânit, pedanteria vocabularului, mitologia, erudiţia deloc ascunsă a autorului, umorul de limbaj, dar şi umorul negru – şi India, pe deasupra, Rushdie ar putea să fie printre autorii tăi preferaţi.

Probabil nu spun nimănui noutăţi. Omul scrie dinainte de a mă fi născut eu (din 1975), şi de atunci a terminat 9 romane, două cărţi pentru copii şi o carte de nuvele, plus o sumă de eseuri şi articole. A venit şi în Romania acum câţiva ani să ne citească din Seducătoarea din Florenţa şi să ne … a-hem… semneze cărţile aduse prevăzător în geantă.


Evident că nu m-am dus cu tot raftul, dar pe “Copii” tot am autograf 🙂

Deşi le-am ronţăit pe toate, unele alunecând mai greu, altele mai uşor, cel mai bun roman mi se pare că rămâne cel pentru care a şi luat premiul Booker în 81, Copiii de la miezul nopţii, al cărui pretext este naşterea unui număr de copii chiar în noaptea dobândirii independenţei Indiei (şi separarea ei de Pakistan), pe 15 august 1947 (şi astăzi zi naţională), copii având toţi diverse calităţi… paranormale le-ar spune unii, magice le-ar spune Rushdie, el insuşi născut in 1947, cu două luni inainte de marele eveniment.

La conferinţa de presă din acea zi a menţionat faptul că – în sfârşit – lucrează la scenariul de film pentru Midnight’s Children cu regizoarea Deepa Mehta, ale cărei filme să vi le puneţi pe lista „to see” dacă nu le-aţi văzut încă. Filmul va fi lansat (hai odată!) in toamna 2012.

 

A fost lung, dar m-am exorcizat. Nu mai auziţi de la mine de autori indieni până la toamnă (când evident că o să compar filmul cu cartea, ce credeaţi?)

Ar fi însă bine să auzim de autori indieni de la voi. Pe cine aţi citit şi v-a plăcut?

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


3 comentarii
  1. Avatarviorica

    Rusdhie se cam desprinde din lot (desi nu mai am asa de mare pasiune la ultimele lui volume…). Si da Zarvă în livada de guave se tine minte.

    Reply
  2. AvatarLUDMILA SHUMILOV

    L-ati uitat pe Amitav Ghosh si romanele sale fresca. Trilogia Ibis si mai ales ultimul roman al acesteia – Un Potop de Foc, impresionanta epopee. Si mai e si Vikas Swarup, autorul Vagabondului Milionar, al celor Sase Suspecti si Ucenica si Maestrul. Toate publicate de Editura Taj.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *