Dintr-un tab se aude Horses, albumul de debut al lui Patti Smith. În alt tab am deschise pozele de un erotism extrem (a se citi porno) și foarte rafinat ale lui Robert Mapplethorpe. Cartea e în stânga laptopului. Scriu, total prinsă în lumea lui Patti și Robert din New York-ul nebun al anilor ’70 cu toate manifestările lui artistice, experimentele și energia fantastică,  în povestea de dragoste ciudată dintre ei, despre Pe când eram doar niște puști, autobiografia lui Patti Smith.

Citește un fragment din cartea Pe când eram doar niște puști.

Cum scrie Patti Smith în Pe când eram doar niște puști

Pe Patti Smith o știți, probabil, datorită muzicii ei. E una dintre precursoarele punk-rock-ului, ascos 11 albume până acum, începând cu Horses în 1975 și terminând cu Banga în 2012, a influențat numeroși artiști și muzica ei este, în sine, bazată pe poezie.

Pe când eram doar niște puști e autobiografică, viața ei văzută prin prisma relației cu Robert Mapplethorpe. Patti, influențată puternic de scriitori rebeli, outsideri, furioși, ca Rimbaud, Genet, Dylan Thomas, Oscar Wilde sau, evident pentru epoca aceea, beatnicii, scrie poetic, ușor emfatic, cald și în același timp intransigent, conștientă de menirea ei artistică și cu o gândire, da, mitică. Așa scrie, așa trăiește, își transfigurează artistic existența, iese din norme, caută și experimentează cu toată intensitatea freneziei, inocenței și cruzimii tinereții.

patti smith

Pentru că de fapt despre asta e vorba în cartea asta, de o puștoaică ce pleacă la 20 de ani în New York, n-are adăpost, n-are nici un ban, nici o idee despre ce va face în afară de cea că destinul ei e unul artistic. Scrie, pictează și citește enorm. În același timp, doarme o perioadă pe străzi, își găsește job-uri mărunte, pentru ca, lucrând într-o librărie, să-l cunoască pe Robert, la fel de tânăr, sărac și idealist ca ea. Iar de aici începe una dintre cele mai frumoase povești de dragoste.

Idealizează? Da, dar cine nu o face? Mai ales la vârsta aia și, apoi, mai ales când ai trăit ce au trăit ei. E o poveste romantică aici, cu doi artiști tineri, foarte săraci, hotărâți să mute munții, care, în final, reușesc s-o facă. Patti este acum un muzician foarte cunoscut și original iar Robert este recunoscut ca unul dintre cei mai mari și mai curajoși fotografi din lume.

Patti Smith si Robert Mapplethorpe

Dragostea dintre Patti Smith și Robert Mapplethorpe și căutările lor artistice

Legătura dintre Patti și Robert are ceva magic. Cei doi puști cresc împreună, legați ombilical prin destinul lor artistic. E povestea căutărilor lor, a descoperii de sine atât ca artiști, cât și ca oameni, a unei forțe aproape supranaturale care-i leagă și-i duce înainte.

Patti și Robert trăiesc în lumea lor paralelă, făcută din lucruri ce capătă o valoare simbolică imensă, se descoperă unul pe altul, își trăiesc dragostea la paroxism, identificându-se unul cu altul, susținându-se necondiționat în arta lor, amândoi cu o conștiință artistică puternică. Amândoi caută autenticul în viață și-n artă, sunt prea tineri și prea altfel pentru a le păsa de convenții (deși ambii, mai ales Robert, vin din familii tradiționale și catolice), au visuri imense și vor să schimbe lumea. Este ceva atât de frumos în toată puritatea lor, în zbuciumul construirii unei identități și în freamătul care-i străbate împreună.

Merg împreună la muzeu și intră doar unul, pentru ca apoi să-i povestească celuilalt. Au bani doar pentru un hotdog, el ia crnea, ea salata. Își fac unul altuia bijuterii totemice. El îi încălzește mâinile când vine de la muncă. Îmbrăcămintea lor e una statement. Lumea lor are figuri dominante, pe lângă scriitorii lui Patti, mai sunt muzicieni ca Bob Dylan sau artiști precum Andy Warhol.

Patti Smith si Robert Mapplethorpe

“Metamorfoza lui era trandafirul lui Genet și înflorirea sa îl răvășise adânc. Și eu voiam să simt mai mult din lume. Dar dorința nu era decât dorul de-a mă întoarce înapoi, acolo unde lumina noastră mută radia din felinare cu abajururi aidoma. Ne-am aventurat afară, departe, precum copiii lui Maeterlinck în căutarea păsării albastre, și am fost prinși în tufișul spinos al noilor experiențe. Robert răspundea ca un frate geamăn iubit.”

patti smith robert mapplethorpe

Dragostea lor nu e una comună. Robert își explorează propria sexualitate și își dă seama că este homosexual (sau, mai precis, bisexual, dar cu preferințe clar gay). Ajunge să se prostitueze o perioadă. Asta nu-l face să o iubească mai puțin pe Patti și nici pe ea să se îndepărteze de el. Legătura lor profundă rămâne, sunt împreună într-un mod ciudat, fiecare aparent pe drumul lui, dar de fapt uniți. Pentru că așa apar Patti și Robert în Pe când eram doar niște puști, două bucăți ale aceluiași întreg interior, oricare ar fi fost experiențele lor exterioare. Un întreg cu conflicte interioare, cu lumină și întuneric, cu demoni proprii, cu suferințe și extaz.

Au relații cu alții, uneori pasagere, alteori serioase, o iau pe drumuri diferite, cunosc altfel succesul. Mereu se întorc însă unul la altul și, în tot ceea ce fac, fiecare se raportează doar la celălalt. Toate fotografiile cu Patti sunt făcute de Robert. Iar portretul pe care ea i-l face în cartea asta e aproape angelic.

 

Poezia și muzica lui Patti Smith

Pentru Patti, tranziția de la poezie și pictură la muzică pare simplă. Se întâmplă. Are performance-uri poetice, intră în cercurile artistice ale New York-ului și ajunge să-și înregistreze propriul album. Nu renunță niciodată la poezie, dacă îi ascultați muzica vedeți că acolo fundamentul e unul liric, de poezie pură, în spiritul poeților pe care-i iubește atât.

Sexualitatea și fotografiile lui Robert Mapplethorpe

(atenție, nsfw, urmează poze explicite)

“Incursiunile lui Robert în lumea sado-masochistă mi se păreau uluitoare și înspăimântătoare. Nu putea să-mi povestească prea multe, pentru că era ceva cu totul în afara universului nostru. (…) Când l-am întrebat de ce făcea asemenea fotografii, mi-a spus că trebuia să le facă cineva și de ce să nu fie el. Avea o poziție privilegiată, putea să vadă acte de sex extrem consensual, iar modelele lui aveau încredere în el. Misiunea lui nu era de a revela, ci de a documenta un aspect al sexualității ca artă, așa cum nu mai făcuse nimeni până atunci.”

Alan Lynes 1979 by Robert Mapplethorpe 1946-1989

Robert experimentează diverse forme artistice, de la pictură, decupaj la instalație, până când ajunge să se definească prin fotografie ca artist. O face dur, dar în același timp minimalist, elegant și rafinat. O fotografiază pe Patti, fotografiază flori și fotografiază sexualitate extremă. Paradoxal? Pentru Robert nu. Dacă vă uitați pe fotografiile lui Robert (pe Bookaholic am ales câteva mai cuminți din seriile cu BDSM, google vă ajută dacă vreți să vedeți mai mult), vedeți că miza lui e de fapt în contrast, în armonie, în alb și negru și, până la urmă, într-o estetică a zonelor tenebroase sofisticată, în același timp obscenă și arătând firescul corpului uman în cele mai neobișnuite ipostaze.

robert-mapplethorpe_bdsm

Robert Mapplethorpe a fost primul fotograf care a adus sexualitatea în forma aceasta (în special BDSM) în galeriile de artă, în muzee, care a ridicat-o la stadiul de artă și care a stârnit controverse uriașe în SUA privind modul în care statul finanțează astfel de mișcări artistice (detalii aici). Tot de la el ne-au rămas fotografii celebre cu Andy Warhol, William Burroughs, Richard Gere sau Arnold Schwartzeneger.

Dacă motorul devenirii artistice a lui Robert a fost Patti, meritul recunoașterii sale ca artist complet îi revine lui Sam Wagstaff, partenerul lui pentru mult timp, un mecena care nu doar îl susținea financiar, fiind foarte bogat, ci și spiritual, ajutându-l să-și găsească individualitatea fără să-l judece, propulsându-l în lumea artistică a New York-ului acelor ani. Relația amoroasă dintre Robert și Sam este descrisă de Patti cu tandrețe, înțelegere și apropiere, ea știind că Sam este exact ce are nevoie Robert pentru a-și împlini visurile. Nu a greșit, cei doi au fost împreună până la moarte (HIV), completându-se recirproc.

New York-ul nebun al anilor ’70

În fundal, citești povestea New York-ului anilor ’70-’80, cu tot freamătul artistic. O perioadă, Patti și Robert stau în Chelsea Hotel, un axis mundi pentru comunitatea artistică, unde garanția pentru camere se lăsa în lucrări de artă, locul unde a murit Dylan Thomas, unde se întâlneau beatnicii și unde venea Janis Joplin (lista artiștilor care-l frecventau îți dă amețeli).

Pe când eram doar niște puști vorbește și despre cluburi, droguri, despre concertele la care ai fi dat orice să ajungi (The Doors, Bob Dylan), despre cercurile artistice în care intrai cu greu (de exemplu, Robert era obsedat de Andy Warhol), despre John Lennon și Yoko Ono care locuiau peste drum. E o lume în care ți se pare că toți trăiesc pentru artă, că toți sunt excentrici, originali, frumos de nebuni și de liberi, aproape vagabonzi, într-o perioadă cu schimbări profunde, mai ales de mentalitate. Vezi și ce înseamnă mișcarea artistică din acei ani, pașii pe care un creator era nevoit să-i urmeze pentru a se afirma și te gândești cât de tare ar fi fost să te naști atunci, acolo și să te întâlnești cu toți oamenii ăstia.

———–

Vă dădeam acum aproape o lună un fragment în premieră să-l citiți. Acum, cartea a apărut și insistăm încă o dată (ne bucurăm să fim parteneri la apariția ei și să ne vedem logo-ul pe coperta unei cărți atât de faine) să o citiți. Nu mi se întâmplă des să termin o carte cu lacrimi în ochi dar e ceva atât de emoționant în povestea lor, o forță artistică ce te învață, de fapt, ce înseamnă autenticitatea.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *