Cum adică cine sunt grammar nazis? Se știu ei! Sunt cei care vânează greșelile gramaticale cu lupa și biciul, cei care au ca singur comentariu la un articol lung de 10.000 de semne despre un mega subiect că lipsește o virgulă în paragraful 47, cei care sunt în stare să te ardă pe rug pentru un typo și, în general, cei pentru care cea mai mică fisură în formă este mai importantă decât orice conținut.
Nu mă înțelegeți greșit. Cunoașterea gramaticii este esențială. E penibil să nu știi să vorbești și să scrii corect românește. Dar e o diferență fundamentală între cineva care violează constant limba română, care în mod evident n-are habar cum se face acordul între subiect și predicat și altcineva care a greșit din grabă sau din neatenție.
Depinde și de context. Mi se pare ridicol să văd un panou publicitar în oraș cu virgulă între subiect și predicat dar i-o iert unui prieten care “o comite” într-o discuție pe chat. Mi se pare penibil să văd un ministru cum, în mod repetat, arată că nu e bun prieten cu “pe care” dar înțeleg că e o greșeală care le-a mai scăpat în viteza vorbirii și profesorilor mei de la Litere.
Scriu în mod constant de vreo 14 ani. Mi-au scăpat sute de greșeli în articole, eseuri, mailuri. Cele mai multe au fost, sper eu, mici. Asta nu înseamnă (iarăși sper) că nu știu limba română. După ce editezi un articol, muți paragrafe, schimbi cuvinte, vezi că nu sună bine și rescrii paragrafe întregi, recitești, nu mai prinzi chiar orice virgulă uitată aiurea. Dar o prinde vigilentul gardian și ți-o bagă în ochi cu partea ascuțită în față.
Limba e un organism viu. Când o tratezi cu rigiditate și scorțoșenie, își pierde din farmec, din ludic, din viața ei proprie și din surprizele pe care le oferă atunci când e folosită liber. Așa că mai relaxați-vă, oameni buni, am remarcat că puteți deveni foarte nervoși.
Dar mai bine îl las pe simpaticul Stephen Fry să vă explice, este genial într-un video exemplar dedicat naziștilor gramaticii, acești gardieni neobosiți ai limbii. 😀
P. S. Știți cât de amuzant e să prinzi un grammar nazi cu o greșeală gramaticală? Moaaaa! :))
E penibil sa apara atatea carti la edituri ca Polirom, Publica etc, cu atatea greseli de scriere, ce apartin cu siguranta in primul rand traducatorilor si in al doilea rand… absentei corectorilor cu norma intreaga. Astazi, corectori sunt studentii care vor sa-si completeze veniturile. Or studentii din generatiile ultimilor maxim zece ani NU stiu limba romana la nivelul unui M.Ivanescu, a unei Antoaneta Ralian – traducatori de care cartea putea trece direct in tipografie!
Citesc chiar acum o carte de Tony Judt, aparuta la Polirom, carte printata, ai crede, intr-o forma aflata inca in lucru! Neglijent scrisa in romaneste, cuvinte intregi lipsa etc.
Si atunci, mai usor cu Grammar Nazi. Nu faceti decat sa ii consolati pe cei care scot greseli din dumnealor precum altii transpira.
bravo! in ritmul asta os a vorbim ca negrii din state…
*al unei A.Ralian… scuze
Iar cei care pocesc o limba, romana sau de aiurea, nu sunt neaparat LUDICI. Ci neintstruiti! Nu stiu de ce v-ati obosit sa scrieti acest text gratuit impaciuitor, realmente nu stiu!
Nu are nimeni pretentia de la Becali sa vorbeasca academic. Eu am pretentia asta, de grammar nazi ce sunt, de la editura Polirom: sa treaca prin ciur publicatiile inainte sa le dea tiparului! Sunt imbacsite de greseli!
bravo inca o data!!! nici eu nu inteleg atitudinea asta impaciuitoare vis-a-vis de greseli. pana la urma sunt greseli! se pare ca vreti cu tot dinadinsul sa traiti in secolul vitezei. e asa mare viteza incat nu mai poti astepta 30 de secunde pana apesi “send” la mesaj, 30 de secunde pe care “le pierzi” cu corectatul textului…
Chiar stupid demers, cu parere de rau o spun, cerandu-mi scuze ca tot revin! Dar este nespus de iritant ce scrieti, si prostia aia de clip de pe youtube, idem.
Ai perfectă dreptate! Și pe mine mă scot din minți greșelile de redactare din cărți, mai ales când sunt foarte multe. Și da, așa este, este lipsa unor corectori buni, a unor redactori cu experiență, presiunea timpului, banii puțini etc. Cum ziceam, depinde mult și de contextul unde apar greșelile și de frecvența lor. Dar aici e vorba despre altceva, despre o limbă vie și despre rigiditatea cu care este uneori tratată.
am inteles. deci daca-i vie sa fim impaciuitori cu micii semi-analfabeti (am zis micii). dvs domnisoara ati vazut cum vorbesc negrii engleza in sua? nu realizati ca in directia aia ne indreptam? nu realizati ca daca inchizi azi ochii la o virgula, maine la o cratima, se va alge praful? sau mai bine scriam: “nu realizati ca daca inchizi azi ochii la o virgula maine la o cratima se va alge praful?” .. intr-adevar, e cam tot aia…
Ce spune Stephen Fry aici vorbeste clar din punctul de vedere al cuiva care are un control fin asupra cuvintelor. Nu poti fi inovator prin acceptarea greselilor majoritatii. Cand “care” si “pe care”, “doar” si “decat” nu vor mai fi incurcate, iti permiti sa ajuti la dezvoltarea limbii.
Multi vad clipul asta ca pe o scuza sa continue in ignoranta. Cratimele isi au un rost, nu au aparut in limba scrisa de dragul liniaritatii.
Pentru a crea ceva nou trebuie sa stii ce a existat inainte (evident ca sunt si exceptii, dar toti se vor a face parte din acel 1%)
Aici sunt doar cateva idei… mai mult listate, dar nu fara valoare
Fry makes some valid points in an amusing way, and I agree that language must change to survive. However, the way some Americans speak and write suggests they are rapidly moving beyond English usage, and that ‘American’ is becoming a language in its own right, wherein, for example, the way we dress ‘speaks to our status and self image’ (as opposed to ‘reflecting’ or ‘signifying’ it). Likewise, apparently we should ‘grow our potential’ (in what, soil?). I recall working with an American (my boss, at the time) whose informal emails were frequently a mystery to me; so I’d walk to his office down the corridor to ask whether he meant this, or that, or something else entirely. He once asked me, “Whassup, you don’t speak English no more?” At that point, I felt, like, that I kinda wannet, like, to dump a whole bunch of water on his head, like, if yew know whaam sayin’. For those of you who are confused, this post speaks-to-my-frustration with certain cousins ‘across the pond’; I have tried speaking to some of them in person, as in this case, in order to grow-our-communication, but neologisms thrive and always will. I hope my comments find ‘traction’. Now I’m gonna, like, get some closure.