17 poveşti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucureşti. Vieţile personajelor comunică prin pereţii subţiri. În această comunitate de locatari vechi şi noi, intimitatea devine fluidă. Destinele personajelor se intersectează, apartamentele au propriile istorii, cuplurile îşi trăiesc sub ochii celorlalţi ritualurile şi descompunerea. Dincolo de uşile închise e o lume în mic, cu bucuriile şi tristeţile ei infinitezimale.

Volumul Pereți subțiri, de Ana Maria Sandu, va fi lansat la Bookfest 2017 duminică, 27 mai, de la ora 13:30. Alături de autoare, vor vorbi Simona Sora și Marius Chivu. Va modera Eli Bădică. Evenimentele editurii Polirom la Bookfest 2017 pot fi găsite aici.

Colecţie: Fiction Ltd
Editura Polirom
Carte publicată şi în ediţie digitală
232 p.

Hortensia roz

(fragment din „Pereți subțiri”)

Aveau aproape 40 de ani şi ultima lor vacanţă de cuplu fără copii fusese în Bulgaria. Pe plaja de la Sinemoreţ, unde soarele apunea cu un dramatism care‑ţi tăia respiraţia, Ligia îşi imagina deja cum ţopăie pe lîngă ei o fată sau un băiat. Şi‑l dorea deja de cîţiva ani, dar tot amînaseră. De multe ori tresărea, ca şi cînd l‑ar fi scăpat din ochi şi el s‑ar fi îndepărtat nepermis de mult, lăsîndu‑i acolo, singuri, cu frumuseţea copleşitoare a lumii la picioare.

Plecaseră de nenumărate ori la mare, dar atunci fusese altfel. Se certaseră şi terminaseră bagajele abia spre după‑amiază. Îşi amintea că Bucureştiul semănase, ca niciodată pînă atunci, cu un oraş părăsit în grabă. Lumina se scursese din aer şi intrase în bucăţile de asfalt, curbat sub greutatea ei ca nişte cocoaşe anemice.

Oriunde ai fi călcat, dădeai de pielea lor tăbăcită. Degetele de la picioare, cu unghii rotunjite şi pictate cu ojă corai, i se chirciseră instinctiv în sandale. Încălţările pe care şi le alesese cu Tudor în urmă cu nişte ani, făcînd paşi mari şi mici prin magazin şi întrebîndu‑l de zece ori cum i se par şi dacă îi vin bine, supravieţuiseră intacte. Nici o zgîrietură pe cele două barete, nici o pată în lunile cît stătuseră depozitate într‑un dulap. Pe el îl amuzase zgomotul tălpilor ei subţiri pe gresia magazinului de încălţăminte. Lipăituri de raţă, exact aşa le numise şi prostia asta o convinsese mai repede decît de obicei să se ducă să le achite la casă. Poate de la mirosul de marfă chinezească, cunoscut din copilărie, al prăvăliei de la Balcic îi venise şi lui cheful să‑şi caute, în grămada din cutia de plastic, o pereche de tenişi mărimea 43. Găsise unii gri şoarece, îi împerechease greu, dar, odată ce reuşise să extragă din maldăr unul drept şi unul stîng, cu acelaşi număr ştanţat pe talpă, îi ridicase în aer victorios. Nici măcar nu‑i probase.

Ziua aceea în care ieşiseră din magazin cu încălţări noi şi următoarele o făcuseră pe Ligia să se gîndească că vieţile lor vor fi imortalizate în nişte fotografii expuse prea mult la soare, pe care ea o să le deschidă în computer de multe ori de‑a lungul anului. Din diverse motive. Să se uite la nuanţa blonzie a părului, la paharele de la barul de pe plajă, ca să‑şi aducă aminte dacă băuseră Campari Orange sau Mojito, sau cît de fioroasă fusese marea şi cît de înalte valurile în ziua plimbării pe malul înalt.

Din prima zi îşi făcuseră cartierul general la barul din capătul satului. Acolo unde se termina drumul prăfos, de ţară, începea poteca şerpuitoare ce urca şi cobora pe malul înalt pînă te scotea la plajă. Stătuseră pe scaunele înalte, sprijiniţi cu coatele de tejgheaua îngustă de lemn, cu ochii închişi pe jumătate de la soare, cu o băutură în faţă, şi se minunaseră de lumina şi marea de acolo. Ca întotdeauna în vacanţe, el se trezise abia după ce ea plecase deja la plajă. Ciugulea ceva, îşi lua o carte şi o aştepta la terasă cu o cafea în faţă.

Se adăposteau apoi împreună de soarele nemilos din miezul zilei. Mîncau fistic ca să‑şi mai ameţească foamea şi beau cîte o bere rece ca gheaţa. Abia după aceea se porneau agale spre cîrciuma umbroasă din sat, să mănînce de prînz. Ca mai toţi turiştii, aveau acelaşi program în fiecare zi. Familiile cu copii, căţei şi bunici, înşirate pe ambele părţi ale drumului, păreau nişte armate în retragere. Cărau jucării gonflabile, găleţi de plastic, umbrele colorate, sticle cu ayran în plase transparente, plăcinte cu brînză, fierbinţi şi uleioase, învelite în bucăţi dreptunghiulare de hîrtie poroasă. La prima dugheană de tablă, unde vindea un bărbat negricios, care nu ştia nici o boabă de engleză şi trebuia să‑i arăţi cu degetul ce anume doreşti din vitrină, se forma mereu coadă. Toţi clienţii erau ameţiţi de soare şi cu nasurile jupuite.

Despre Ana Maria Sandu

Credit foto: Maria Balabaș

Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi, Aìsara, 2012), iar în 2017 va apărea în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă (Editura Polirom). Actriţa Nicoleta Lefter şi coregrafa Silvia Călin au făcut, pornind de la text, un one woman show cu acelaşi titlu.

A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2015 la Editura Humanitas.

Trăieşte la Bucureşti. Este redactor la revista Dilema veche.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *