T. S. Khasis (pseudonimul lui Sergiu-Tudor Cașiș) s-a născut pe 22 ianuarie 1975 la Lipova, județul Arad. A publicat volumele Farmacia cuvintelor (Editura Viața Arădeană, 2003), arta scalpării (Vinea, 2005), unul dintre cele mai apreciate volume de poezie ale deceniului trecut. De atunci, au mai apărut broșura petea la prînz (samizdat, 2008), pe datorie (2011), ce relua textele din arta scalpării cu câteva poeme inedite și aparenta naturalețe a vieții (Casa de Editură Max Blecher, 2015). Trăiește la București.

În volumul apărut acum trei ani, ca-ntr-o eprubetă în care se produce o reacție violentă, se amalgamează angoasa, senzația de claustrare, panica și îndoiala cu resemnarea, dragostea neîmplinită, inadecvarea. Discursul poetic din aparenta naturalețe a vieții se încrâncenează să vorbească direct din centrii nervoși ai unei realități asumate ca punct de plecare pentru momente de introspecție cinică, într-un spațiu în care singurătatea ulcerează peste toate aspectele vieții și în care se instalează un nihilism înduioșător, ce devoalează o construcție interioară extrem de fragilă. Organizat în două cicluri, un cățel mecanic, un poster cu luna și supravegheat, constructul poetic montat de T. S. Khasis surprinde prin aglutinarea imaginilor și a personajelor, prin observațiile plasate undeva între detașare, blazare și atenție surescitată. De altfel, și fragmentele sincopate & schizo de dialog și monolog fac din acest volum un documentar mind-blowing despre o realitate ce se derulează ca pe un ecran, în fața unui subiect care interpretează, într-o cheie autoironică, filmul propriei existențe. O luciditate aproape înspăimântătoare reține și prelucrează imaginile, fără însă a stiliza ceva, întrucât, așa cum se poate remarca în orice text din carte, totul este „hidos de exact”. Originalitatea poemelor lui T.S. Khasis rezidă și în acele secvențe în care biografismul învârte ca într-un malaxor toate aspectele ce indică o conștiință luminată intermitent de flashuri de anxietate, dar și în firescul notațiilor, în capacitatea lor de a produce o emoție epurată de afectare sau patetism.

 

*

cîndva eram her profile picture & her beauty,
își lipea urechea de pieptul meu și asculta așa cum
procedează-n filme indienii sioux.
cu noi nu era un film,
după atîția ani a devenit unul,

un serial de rahat
în care sînt cînd un șofer extenuat la masa din bucătărie,
cînd un predicator ajuns la sfîrșitul liturghiei. îmi cerea să-i spun
cuvinte magice, o vreme
am fost convins că există cuvinte magice care-ți explodează-n cap
într-un roi de artificii.

ai uitat cum mă cheamă și-un nume-i cel mai ușor de uitat.
am fumat și după ce am terminat de fumat
am aruncat chiștocul de la etajul 7.
a durat cam 4 secunde pînă jos cu tot ceea ce știam în legătură
cu tine.

pendulez între un om de zăpadă construit ca la carte
și gustul cireșelor în timp ce un avion lasă urme pe cer.
probabil e tot ce-a mai
rămas din film.

din volumul aparenta naturalețe a vieții (Casa de Editură Max Blecher, 2015)

 

 

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *