Efe Duyan (n. 1981, Istanbul) a absolvit Arhitectură și Filosofie la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu și a urmat apoi studii de masterat în Istoria și Teoria Arhitecturii. Este doctor în Istoria Arhitecturii la Universitatea de Arte Frumoase „Mimar Sinan” din Istanbul, unde predă în prezent. A debutat cu volumul de poezie Takas (2006), scris împreună cu Kemal Özer, căruia i-au urmat un eseu despre opera lui Nazim Hikmet (2008), editarea unei antologii de poezie contemporană (2010) și volumele de poezie Tek Șiirlik Așklar (2012) și Sıkça Sorulan Sorular (2016). În urma participării la numeroase evenimente literare internaționale, printre care și Edinburgh Book Festival, Word Express Project, Riga Poetry Days, selecții din poezia sa au fost traduse în bulgară, cehă, chineză, daneză, engleză, estoniană, franceză, greacă, germană, ebraică, maghiară, română, croată, occitană.
Poemele lui Efe Duyan măsoară circumferința unui eu năvalnic, pentru a stabili care sunt contururile în care acesta se poate manifesta creativ, discursul său având în centru practica experimentului și mozaicări de cele mai multe ori ingenue. Armonizând în același construct elemente de oralitate, observații tăioase și fragmente de introspecție elaborate în spiritul unui monolog interior adresat, Efe Duyan orchestrează evenimente și emoții pe care le redă în forma unor mici dramatizări. Personajele care populează poemele sale sunt de cele mai multe ori fictive, înscriind textele în zona unui spectacol al derealizării, tocmai pentru a suprima orice fel de graniță textuală și pentru a livra imaginile în forma lor cea mai brută. Diferitele registre stilistice pe care le mixează, joculețele lingvistice, verva adresării directe și atenția pentru aspectul grafic al textelor indică o dorință de a umple tot spațiul poetic cu semnificație, gesticulația febrilă a poemelor sale evocând eforturile înduioșătoare ale surdomuților de a se face înțeleși. Poezia ca mediu de comunicare își găsește o expresie fericită în textele poetului turc, unde galopul afectelor și vulnerabilitatea se reglează pe măsură ce scrisul developează filmul contactului uman cu realitatea, cu existența de zi cu zi.
Conversație imaginară
oare de ce? poate din cauza șuviței albe din părul tău
ca o cicatrice
sau ca un blazon regal,
ca niște teribile amintiri or sfaturi prețioase
ca o zi obositoare, ca un răsărit insomniac,
toate traversându-ți obrazul.
oare de ce?
poate pentru că degetele tale mândre pot deveni jucăușe
într-o clipă
și nu vorbesc despre cine știe ce truc de magician
ci despre cum îți scoți tu cămașa strâmtă, tricoul de dedesubt…
oare de ce? pentru că părul tău care fuge întruna
e mototolit între paginile fiecărui basm;
pentru că asta caut, o prințesă adoptată,
o broască ce, chiar dacă e sărutată, rămâne broască.
nu știi că basmele sunt doar pentru copii?
iar eu nu mai sunt un copil.
și mai de ce? din cauza singurei tale rochii negre de care ești
așa mândră
a zâmbetelor tale largi pe care le oferi ca pe flyere
pentru că rochia și pisoiul printre picioarele tale alunecă
amândouă sunt pe urmele tale
(oare chiar a trecut pe-aici un pisoi?)
și pentru că nu știu
dacă la noapte nu o să mă sperii de buzele tale
ca un fluviu care curge în două direcții contrare
sau nu o să stric totul
sau nu cumva o să par un idiot în fața ta.
îți mai spun o singură dată
să nu mă întrebi din nou
inima mea bate încet
adio.
traducere de Svetlana Cârstean
Mai multe poeme de Efe Duyan au apărut în numărul 2 (18)/ 2016 al revistei Poesis internațional, care poate fi comandat de aici.
