Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (secțiile „Literatură universală și comparată” și „Limba și literatura română”), iar în 2012 programul masteral „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”, din cadrul aceleiași facultăți. A publicat câteva plachete de poezie în adolescență, însă volumele care au impus-o ca pe unul dintre tinerii poeți emergenți de astăzi sunt Toate ceasurile (Vinea, 2006), Saturn, zeul (Charmides, 2016) și Charles Dickens (frACTalia, 2017). În prezent, predă limba și literatura română la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca și se pregătește pentru susținerea unei teze de doctorat pe tema „simulacrelor” literare.

Ultimele două cărți semnate de Olga Ștefan sunt complementare, conturând un peisaj lăuntric apocaliptic, decodat și transcris de o conștiință lucidă, surescitată, căreia îi corespunde o sensibilitate strânsă cu garoul. Ca și cum și-ar verifica în permanență pulsul, autenticitatea discursului, care pare să fie dezideratul suprem, este testată și calibrată în spiritul unei sincerități caustice, mixând ironia, meditațiile grave despre viitor, moarte, viață cu celebrarea cotidianului în care se propagă mituri, tradiții, superstiții, credințe pe care se probează nesiguranțele, scepticismul eului, frica de necunoscut, nevoia de a umple spațiul vital cu sens. Există o anumită retorică a grandorii, derivată din fuzionarea abstractului cu concretul și care justifică fulminanța lexicală a poeziei, element ce semnalează o poetă stăpână pe mijloacele sale artistice. Atât prin forța discursivă, cât și cea senzorială, elaborată în jurul unei imagistici turbionare, care oscilează între cruzimi halucinante și finețea lucrului cu scalpelul la nivel sintactic, Saturn, zeul și Charles Dickens redau cu acuitate eșafodajul unor aspecte existențiale și negocierea tot mai complicată cu sinele turbionar, cu uraganul propriilor obsesii, cu ceea ce Alex Ciorogar numea, pe coperta a patra a cărții apărute anul trecut,  „mahalaua interioară”.

dezastru2011

noaptea caldă dinaintea despărțirii.
noaptea idilică și faza asta indiferentă a lunii,
momentul în care
e bine să îmbrățișezi trecutul ca pe un prieten bun
condamnat la o sentință ușoară, pe care știi sigur că,
de scârbă, n-o să-l vizitezi niciodată
la vorbitor.

te speli pe mâini de oamenii pe care îi cunoști,
în tine trenează, vaporoasă, lașitatea,

aerul viclean al orașului înecat în caprifoi
și gaze de eșapament.

heatwave:

femeie în capot cu nasturii pocniți
își mângâie fruntea
nădușită
cu o sticlă
nădușită
de cola

orele astea au voluptățile lor larvare,
de aici va ieși, roz-violetă, ca un lan de urzici trecute

speranța

fericiți cei cu memorie scurtă,
fericiți androizii resetați,
fericite clonele lipsite de suspiciune
și lobotomizații din dystopii.

și intestinele lor
leagănă vietățile morții,
vietățile vieții,
programul sofisticat
al supraviețuirii.

din Saturn, zeul (Charmides, 2016)

  

 

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *