Teodozia Zarivna (n. 1951) este poetă, prozatoare, scenaristă și eseistă de limbă ucraineană. Este absolventă a Universității de Stat din Lvov și a Institutului de Teatru din Kiev. A publicat câteva romane, piese de teatru, nuvele, dar și cinci cărți de poezie: Acţiune în cerc (1991), Paznicul raiului părăsit (1997), Cu Patria în stemă (2004), Meditaţii provinciale (2009) și Din cenușă și metal (2011). A condus mai mulți ani departamentul Programe Literare din cadrul televiziunii ucrainene. A tradus din limbile polonă, bulgară și bielorusă. În prezent, locuiește în Kiev.

În poemele Teodoziei Zarivna, evenimentele istorice și decupajele din realitatea imediată a războiului se altoiesc pe fondul unei sensibilități contradictorii, care oscilează între (auto)ironie, introspecții dureroase și puseuri de revoltă față de un Dumnezeu pe care subiectul poetic îl trage în permanență la răspundere. Textele ei sunt sinestezice și se comportă ca un organism viu ce emite emoție și tensiune prin toți porii, în timp ce modul de frazare, preferința pentru secvențe scurte și precise, indică o conștiință ce acționează ca un scalpel asupra materialului extras din cotidian. Ironia și cinismul devin niște mecanisme de autoreglare, necesare rezistenței și autoconservării, de care Teodozia Zarivna știe să se servească exact cât și cum trebuie pentru a contrabalansa acele elemente ce trădează o sensibilitate care supurează. Astfel, printr-o imagistică violentă, activată  de output-ul social și un discurs rece, metalic, care anesteziază afectele, T.Z. fixează coordonatele unei atitudini poetice de resemnare scrâșnită, de conștiință otrăvită, reactivă, cu cât mai interiorizată, cu atât mai alarmantă.

 

Ești dator să fii fericit,
E obligaţia ta
Faţă de cei care au fost
Și faţă de cei care vor fi.
În fiecare dimineaţă
Trebuie să mergi dracu’ știe unde
Și naiba să știe la cine.
Seara trebuie să te întorci,
Făcând rost de o pâine.
Ești obligat să-ţi realizezi toate visele
Și să-i iubești pe cei mai buni,
Dar și pe ceilalţi,
În vremurile astea atât de urâte.
Cu ceea ce te-au încărcat
Tre’ să dai înapoi.
Naiba știe cine, naiba știe când şi unde și
Dracu’ știe pentru ce.
Nu trebuie să fii o povară sau o căruţă
Pentru apropiaţi, pentru rudele din plop și pentru familie.
Ești dator să fii o mașină a vieţii,
Un motor veșnic și un bold de aur,
Să nu ruginești în timp.
Măcar la ceva să te obligi.
Trebuie.
Trebuie să fii fericit
În aceste vremuri de căcat.

traducere de Dumitru Crudu

Mai multe poeme de Teodozia Zarivna au apărut în nr. 2 (14)/ 2014 al revistei „Poesis internațional”, care poate fi comandată de aici.

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *