Gökçenur Ç. (pseudonimul lui Gökçenur Çelebioğlu) s-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, fiind inginer în domeniul electric, cu un masterat în Administrarea afacerilor. Poet și traducător emerit, a publicat, începând din 1990, în numeroase reviste turcești, debutând la 35 de ani cu volumul Her Kitabın El Kitabı (Manualul fiecărei cărți, 2006). În anii scurși de atunci, au urmat Söze Mezar (Mormântul cuvântului, 2010), Sırtında Bunca Sözcükle (Împovărat de atâtea cuvinte, 2012), Doğanın Ölümü (Moartea naturii, 2014) și recenta Issız İncir Ağacı (Smochinul gol, 2016). Poezia sa a apărut în traducere în italiană (L’unico modo per vedere 13 merli tutti assieme, 2011), în sârbă (U svetu smo mi, u svetu su reči, ovde je sve tako savršeno, 2012) și în bulgară (Паметник на неизразимото, 2016). A tradus în limba turcă numeroși poeți și prozatori, de la Wallace Stevens și Paul Auster la Igor Isakovski și Ivan Hristov. În 2016, Casa de Editură Max Blecher a publicat volumul Enciclopedia lucrurilor uitate, o antologie bilingvă din poezia lui Gökçenur Ç., în traducerea lui Claudiu Komartin.
În aliajul poeziei sale, Gökçenur Ç. introduce câteva elemente cu care poeții de astăzi sunt mai puțin înclinați să opereze, din teama de a nu părea anacronici sau excesiv de sentimentali, indivizualizându-se în climatul poeziei contemporane printr-un discurs articulat în jurul unei evidente fibre metaforice și alegorizante. Adânc înrădăcinate în filosofia și tradițiile orientale, dar și în lirica unor precusori din diferite generații, de la Rūmi la Nâzım Hikmet și la İlhan Berk, poemele din Enciclopedia lucrurilor uitate reprezintă hibridizarea armonioasă a efuziunilor în fața frumuseții lumii și a impulsurilor de abstractizare a realității cu date factuale și componenta concretă, cablată la existența imediată a subiectului poetic, „un inginer de vârsta a doua căsătorit, având un copil”. Astfel, în poezia lui Gökçenur Ç. au loc atât interogațiile referitoare la suflet, la căutarea sinelui, forța cuvintelor, emoțiile și candoarea, revelațiile de un anumit patetism, cât și observațiile grave, oboseala rutinei, frustrarea și discursul reactiv în fața unui sistem politic opresiv. Explorând și instrumentând totodată marile necunoscute ale umanității, precum dragostea, moartea, cunoașterea, divinitatea, autorul Enciclopediei lucrurilor uitate reușește să creeze o poezie predominant solară, care acceptă suferința ca pe o parte circumscrisă vieții, contrapunctând momentele de febrilitate lirică prin decupaje din cotidian și scenarii în care narațiunile individuale sunt descifrate ca extensii ale unui mecanism universal ce funcționează cu precizia unui orologiu.
Laudă acțiunii concrete a mâinii
Mi-am așezat capul pe pieptul tău dezvelit,
sângele îmi șiroia din nas
pe stomacul tău alb, către pubis.
Am spus: „Cuvinte, am crezut că ele mă pot salva.
Nu mai cred că o imagine poate fi
mai șocantă decât o lovitură în gât.
Cât am fost de naiv să cred că reacția în lanț
pornită de poemele mele va schimba lumea —
cei care schimbă lumea sunt cei care
nu se tem să atingă lucrurile cu mâinile goale,
mâinile lor nu se deosebesc de picioarele animalelor,
cei care pot să-și lege șireturile dintr-o mișcare,
care pot bate un cui fără să-l îndoaie,
care pot să deschidă un borcan cu capacul înțepenit
care își hrănesc mâinile ca pe niște păsări de foc
care își udă mâinile ca pe oleandri
care își ascut mâinile de noapte
care spintecă realitatea cu mâinile
care răspund lumii cu aceeași măsură
cei care schimbă lumea nu sunt cei cu idei bune,
ci aceia care au puterea de a distruge fără frică.
Ideile bune apar și dispar pretutindeni
pentru că o idee bună nu înseamnă nimic
până când un activist destructiv pune mâna pe ea.
Un vers dintr-un poem, chiar dacă e mai tare
decât o gleznă, mai subțire decât o bărbie,
gol și ușor ca osul unei păsări,
articulat ca o vertebră din coada unei reptile,
drept ca o tibie sau greu ca un os de elefant,
nu poate lăsa o vânătaie
pe câmpul trupului. Vezi, folosesc iar cuvinte fără sens,
ochiul se-nvinețește când e lovit, și asta e tot.
Mai bine aș fi în stare să lovesc cu pumnii decât
să scriu poezie.”
traducere de Claudiu Komartin
