Mark Strand (1934-2014) a fost unul dintre cei mai importanți poeți americani ai generației sale, precum și editorul mai multor antologii răsunătoare și un reputat traducător, profesor și critic de artă. Născut în cea mai mică provincie canadiană, Insula Prince Edward, Strand și-a petrecut copilăria și o mare parte din adolescență în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii, Columbia și Peru. A studiat pictura la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1959. După debutul cu volumul Sleeping with One Eye Open (1964), Mark Strand a publicat cărți care aveau să-l aducă în prim-planul poeziei americane din ultima jumătate de secol: Reasons for Moving (1968), The Story of Our Lives (1973), Elegy for My Father (1978), Dark Harbor (1993), Blizzard of One (1998, Premiul Pulitzer pentru poezie), Almost Invisible (2012), iar ultima sa carte, Collected Poems (2014), a fost nominalizată la National Book Award. A primit numeroase premii și distincții, printre care aceea de Poet Laureat al Statelor Unite (1990-1991).

Poezia lui Mark Strand desfășoară una dintre cele mai complexe și precise hărți ale inefabilului uman, cu peisaje emoționale sfâșietoare și mozaicări ale realului și fantasticului. Având un puternic caracter autobiografic, poemele sale sunt intense, torsionate, dar fără să aibă flama sau afectarea specifice exercițiilor de autoscopie, fiind drenate de masochismul scormonirii în rană. Acest fapt se datorează unui extraordinar simț al limbajului, Strand însuși afirmând, într-un interviu, că acesta este unul dintre pistoanele principale ale poeziei sale, acționând ca o forță supranaturală, capabilă să subordoneze sensibilitatea și să o proiecteze pe fundalul unor zone lingvistice nebănuite, propulsând scrisul. Poezia echivalează cu generarea unor lumi noi, a unor spații afective care conservă ceea ce timpul confiscă, motiv pentru care tangajul identitar, fragilitatea existenței umane, moartea, absența, melancoliile erotice sunt câteva dintre elementele cele mai grele în aliajul textelor lui Mark Strand. Atent calibrate la nivel formal, cu muzicalități interioare și ritm elegiac, constructele poetice montate de poetul american documentează pierderea, în toate formele ei, convertind traume, amintiri spinoase, frustrări și momente de derivă într-o manieră inconfundabilă. Elementele desprinse din real sunt internalizate și macerate îndelung de o conștiință poetică ce preferă construcții scripturale de atmosferă, în detrimentul emoțiilor brute și violente. Astfel, versurile ce rezultă de aici sunt memorabile, atât datorită scenariilor autentice, de o frumusețe dureroasă, cât și ritmicității obsedante.

MOARTEA TA

Nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu ziua perfectă. Nu liniștea. Nu legănatul oceanului.
Ți-ai văzut de moartea ta.
Nu copacii
Pe sub care te plimbai, nu copacii care-ți făceau umbră.
Nu doctorul
Care te-a avertizat, doctorul tânăr și cărunt care te salvase odată.
Ți-ai văzut de moartea ta.
Nimic nu te-ar fi putut opri. Nu fiul tău. Nu fiica ta
Care te-a hrănit și te-a transformat iar în copil.
Nu vântul care-ți zgâlțâia reverele.
Nu neclintirea când i s-a dăruit mișcării tale.
Nu pantofii care s-au îngreunat.
Nu ochii ce n-au vrut să privească-nainte.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Stăteai în camera ta și te holbai la oraș
Și-ți vedeai de moarte.
Ai mers la muncă și ai lăsat frigul să-ți intre în haine.
Ai lăsat sângele să-ți îmbibe șosetele.
Chipul ți s-a făcut alb ca varul.
Vocea ta s-a spart în două.
Te-ai sprijinit în baston.
Dar nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu prietenii care te-au sfătuit.
Nu fiul tău. Nu fiica ta ce te-a văzut micșorându-te.
Nu oboseala care trăia în suspine.
Nu plămânii care s-au umplut cu apă.
Nu mânecile care cărau durerea din brațe.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Ți-ai văzut de moartea ta.
Când te-ai jucat cu copiii ți-ai văzut de moarte,
Când te-ai așezat să mănânci,
Când te-ai trezit noaptea, udat de lacrimi, cu trupul suspinând,
Ți-ai văzut de moarte.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu trecutul.
Nu viitorul cu vremea lui însorită.
Nu priveliștea de la fereastra ta, imaginea cimitirului.
Nu orașul. Nu orașul teribil cu clădirile lui de lemn.
Nu înfrângerea. Nu succesul.
Nu făceai nimic, doar îți vedeai de moarte.
Ți-ai pus ceasul lângă ureche.
Ai simțit cum aluneci.
Te-ai întins pe pat.
Ți-ai încrucișat brațele pe piept și ai visat la o lume fără tine,
La spațiul de sub copaci,
La spațiul din camera ta,
La spațiile ce nu te vor mai conține
Și ți-ai văzut de moarte.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu respirația. Nu viața.
Nu viața pe care ai vrut-o.
Nu viața avută.
Nimic nu te-ar fi putut opri.

traducere din limba engleză de Radu Nițescu

Mai multe poeme de Mark Strand au apărut în nr. 1 (15)/ 2015 al revistei Poesis internațional, care poate fi comandat de aici.

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *