Bookaholic

După succesul internaţional al Parfumului, care va deveni rapid cea mai citită operă de ficţiune din spaţiul cultural german contemporan, Patrick Süskind publică în 1987 romanul Porumbelul, o parabolă emoţionantă şi neliniştitoare despre condiţia omului modern, tradusă în 38 de limbi.

„O zi din viaţa lui Jonathan Noel.“ Acesta ar putea fi titlul alternativ al romanului lui Patrick Süskind. Însă nu e o zi oarecare, înscrisă într-o succesiune mai mult sau mai puţin previzibilă, ci ziua Z, în care existenţa umilului gardian de bancă parizian este răvăşită de „întâlnirea“ cu porumbelul. O pasăre inofensivă pentru ceilalţi, dar terifiantă pentru personaj, fiindcă simpla ei prezenţă rupe ritmul cotidian ordonat, mereu acelaşi, simbol al monotoniei şi al anonimatului atât de dragi lui Jonathan Noel.

„O fabulă tulburătoare despre viaţa modernă, Porumbelul se susţine din punct de vedere psihologic de la început până la sfârşit.“  The Observer

„Süskind îşi demonstrează extraordinarul talent de a surprinde consecinţele întâmplărilor şi gesturilor mărunte, precum şi haosul care pândeşte sub pojghiţa vieţii de zi cu zi.“ The Sunday Times

„Amintind de Kafka prin atmosfera de vulnerabilitate şi de angoasă a banalului, Süskind descrie prăbuşirea edificiului interior al lui Noel în clipa apariţiei funeste a unui porumbel.“ The Daily Telegraph

„Stilul melodios şi seducător al prozei lui Süskind nu afectează niciodată limpezimea exprimării.“ Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung

Jonathan Noel trăieşte la Paris, are peste cincizeci de ani, este gardian la o bancă din Rue de Sèvres şi locuieşte într-o aşa-zisă chambre de bonne la etajul al şaselea al unei case din Rue de la Planche. Nimic nu i-a tulburat liniştea existenţei în ultimii douăzeci de ani. Singurul lucru de care s-a ataşat este camera lui micuţă, pe care a reuşit deja s-o achite în bună parte. Viaţa lui Jonathan se desfăşoară cu o precizie de metronom, dată de ordinea şi disciplina autoimpuse. Până într-o dimineaţă de vineri, în august 1984, când înfricoşătorul porumbel îşi face apariţia în faţa uşii sale.

Porumbelul, de Patrick Süskind – fragment în avanpremieră

Era cât pe ce să treacă pragul cu piciorul, ridicase deja piciorul, cel stâng, laba piciorului său era gata de păşit – când îl zări. Stătea în faţa uşii lui, la nici douăzeci de centimetri depărtare de prag, în reflexul slab al luminii de dimineaţă care intra pe geam. Stătea aşa, pe gresia coridorului în culoarea sângelui de vită, cu picioarele roşii cu gheare, cu penajul neted şi plumburiu, el: porumbelul.

Îşi lăsase capul într-o parte şi îl privea pe Jonathan fix prin ochiul stâng. Acest ochi, un disc mic, rotund ca un cerc, maroniu cu centrul negru, era cumplit de privit. Părea ca un nasture cusut de penele capului, fără gene, fără sprâncene, gol, fără ruşine întors spre exterior şi deschis cât putea de mare; în acel ochi însă zăcea ceva precaut şi viclean deopotrivă; şi, deopotrivă, nu părea nici deschis, nici închis, ci pur şi simplu inert precum e lentila unui aparat de fotografiat care înghite orice lumină exterioară şi nu lasă înspre afară să strălucească nimic din interiorul său. Nici o licărire, nici o sclipire nu găseai în acest ochi, nici o scânteie de viaţă. Era un ochi fără privire. Şi îl fixa pe Jonathan.

Era speriat de moarte – aşa ar fi descris Jonathan probabil ulterior momentul, dar n-ar fi fost corect, căci spaima s‑a instalat abia mai târziu. Era mai degrabă uimit de moarte.

Preţ de cinci, poate de zece secunde – lui însuşi i se păru a fi o veşnicie – rămase aşa, ca îngheţat în pragul uşii, cu mâna pe zăvor, cu piciorul ridicat pentru a păşi, neputând‑o lua nici înainte, nici înapoi. Apoi se produse o mică mişcare. Fie că porumbelul se clătină de pe un picior pe altul, fie că se zburli numai uşor, în orice caz, o scurtă tresăltare îi smuci corpul şi în acelaşi timp două pleoape se închiseră peste ochiul lui, una venind de jos, cealaltă de sus, de fapt nu erau chiar pleoape, ci mai degrabă un fel de valve ca de cauciuc, înghiţind ochiul aidoma unor buze ivite din neant. Dispăru pentru o clipă. Abia acum îl năpădi pe Jonathan spaima, abia acum părul i se făcu măciucă de groază. Cu un salt ajunse înapoi în cameră şi închise uşa, înainte ca ochiul porumbelului să se fi deschis din nou. Trase lacătul de siguranţă, schiţă clătinându-se cei trei paşi până la pat, se aşeză tremurând, cu inima într-un galop sălbatic. Fruntea îi era rece ca gheaţa, iar de-a lungul cefei şi al şirei spinării simţi sudoarea curgându-i.

Mai întâi îi trecu prin minte că va face infarct ori apoplexie sau cel puţin un colaps, pentru toate astea eşti la vârsta potrivită, gândi, după cincizeci e suficientă cauza cea mai mică pentru a declanşa o asemenea nenorocire. Se prăbuşi pe pat pe o parte, îşi trase pătura peste umerii străbătuţi de frisoane şi aşteptă să vină durerea spastică, aşteptă înţepătura în zona pieptului şi a umerilor (citise o dată în lexiconul său medical de buzunar că acestea erau simptomele inconfundabile ale infarctului) sau întunecarea lentă a conştiinţei. Dar nimic asemănător nu se întâmplă. Bătăile inimii se domoliră, sângele începu să curgă din nou regulat prin capul şi membrele lui şi nu se manifestară nici un fel de fenomene de paralizie tipice apoplexiei. Jonathan putu să-şi mişte degetele de la mâini şi de la picioare şi să facă tot felul de grimase, semn că organic şi neurologic toate erau cât de cât în ordine.

În schimb, o masă amorfă de gânduri înspăimântătoare, total necoordonate i se învârtejea prin creier ca un stol de corbi negri şi se ţipa şi se flutura în capul său şi se croncănea „eşti terminat!“, „eşti bătrân şi terminat, te laşi speriat de moarte de un porumbel, un porumbel te mână înapoi în camera ta, te doboară, te ţine prizonier. O să mori, Jonathan, o să mori, dacă nu pe loc, în orice caz curând, şi viaţa ta a fost o eroare, ai ratat-o, căci este zdruncinată de un porumbel, trebuie să-l ucizi, dar nu-l poţi ucide, nu poţi să omori nici măcar o muscă, ba o muscă da, cel mult o muscă sau un ţânţar sau un gândac, dar niciodată o sărmană fiinţă cu sânge cald, o făptură de vreo jumătate de kilogram cu sânge cald aşa cum e porumbelul, mai curând culci la pământ cu arma un om, zbang!, aşa într-o clipă, nu rămâne decât o gaură micuţă, de opt milimetri, e o metodă curată şi permisă, în caz de legitimă apărare este permisă, paragraful unu din regulamentul de serviciu pentru personalul de pază înarmat, aşa sună chiar ordinul, nimeni nu-ţi face vreun reproş dacă împuşti un om, dimpotrivă, dar un porumbel?, cum se împuşcă un porumbel care fâlfâie din aripi?, e uşor să nu nimereşti un porumbel, este un delict grav să tragi asupra unui porumbel, este interzis, duce la retragerea armei de serviciu, la pierderea locului de muncă, ajungi în închisoare dacă tragi asupra unui porumbel, nu, nu‑l poţi omorî, dar nici să trăieşti cu el nu poţi, nu, niciodată, într-o casă în care locuieşte un porumbel un om nu mai poate trăi, porumbelul este simbolul haosului şi al anarhiei, porumbelul zboară imprevizibil de colo-colo, îşi înfige ghearele peste tot şi-ţi ciuguleşte ochii, porumbelul face veşnic murdărie şi dezgroapă din praf bacterii nimicitoare şi virusuri de meningită, porumbelul, ăsta nu rămâne singur, ci ademeneşte şi alţi porumbei, întreţine relaţii sexuale şi se înmulţeşte continuu şi cu repeziciune, o mulţime de porumbei te va asedia, nu-ţi vei mai putea părăsi camera, vei fi lihnit de foame, te vei sufoca în excrementele tale, va trebui să te arunci pe fereastră şi să zaci pe trotuar zdrobit, ba nu, vei fi prea laş, vei rămâne închis în camera ta şi vei striga după ajutor, vei striga după pompieri, ca să vină cu scări şi să te salveze de un porumbel, de un porumbel!, vei deveni bătaia de joc a casei, bătaia de joc a întregului cartier, se va striga «uitaţi-l pe monsieur Noel!» şi vei fi arătat cu degetul, «vedeţi, monsieur Noel îi cheamă să-l salveze de porumbel!», şi vei fi internat într-o clinică de psihiatrie: o, Jonathan, Jonathan, situaţia ta este lipsită de speranţă, eşti pierdut, Jonathan!“

Despre Patrick Süskind

Patrick Süskind s-a născut pe 26 martie 1949 la Ambach, în Bavaria. Între 1968 şi 1974 studiază istoria, mai întâi la München, apoi la Aix-en-Provence, în sudul Franţei, unde adună informaţii despre vechile tehnici de extragere şi conservare a esenţelor florale, material pe care îl va prelucra în romanul Parfumul (Das Parfum; Humanitas Fiction, 2012). De la apariþia sa, în 1985, cartea a fost tradusã în 47 de limbi, impunându-l pe Süskind printre cei mai cunoscuţi scriitori ai zilelor noastre. Succesul autorului începe însă cu patru ani mai devreme, odată cu piesa într-un act Contrabasul, monologul unui muzician paranoic, care în Germania, numai în sezonul teatral 1984-1985, are peste 500 de reprezentaţii. Süskind publică în 1987 romanul Porumbelul (Die Taube), adaptat mai târziu pentru scenă, urmat de volumele de proză Die Geschichte von Herrn Sommer (Povestea domnului Sommer, 1991) şi Drei Geschichten und eine Betrachtung (Trei povestiri şi o reflecţie, 1996) şi de eseul Despre iubire şi moarte (Über Liebe und Tod, 2005; Humanitas, 2015). În ciuda faimei, Süskind alege să rămână în umbră: respinge câteva premii literare, refuză să participe la emisiunile de televiziune şi nu dă interviuri. A scris scenarii pentru televiziune, scenariul filmului Rossini, regizat în 1997 de Helmut Dietl, şi a colaborat la ecranizarea romanului Parfumul (2006), în regia lui Tom Tykwer, avându-i în distribuţie pe Ben Whishaw şi Dustin Hoffman.

Porumbelul, Patrick Süskind (roman)

Traducere din germană de Daniela Ştefănescu

Colecţia de Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, Humanitas Fiction 2016