Prăvălia de miracole, de Jorge Amado începe în Brazilia, cea mai mare țară din emisfera sudică, aproape cât Europa de mare, în regiunea Bahia (o țară în sine, mare cam cât Franța), în orașul Salvador (capitala, azi de vreo trei ori mai mare decât Bucureștiul), în centrul vechi (vechi, vechi, pentru că Salvador-ul e unul dintre cele mai bătrâne orașe din America de Sud) numit Pelourihno, stâlpișorul, aparent inofensivul diminutiv aducând mereu aminte de stâlpul din piață de care erau legați și biciuiți sclavii neascultători. Acolo, în veselul și coloratul cartier, lumea se agită pentru vizita unui onorabil profesor american cu un premiu Nobel în buzunar, care vine să cinstească memoria eruditului antropolog bahian Pedro Archanjo, la 25 de ani de la moartea acestuia.

Pedro… și mai cum? se întreabă toată lumea, încercând să îl dezgroape din memorie pe ilustrul necunoscut. Și cuiva i se aprinde beculețul, amintindu-și de un bătrânel bețiv, niciodată cu vreo para în buzunar, care murise beat în șanț, mestre Archanjo, Pedro arhanghelul, respectat în cartier și mai ales în bordelul în care locuia și scria. Scria, pentru că era un om învățat, în tinerețe lucrase la universitate, nu ca profesor, cum își amintea americanul, ci ca ajutor de secretar, dar tot era ceva. Și tot pe vremea aceea scrisese vreo două-trei broșurele despre populația bahiană, despre obiceiuri, religie, tradiții, și mai ales despre amestecul raselor în Brazilia, lucru care călcase pe coadă la începutul secolului 20 pe mulți albi.

Primele capitole se desfășoară ca o poveste de-a baronului Munchausen, nimeni ne-având curajul să spună că n-a auzit în viața lui de marele antropolog și sociolog din cartierul negru Pelourinho, necum că n-ar fi citit broșuricile. Iar mestre Archanjo devine dintr-un bătrânel fustangiu și bețivan o prezență ilustră și respectată în Salvador, ziarele dedicându-i coloane întregi de text, organizându-se concursuri de jurnalism cu burse numite după sine, profesorii ținând prelegeri motivaționale bazate pe viața model a lui Pedro Archanjo, ale cărui studii sunt fundamentale pentru înțelegerea folclorului brazilian și care i-au adus recunoaștere la nivel mondial!

Poveștile pescărești despre viața lui, din ce în ce mai gogonate, sunt alternate cu capitole despre adevărata viață a lui Pedro Archanjo, un personaj într-adevăr respectat în cartier, cu titlul de Ojuoba, mare preot al religiei metise candomblé, om într-adevăr învățat, autodidact, mare iubitor de mâncare, băutură și femei, cu cel puțin 20 de progenituri, dar niciodată însurat.

“…păstor al unei turme docile și credincioase, părând mai degrabă un șef de trib înconjurat de concubine, căci amantele se cunoșteau, se vizitau, își spuneau una alteia cumătră sau surioară… Pedro Archanio avea grijă de toate și le satisfăcea pe toate, ca și cum n-ar fi avut altă slujbă decât pe cea a patului și a vagabondajului… Un lord, un pașă, un înfumurat și un bețivan, dotat cu ditamai scula, ducând o viață de huzur.

Povestea lui Archanjo nu e doar a lui, e a începutului intrării Braziliei în secolul 20, a schimbărilor sociale, a vocilor din ce în ce mai ferme care afirmă că “Chipul poporului brazilian e metis si metisă e cultura lui“, susținând miscegenația, opunându-se segregării rasiale și a discriminării acestei populații orfane, adusă acum 3-400 de ani în lanțuri din Africa. Această “drojdie” a venit pe noul continent numai cu obiceiurile și tradițiile religioase, cu muzica, dansurile și culorile, și, în ciuda etichetării drept “barbarisme”, toate acestea s-au asimilat în cultura locală, s-au modificat, au împrumutat una de la alta, făcând din Brazilia uriașa nație corcită azi atât de exotic: “Brazilia are două măreții reale: fertilitatea solului și talentul metisului“.

Romanul este o sărbătoare necontenită a vieții și a minunatei sale varietăți, cu dansuri capoeira și ritmuri de atabaque, cu sărbători religioase în ritmuri de berimbau si afoxé, cu tradițiile religiei metise candomblé, parte ioruba, parte bantu, parte catolică, cu toate zeitățile ei vechi orixa, aduse și ele pe vapor din mama Africa, cu mitologia plină de iabe, ianse, iemanje și obe, răzbunătoare sau protectoare. Un tablou pitoresc de sfârșit de secol 19 al unui minuscul cartier din uriașa Brazilie, chiar în locul unde cu câteva secole în urmă au debarcat primele corăbii cu sclavi aduși din Africa.

Romanul Prăvălia de miracole (adică atelierul unde se pictau tablouri religioase reprezentând miracole) a fost și ecranizat cu succes în 1977, iar filmul, Tenda dos milagres, se găsește integral aici (în portugheză, fără subtitrări, din păcate).

Cartea, în frumoasa traducere a Georgianei Bărbulescu, se găsește la editura Univers, 366 pagini, 32 de lei. Jorge Amado a fost unul dintre cei mai apreciați autori brazilieni ai secolului 20, pe care viața și convingerile politice l-au împins adeseori în exil, niciodată uitând însă Bahia natală; la editura Univers veți mai găsi mai multe traduceri ale romanelor sale, inclusiv mai popularele Gabriela și Dona Flor și cei doi soți ai ei.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01Cartea Prăvălia de miracole, de Jorge Amado, poate fi comandată de pe librăria online Cărturești, de aici.

 

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *