Bookaholic

Eu cred că există cărţi care merită păstrate în bibliotecă şi cărţi care nu. Citesc mult, dar în majoritatea timpului citesc romane poliţiste sau fantastice, după cum îmi cere starea curentă: poliţiste când sunt relaxată, fantastice când simt nevoia să evadez din propria-mi viaţă. Din când în când, citesc şi „literatură” şi, când nu sunt dezamăgită, ţin cărţile respective în bibliotecă.

Mi-am cumpărat „Bunul soldat Svejk” de mai multe ori, pentru că, la un moment dat, nu găseam unul dintre volume şi m-am panicat. Nu mai am „Războiul Sfârşitului Lumii”, pentru că l-am împrumutat cuiva, dar cu prima ocazie o să mi-l cumpăr din nou. „Memorialul mănăstirii” al lui Jose Saramago şi „Maestrul şi Margareta” sunt câteva dintre cărţile pe care le-am luat cu mine când am plecat de acasă (fără să-i întreb pe proprietarii de drept, părinţii mei, dacă sunt de acord).

Şi, dintre romanele poliţiste, sunt câteva pe care le ţin dar, în general, romanele poliţiste şi cele fantastice nu rezistă la recitiri repetate, aşa că nu mi le-aş depozita în biblioteca şi aşa îngrămădită. O vreme am încercat să le las în avioane şi hoteluri, în ideea că i-aş putea face viaţa mai plăcută unui călător plictisit. Problema era că, pentru a putea executa manevra, trebuia să plănuiesc totul cu multă atenţie şi tot riscam foarte mult. Trebuia să mă asigur că o să termin cartea în avion sau cât stăteam la hotel, dar nu cu atât de mult timp înainte încât să mă urc pe pereţi pentru că nu am ce citi. Şi chiar şi cele mai bune planuri pot fi date peste cap, ca în cazul unui zbor de la Londra la Bucureşti, a cărui decolare, după ce ne îmbarcasem cu toţii, a fost amânată 3 ore.

Am lăsat câteva zeci de cărţi prin avioane, aeroporturi şi hoteluri, am şi luat vreo trei (unele hoteluri au mici biblioteci făcute din cărţile lăsate de clienţi şi încurajează schimburile, dacă te interesează), dar n-am stat liniştită. Nu m-am liniştit până acum cinci ani când, cu un voucher la Amazon primit de la colegi de ziua mea, mi-am cumpărat primul e-book reader.

Era un Sony de primă generaţie, cu butoane pe margine şi cu o copertă de piele ecologică cognac. Nici pe departe cel mai cool gadget, chiar şi pe vremea aceea! Dar l-am iubit cum rareori am iubit un obiect neînsufleţit. Am dezvoltat un soi de ataşament bolnăvicios, îl ţineam la capul patului şi în geantă şi l-am dus cu mine peste tot pe unde am fost. Am avut şi cu el ceva aventuri neplăcute – avea un glitch şi, uneori, la încărcare se descărca total, aşa că m-am trezit de câteva ori prin vacanţe cu reader-ul cu bateria goală şi am fost obligată să revin la cărţile de hârtie. Şi, de ciudă, mi-am cumpărat cărţi despre care mă aşteptam să nu-mi placă, pentru că eu citeam cărţile interesante doar pe Sony-ul meu. Între timp au apărut reader-e mai bune, au apărut tabletele – dar nimic nu m-a făcut să îmi schimb părerea. Cu trecerea anilor, readerul meu urâţel devenea tot mai trist: l-am scăpat pe jos şi a fost reparat cu ajutorul scotch-ului, rama metalică s-a desprins şi a rămas fluturând, într-un unghi ascuţit cu restul, coperta cognac s-a pierdut, butonul pornit-oprit n-a mai mers.

De fapt, abia când butonul a murit cu totul am acceptat că a venit momentul să merg mai departe şi să las Sony reader-ul meu în urmă. Mi-am luat (de fapt am primit de Craciun de la soţul meu) un nou e-reader doar după ce mi-am dat seama că, dacă mai descarc vreodată bateria total, n-o să mai pot porni Sony-ul niciodată. Şi ideea că nu voi putea citi când vreau ce vreau m-a speriat mai tare decât ideea că aş putea să mă despart de Sony-ul meu bătrân. Cu alte cuvinte, cărţile şi cititul (conţinutul, cum ar veni) au câştigat în faţa e-reader-ului, a cititorului electronic (obiectul, mai precis). N-a fost uşor pentru că, deşi mi-a mijlocit accesul la sute, poate chiar mii de cărţi, Sony reader-ul meu era doar unul.

Am acum un Kobo HD, care se sincronizează singur cu calculatorul şi cu cărţile mele, la care lumina, dimensiunea literelor, marginea paginilor şi distanța dintre rânduri pot varia continuu, paperwhite, că doar aşa e bine, de care sunt foarte mulţumită. Dar nu am aceeaşi legătură emoţională pe care am avut-o cu primul meu e-reader.