Bookaholic

Motto: „The triumph of Jane Austen‘s art was that the little piece of ivory, she claimed as her artistic territory was carved out of such an abundance of experience and material.” (Doris Lessing – Jane Austen, în Time Bites)

Recunosc că, până acum câţiva ani, nu m-aş fi atins de romanele lui Jane Austen. Eram obişnuită să caut şi să apreciez în literatură problemele „cu adevărat importante”, care ţin de psihologia unor personaje complexe, de obicei masculine, frământate de Timpul care trece, de Moartea care vine, de spectrul Războiului, de Schimbările sociopolitice sau de Existenţa lui Dumnezeu.

Noroc că totuşi am depăşit perioada respectivă şi am avut curiozitatea să intru pe un teritoriu unde, aparent, problemele sunt mai „mundane” şi mai „mărunte”.

La prima vedere, Mândrie şi prejudecată aparţine mult hulitului gen chick-lit, în manifestarea lui de secol 19. Nu e decât o altă punere în scenă a mitului universal al Cenuşăresei, cum zice Doris Lessing în eseul ei despre Austen.

Ce avem aici? Un prinţ mândru şi putred de bogat care descoperă că sufletul lui pereche e fata săracă, ale cărei rang şi avere constau exclusiv în strălucirea caracterului şi în ascuţimea minţii ei. Avem o mamă ignorantă, arivistă şi bârfitoare; un tată pasiv şi absent; nişte surori vanitoase şi iresponsabile; dar şi o soră blândă, o prietenă; o mătuşă, zâna protectoare. Toate elementele sunt la locul lor, suspansul şi răsturnările de situaţie nu lipsesc, şi nu ne putem relaxa până nu-i vedem pe cei doi promişi unul altuia.

Un romance ca oricare altul, în continuarea celor care se găseau de împrumutat la cabinetele de lectură, pe vremea Emmei Bovary, şi urmat de cele pe care le urmăresc acum la televizor femeile din toată lumea? Şi da, şi nu.

Da:

• Pentru că povestea este efectiv cea de mai sus şi ea vinde o iluzie: fii ca Elisabeth şi o să primeşti cadou un Darcy!
• Pentru că, parţial, ea perpetuează şi girează sistemul de reguli al unei lumi în care femeile au nevoie mereu de un bărbat care să le împlinească şi să le dea sens. Pentru a-l găsi, a-l cuceri şi a-l păstra, au nevoie de respectul vecinilor, de o familie respectabilă, de o conduită în acord cu buna morală creştină etc.

Lui Elisabeth îi e ruşine cu familia ei necioplită, cu surorile ei vulgare, cu rudele ei fără rang. O judecă aspru pe sora mai mică, Lydia, care fuge cu chipeşul şi găunosul Wickham, compromiţând viitorul tuturor celor cinci surori. O dispreţuieşte pentru că e nestăpânită, necontrolată şi hedonistă.

• Pentru că mecanismul care pune în mişcare povestea e cel ultra-cunoscut, din Frumoasa şi Bestia: femeia cea „specială” îl transformă pe bărbatul cel „dificil”.

In această transformare de basm găsim (singura?) afirmare a puterii „active” a femeilor. (Puterea pasivă, ţinută la rang înalt de tradiţia patriarhală, fiind cea de „a da naştere”). Caracterul, faptele, spusele personajului feminin din poveste, împreună cu înfăţişarea ei, desigur, lucrează în interiorul bărbatului cu apucături rele. E important ce face ea, cum se poartă, cum acţionează, cum se mişcă. De discernământul ei, de liberul ei arbitru ţine puterea de a-l transforma pe el. Şi de cât e ea de frumoasă, desigur, dar de multe ori, la fel ca în romanul lui Austen, frumuseţea nu e convenţională şi cade în plan secund.

Lipsită de puterea de a schimba efectiv lumea, lipsită, de multe ori, de controlul asupra propriei vieţi şi propriului corp, femeia din poveste poate, totuşi, să schimbe un bărbat „dificil”. În Fifty shades of Gray, în Jurnalul lui Bridget Jones, în orice romance gen Danielle Steele funcţionează un astfel de mecanism. Doris Lessing o citează pe Barbara Cartland: „Nu poate exista decât o singură intrigă. E nevoie de o fată care se ştie subestimată, îndrăgostită de un erou dificil, problematic sau perfid, care îi va recunoaşte valoare. Ea îl va vindeca, e sigura, dar povestea trebuie să se termine cu o căsătorie, înainte ca ea să descopere că nu, nu l-a schimbat.”

Reafirmând acest tip de putere activă şi iluzorie a femeilor, Mândrie şi prejudecată închide calea spre alt tip de autonomie. Cum ar fi fost, de exemplu, dacă Elisabeth nu s-ar fi măritat deloc şi ar fi fost mulţumită cu decizia ei, aşa cum Lessing zice că s-ar putea să fi fost, în final, Jane Austen? „Fetele bătrâne” scăpau totuşi de perspectiva periculoasă, dureroasă, înrobitoare a naşterii unui număr considerabil de copii, să nu pierdem asta din vedere. Era şi un avantaj în a fi „spinster”şi era şi o libertate, chiar dacă una amară.

Şi nu:

• Mândrie şi prejudecată nu este un romance ca oricare altul. În primul rând pentru că, Elisabeth respinge şi neagă, parţial, sistemul complex care reglementa relaţiile şi comportamentele în Anglia secolului al 19-lea.

Elisabeth ştie ce nedreptate îi face Darcy când, în loc să o vadă ca pe o fiinţă independentă şi responsabilă doar pentru faptele şi gândurile proprii, n-o poate separa de familia ei săracă şi incultă, de rudele fără rang. Ştie şi are curajul să îl respingă pentru asta. Luarea ei de poziţie e importantă pentru că refuză răspicat şi cu indignare „sistemul”.

La fel de importantă este vehemenţa cu care îi răspunde ea lui Darcy şi faptul că nici pentru o secundă nu-i trece prin cap să se lase umilită de el. Oare cum a fost receptat, de primele cititoare ale romanului, răspunsul lui Elisabeth?

Curajul ei se vede şi în felul în care îi vorbeşte mătuşii snoabe şi proaste a lui Darcy, care încearcă să îi forţeze mâna şi să-i smulgă promisiunea că nu se va mărita cu nepotul ei. Elisabeth e de neclintit. Lady Catherine n-o intimidează deloc.

Curajul lui Elisabeth, care se arată mereu, chiar şi atunci când străbate pe jos câteva mile ca să-şi viziteze sora bolnavă, fără să-i pese că va apărea plină de nămol pe jupon şi cu părul în dezordine în faţa simandicoasei surori a lui Bingley, sau atunci când îl respinge pe domnul Collins, trebuie să fi avut un oarecare impact asupra cititoarelor de atunci.

Oricât de mărginită sau moralistă ni s-ar părea azi Elisabeth, pentru vremea ei era, probabil, o femeie liberă.

• În al doilea şi cel mai important rând, Mândrie şi prejudecată nu este (doar) un romance pentru că, dincolo de transformarea de tip Frumoasa şi Bestia, povestea este, mai ales, despre angoasă, libertate şi demnitate. Echivalentele unor teme ca Timpul care trece sau Moartea care vine, care îi frământă pe eroii masculini din literatura clasică occidentală, sunt, în romanul lui Jane Austen: perspectiva unei vieţi la marginea societăţii, în sărăcie şi lipsă de demnitate (Timp care trece); perspectiva „compromiterii”, a pierderii „virtuţii” (Moarte socială); perspectiva abuzului sexual, a traiului împreună cu un bărbat pe care eroina îl găseşte respingător.

Sunt probleme reale, cu care femeile din vremea lui Austen se confruntau (şi cu care femeile se mai confruntă încă; incredibil, nu?). În roman ele nu sunt abordate direct; nu se discută filozofic despre ele, în stil Settembrini-Naphta (aşa cum se întâmplă în Carnetul auriu). Dar ele scot capul uneori de sub delicatul şi posibil prea luciosul material al poveştii lui Austen. Stafiile marginalizării sociale, nesiguranţei economice, lipsei de demnitate, violului marital pândesc din colţurile saloanelor în care se desfăşoară intriga asta de chick-lit.