Radu Vancu, unul dintre poeții cei mai apreciați ai timpului nostru, a debutat recent în roman (Transparența, Editura Humanitas). Totodată, profesorul Vancu e nelipsit de la lecția de activism civic – Vă vedem din Sibiu. De un an de zile, protestează alături de alți sibieni în fața sediului partidului care conduce cum conduce România. Radu Vancu spune că nu va intra în politică, fiindcă nu îl lasă etica sa de scriitor.
Radu Vancu, îndrăgitul nostru poet, s-a apucat iată, în anul curent, să debuteze în roman, cu Transparența (Editura Humanitas). Cum și de ce? Ce-i trebuie poetului roman? Nu vă mai ajungea poezia?
Ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar? Păi, tocmai pentru chelie – din ură de ea & de dragul ei. Din ură față de imposibilitatea mea de a mai scrie poezie m-am apucat de roman – terminasem a șasea sau a șaptea mea carte de poezie (cine să mai numere toate păcatele astea), nu mai puteam scrie decât în acea manieră (or, eu am încercat mereu să schimb stilistica de la o carte la alta, să fac să sune diferit monomaniile & idiosincraziile mele) și am zis să încerc să scriu romanul la care tot bovarizam. Din drag de poezie, am încercat să aduc în roman toată poezia pe care n-o mai puteam scrie, dar pe care o simțeam depusă până în organele interne & în oase.
Radu Vancu este un neobosit (așa spune clișeul, nu avem ce face) activist civic. Mișcarea Vă vedem din Sibiu tocmai a împlinit un an. Mergeți și protestați acolo, tăcut, în fața sediului PSD. De ce faceți ceea ce faceți? Vă stipendiază Soros, agenturili străini, cine vă ține în brațe? Dacă nu vă convine, de ce nu plecați, domnule Vancu, din țara noastră? Păi, se poate?
Soros, desigur, îmi trimite dolari tipăriți pe poeme americane: câte 10 dolari-poem pentru fiecare protest. Agenturili străine mi-au scris romanul – nici nu e de imaginat, de altfel, că cineva ar putea scrie romane în vreme ce stă pe străzi, la proteste. Și nu plec tocmai fiindcă îmi convine – avem cea mai poetică țară pe care am văzut-o eu vreodată, cum să plec de aici? Mi-a dat Dumnezeu pleașcă o țară doldora de poezie, iar eu să plec?! Aș fi mai nătâng și decât Pop & Daea la un loc, Doamne iartă-mă.
Politică. Intrați în ea? Ce aveți de gând pe partea politică?
Nu. Fiindcă etica mea de scriitor nu mă lasă. Fiindcă ce fac în stradă & în texte e singura politică pe care o știu & o vreau.
Nu există altă soluție în afară de a-ți scrie textele tale & de a nu participa. De aceea, numesc cultură ceea ce scriu Cărtărescu & Cosașu & Ciurtin – iar pentru restul, prefer să nu folosesc nume.
Radu Vancu, scriitor
Radu Vancu predă literatură și a coagulat cu anii un grup de inimoși tineri poeți la Sibiu. Cum e cu poezia în zilele noastre, domnule Vancu? Unde mergem noi, Radule?
Știi, nu fac deloc figuri de stil sau de limbaj sau de altele când spun că mi se rupe inima de dragul & de mila poeților tineri din Zona Nouă. Când îi văd atât de inventivi, de îndrăgostiți de frumusețe & de adevăr, și știu cât de frustrantă e intrarea în lume cu un astfel de suflet – mă simt de-a dreptul vinovat pentru că le spun că și eu cred că poezia e adevărul & viața. E greu să trăiești cu suflet de poet înfipt în carne; dar s-au obișnuit oamenii cu chestii chiar mai grele decât să vezi neîncetat frumusețea. Vom supraviețui și noi cumva.
Viitorul României. Ce ziceți de viitorul țării noastre? Cum îl vedeți dumneavoastră? Dați-ne, așa, ca o profeție: o să fie rău, o să fie bine, dar nu pentru noi? Ce-o să fie, ce-o să fie?
O să fie bine tocmai pentru că acum e rău. Răul ăsta de acum a activat, ca un vaccin, anticorpii noștri decisivi – și sunt absolut sigur că nu se vor dezactiva curând. Civismul de azi (care, cum a arătat Ioan Stanomir într-o carte admirabilă despre Centenarul românesc, e același cu civismul care a făcut Unirea) e proba concretă că centenarul românesc chiar există – și că vom avea, grație lui, și un centenar european.
Cultura română. Vă place cultura română – așa cum este ea, împărțită pe triburi, găști, gășculițe, care-și fac laudatio în cerc, premiindu-se și recezându-se fără încetare, într-o splendidă vasalitate parte feudală, parte comunistă (asta e părerea mea)? Cum e cu cultura română? Ce ne facem cu solitarii? Trebuie ei marginalizați, poate chiar uciși cu pietre fiindcă nu aderă la poziții unilaterale? Cum vedeți chestiunea?
N-aș numi sistemul ăsta de privilegii „cultură română”. El se recomandă drept cultură, însă e, de fapt, mai degrabă cult, mai degrabă ură – cult pentru șefuleți & barnași, ură pentru oricine sparge omerta. Sau pentru oricine nu participă, pur și simplu. Nu cred că va putea fi destructurat vreodată – oamenii sunt prea lași & prea comozi pentru asta. Nu există altă soluție în afară de a-ți scrie textele tale & de a nu participa. De aceea, numesc cultură ceea ce scriu Cărtărescu & Cosașu & Ciurtin – iar pentru restul, prefer să nu folosesc nume.
Vă știu tată de familie. Ce ați vrea să spună, peste douăzeci de ani, fiul dumneavoastră despre lupta pe baricadele acestui timp?
Că a fost necesară. Că a fost utilă. Că e bine că, în unele seri, am comis crima de a-l lăsa singur.
Ce-și dorește Radu Vancu de la noul an?
Curățenie & liniște.
Ultima dată când v-am văzut am constatat că ați devenit slim fit, ceea ce m-a dus cu gândul la frumoasele vorbe puse în cârca poetului Pablo Neruda: Noi, poeții, suntem toți obezi. Pentru că, fără să fiu eu însumi poet ca dumneavoastră sau Neruda, mă îndrept neîndoielnic spre o obezitate morbidă, vin și vă întreb: ce e de făcut? Cum v-ați câștigat această siluetă invidiabilă, giacomettiană am putea spune (fără să greșim)?
Am dobândit-o sărind peste masa de seară și evitând pâinea. Dar mâncând, în rest, cantități uriașe de dulciuri (prietenii de la proteste sunt martori). Cât despre excesul de carne, nu e de speriat. De la un punct încolo, orice cantitate se transformă în calitate. Erau grași și Toma din Aquino, și Flaubert, și Balzac, ba chiar și Eminescu & Nichita & Ivănescu, cei mai puri dintre poeții noștri. Și, Andrei, ești chiar tu un scriitor admirabil – și știi bine că, în literatură, numai excesul contează. Să fim excesivi, așadar – poate la capăt ne va aștepta și pe noi frumusețea.
