Bookaholic

Nu e un roman de dragoste.

Nu e despre „orfanii cu părinţi”.

Nu e istoria unei prietenii.

Nu e despre Loja Mondială a Fumătorilor.

Nu e o distopie politică.

Nu e despre escapade tabagice.

Este toate acestea la un loc.

O poveste pentru fiecare dintre noi:

YOU’LL NEVER SMOKE ALONE.

„Războiul Mondial al Fumătorilor”, de Marin Mălaicu-Hondrari – fragment

Editura Polirom
Colecția „Ego. Proză”
Carte publicată şi în ediţie digitală
200 p.

Ada Rivas Ponti a apărut în curtea casei mele venind dinspre grădină, speriindu‑mă îngrozitor, chiar dacă ea, dintr‑un reflex despre care încă nu ştiam nimic, a zis grijulie „să nu te sperii“. Curăţam interiorul maşinii când i‑am auzit vocea în spatele meu şi am tresărit atât de tare, încât s‑a speriat şi ea. Când m‑am întors spre ea, cu inima bubuindu‑mi în piept, tot sângele îi fugise din obraji şi mi‑a întins mâna, zicând: „Nico“. Am încercat să zâmbesc, mi‑am dres vocea şi am întrebat‑o: „Nico de la Nicoleta, de la Nicolina sau de la Nicole?“. „Nico de la Nicotine“, mi‑a răspuns ea, tremurând toată. „Nu se poate să te cheme aşa“, i‑am zis. „Bineînţeles că nu. Sunt Ada Rivas Ponti. Mi se spune Nicotine pentru că sunt cea mai mare fumătoare din lume.“ „Chiar aşa?“, am întrebat‑o, de data aceasta amuzat cu adevărat de fata din faţa mea care părea să sufere de anorexie, chiar dacă trupul ei firav emana o forţă şi o bucurie de neîn­tâlnit la cei cărora le lipseşte pofta de mâncare. Era uscăţivă, dar în acelaşi timp se vedea că plesneşte de sănătate. Bocancii din picioare îi şiroiau de apă. Mi‑a explicat că venise peste câmp, că întrebase de mine şi un sătean îi arătase casa mea, apoi trebuise să treacă pârâul umflat de la troienele ce se topeau pe dealurile din jur şi aşa se face că se udase la picioare, apoi sărise gardul din capătul grădinii şi gata, văzuse maşina în curte, cu portierele deschise, iar când s‑a apropiat îmi văzuse picioarele pe sub portieră. Vorbea cu un accent ciudat, pe care nu reuşeam să‑l identific. Nu era spa­niolesc, deşi, după nume, părea să fie spanioloaică. „Bun“, i‑am zis, „şi ce te‑a adus aici?“. „Te caut de câteva zile“, a răspuns Ada. „De ce?“ „De asta“, a zis ea şi şi‑a lăsat rucsacul de pe umăr pe capota maşinii şi a scos dintr‑un buzunar exterior un exemplar din Numai pentru fumători. Atunci am invitat‑o în casă.

„Uau! Cărţi!“, a remarcat ea. Apoi m‑a întrebat: „Ştii cum zice John Waters? If you go home with somebody, and they don’t have books, don’t fuck’em! Dar eu am o variantă şi mai bună: If you go home with somebody, and they don’t smoke, don’t fuck’em!“, după care s‑a dus direct la baie. Mi s‑a părut că trecuse o veşnicie şi ea nu mai revenea şi m‑am gândit că poate i se făcuse rău, dar n‑am îndrăznit să o întreb prin uşă. Am adunat câteva obiecte care nu aveau ce căuta în salon, am mai pus lemne pe focul din şemineu şi am verificat ce băuturi aveam prin casă. Când a revenit, slavă Domnului, părea o altă femeie, cum se spune. În locul hanoracu­lui care stătea pe ea ca pe gard şi al blugilor uzi până la genunchi, pătaţi cu noroi, purta acum o rochie scurtă, strâmtă, roşie, fără mâneci. Îşi aranjase şi părul, aşa că nu părea să mai aibă pe cap o varză creaţă. Mi‑a lău­dat setul de baie. I‑am zis că, dacă se referea la săpu­nieră, la recipientul pentru săpun lichid şi la suportul pentru periuţe de dinţi, atunci eram de acord cu ea. „Cadou de casă nouă“, i‑am explicat, „de la o prietenă ceramistă“ şi mă bucur de fiecare dată când îl văd, pentru că nu scrie pe el „Made in China“, ceea ce ar fi făcut să‑mi amintesc de Cristina, dar asta nu i‑am mai zis.

Am întrebat‑o dacă îi era foame şi a zis că nu, apoi am întrebat‑o dacă vrea să bea ceva şi a zis că nu, dar că ar fuma o ţigară. I‑am întins o scrumieră. A fumat o ţigară, apoi încă una. Şi aşa a fost prima noastră întâlnire. A tăcut de parcă ne‑am fi cunoscut de ani de zile. Iar eu am lăsat‑o să tacă. Din când în când mă ridicam şi goleam scrumiera în şemineu şi ea, brusc prezentă, zicea „mulţumesc“. Fuma ca un şarpe. La un moment dat s‑a descălţat şi s‑a cuibărit în fotoliu.

Am ieşit să termin de curăţat interiorul maşinii. De câteva ori am avut senzaţia că Ada mă urmărea din spatele perdelelor. Fata asta mă nedumerea. M‑am uitat cum se certau patru ciori. Ţopăiau în cerc prin zăpadă, croncănind încontinuu, se înălţau brusc, bătând violent din aripi, apoi se aşezau pe crengile unui măr din apropiere, după care reveneau pe pământ şi continuau să se ameninţe ţopăind şi croncănind tot mai agresiv.

Când am revenit în casă, Ada dormea de‑a binelea. Sforăia uşor şi un firicel de salivă îi prelungea colţul gurii. Pe interiorul antebraţului stâng avea un tatuaj, litere şi cifre. Când m‑am apropiat să mă uit mai bine, Ada a deschis ochii. N‑a părut speriată, părea mai degrabă să nu ştie prea bine unde se afla. „N‑am vrut să te trezesc“, i‑am zis, „voiam să‑ţi văd tatuajul“. Şi‑a ridicat lent braţul stâng şi a rămas aşa câteva clipe, cu el în aer, de parcă i‑ar fi curs sânge din nas. Am sila­bisit: „C10H14N2. Ce e asta?“ am întrebat‑o. „Nu ne dez­amăgi“, a zis, şi şi‑a şters cu două degete firicelul de salivă. Mi‑am amintit cum spunea Cristina, marea nefu­mătoare: „Dacă vrei o viaţă lipsită de griji, şerveţelele sunt obligatorii“. M‑am uitat după un şerveţel, dar până să găsesc Ada închisese iarăşi ochii, aşa că am lăsat‑o să doarmă. Când ieşeam din salon, m‑a rugat să o tre­zesc peste două ore. „Trebuie să plecăm.“ N‑am înţeles de ce folosea, pentru a doua oară, pluralul. Oricum, am ieşit fără să cer explicaţii, poate şi pentru că Ada nu părea genul de om dispus să dea explicaţii.

Romanul va fi lansat la Gaudeamus 2015, Cupola Romexpo, standul Editurii Polirom

Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 18.00
Marin MĂLAICU-HONDRARI, Războiul Mondial al Fumătorilor
Invitați: Ana DRAGU, Dan COMAN
Moderator: Lucian Dan TEODOROVICI

Despre Marin Mălaicu-Hondrari

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sângeorz-Băi. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2008), Apropierea (roman, Cartea Românească, 2010; ediţia a II-a, Polirom, 2014; în 2015, Apropierea a apărut în Polonia sub titlul Bliskość, la Editura Książkowe Klimaty, traducere Dominik Małecki, şi în Spania, cu titlul Cercanías, la Ediciones Traspiés, traducere Elena Borrás), La două zile distanţă (poeme, Charmides, Bistriţa, 2011; premiul revistelor Poesis Internaţional şi Transilvania) şi Lunetistul (roman, Polirom, 2013). A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul după romanul Apropierea.