
De ceva timp, urmăresc, printre altele, și site-ul Ebook Friendly – numele i se potrivește de minune, chiar este prietenos și, de cele mai multe ori, găsesc informații utile (cu precădere despre ebooks & related stuff, vi-l recomand!). Așa am descoperit-o pe Risa Rodil, o artistă de numai 20 de ani, care a terminat o facultate de arte pe multimedia (web, ilustrație, design grafic) – la Saint Benilde, Manila, Philippine.
Mi s-a părut interesantă perspectiva ei – pentru inspirație, ea mărturisește că citește foarte mult, se uită la seriale TV, ascultă muzică și apoi desenează. Așa a ajuns să aibă un raft virtual de cărți de 5 stele pe care le recomandă (printre care se numără Jocurile Foamei și Harry Potter – volumele avute în vizor sunt, este adevărat, mai mult bestseller-uri, literatură de consum) și zeci de lucrări inspirate din cărți.
Pentru că tot abia a fost lansată ecranizarea celui de-al doilea volum din trilogia Hunger Games, m-am uitat mai mult la creațiile Risei Rodil în relație cu cărțile lui Suzanne Collins. Începem cu un tabel periodic (mai avem unul aici, care aparține poveștilor) al personajelor din Jocurile Foamei.
Dacă erați derutați de mulțimea personajelor care apar în trilogie, tabelul acesta vă poate fi de folos în timpul lecturii. În prima imagine aveți un detaliu, iar în a doua îl puteți vedea complet. Personajele sunt, de asemenea, împărțite pe districte. Sursa aici.
Artistei îi plac posterele. De aceea, nu s-a sfiit să realizeze o mulțime pentru Jocurile Foamei.
Acestea sunt realizate pentru fiecare district în parte – în funcție de ocupațiile oamenilor din districtele respective, Risa Rodil a ales un simbol și l-a desenat. Restul pot fi găsite aici.
Un alt poster care înfățișează concurenții celei de-a 75-a ediții a Jocurilor Foamei. Dacă sunteți interesați de tehnica folosită de ilustratoare, puteți viziona tutorialul ei.
Două postere care combină elemente din primul respectiv al doilea volum din trilogie. Simbolurile rezumă, într-un fel, acțiunea cărților. De aici.
Nemulțumită de copertele trilogiei lui Suzanne Collins – spunea ea că acelea nu au continuitate, nu pot fi percepute în ansamblul lor -, artista a realizat alte trei coperte, cu un element comun (linia din partea de sus formează o săgeată – simbolul descriptiv al lui Katniss).
Ultimul pe lista de astăzi, mai găsiți postere simpatice aici (răsfoiți paginile, veți găsi și cartoane cu citate din cărți și multe altele).
Da, tânăra artistă a făcut și un alfabet inspirat din Jocurile Foamei. Fiecare literă este însoțită de un simbol care descrie un lucru important din cărți: Arena, Blood, Capitol, District 12, Effie, Finnick, Gamemakers, Haymitch, Interview, Justice, Katniss, Love, Mockingjay, Nightlock, Octavia, Parachute, Quarter Quell, Reaping, Seneca, Tracker Jacker, Underground, Victor, Weapon. Le puteți admira și în postere individuale (aici, aici și aici).
Spoiler – cartoane care rezumă sfârșiturile cărților
Și, dacă ați prins gustul pentru ilustrațiile Risei Rodil, puteți continua pe cont propriu vizionarea posterelor sale – mai are suprize de tipul desenelor locurilor care apar în Jocurile Foamei și multe, multe altele. Pe blogul ei Tumblr sau pe site-ul aferent vă puteți delecta și cu imagini inspirate de Sherlock, Harry Potter ș.a. Dacă sunteți pasionați de ilustrații și vreți să realizați și voi unele, dar nu vă pricepeți încă, Risa vă ajută cu tutoriale.